Articol de Maria Olteanu - Publicat sambata, 03 ianuarie 2026 21:52 / Actualizat sambata, 03 ianuarie 2026 22:02
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a vorbit despre situația lui Tavi Popescu (23 de ani), jucător pe care este supărat din cauza atitudinii pe care a arătat-o în ultima perioadă.
Considerat acum câteva sezoane drept „perla” din curtea roș-albaștrilor, Tavi Popescu s-a prăbușit vizibil în ultima perioadă, a avut evoluții neconcludente, iar în această iarnă va primi o ultimă șansă din partea conducerii campioanei, în cantonamentul din Antalya.
Mihai Stoica s-a declarat dezamăgit și oarecum supărat pe jucătorul celor de la FCSB și a dat de înțeles că de acum înainte nu va mai avea discuții cu acesta, în încercarea de a-l repune pe drumul corect.
Tavi Popescu a intrat în dizgrația lui Mihai Stoica
„Nu am ce să mai discut, chiar nu am ce, e pe cont propriu Tavi Popescu! Treaba lui, are o vârstă, nu mă mai rog de fotbaliști acum. Vorbisem cu el, bătuserăm palma, dar s-a anturat cu cine nu trebuia.
Cum l-am susținut eu pe Tavi nu l-a susținut nimeni, dacă crede că glumesc să fie sănătos! Continuatoarea Stelei merge înainte, suntem FCSB, un brand foarte puternic”, a spus Mihai Stoica, la emisiunea „Fotbal Show”, de la Prima Sport.

„Și am vorbit cu Mihai: «Bă, hai să îl vedem pe George Popescu în cantonamentul ăsta, să vedem ce a înțeles el de la viața asta. Și hai să îl vedem și pe Politic dacă poate». L-aș lua și l-aș boteza pe Politic. Ăsta e mare fotbalist, dacă îl botez și scapă de sectă.
Dacă nu se ridică, hai, la revedere! Ce înseamnă să nu se ridice? Dacă nu își revin, rezerve! Ce, sunt doar 11 jucători într-o echipă? Talentul nu i l-a luat nimeni lui Tavi Popescu. Talentul lui costă 20.000.000. Dacă înțelege, bine, dacă nu, la revedere!”, spunea Gigi Becali, despre situația lui Tavi Popescu, în urmă cu câteva zile.
Tavi Popescu a strâns 12 prezențe în Superliga, în acest sezon, iar în ultimele două meciuri nici măcar nu a fost în lot, exclus din cauza gripei.
FCSB nu a găsit încă mijlocașul dorit
MM Stoica a abordat și subiectul transferurilor, recunoscând că până în acest moment nu a fost găsit mijlocașul dorit, după ce primele două variante de pe listă au picat.
„Miculescu sper că și-a revenit, l-am văzut și eu pe Instagram, într-un hamac. Se lucrează la transferuri, văd că sunt mulți miștocari, suporteri, pe rețele care scriu bine. Studiem, studiem foarte multe piețe, azi am avut teme și jucători care joacă în naționale, dar trebuie să fie speciali, ca să putem să-i luăm, să fim convinși că sunt peste Șut și/sau Lixandru.
Nu am găsit ce ne trebuie, am găsit interesanți, Emerllahu mi-a plăcut, nu l-am putut lua, mai era un șesar, dar s-a accidentat. Gigi zice că dă banii, dar s-ar putea să vină și să nu joace, să stea pe bancă, să fiu luat apoi la rost, cum am fost cu Golofca. Doi ani de zile am fost certat atunci, deși am zis atunci că am dat lovitura.
Am mai văzut jucători cu declarații că sunt bisericoși, credincioși, și i-am zis lui Gigi că astea sunt pentru el și că aparențele înșală. Gigi l-a adus pe Burlacu pentru că el cântă în corul bisericii, la noi nu l-am văzut. Ne uităm la mai mulți jucători, dar nu înseamnă că e ușor de găsit. Politic e 100% acum, bănuiesc”, a mai spus Mihai Stoica.