Articol de Daniel Grigore - Publicat marti, 30 iunie 2026, 14:34 / Actualizat marti, 30 iunie 2026 14:52
Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege care prevede modificarea și completarea legilor 4/2008 și 60/1991. Noile prevederi vizează „buna organizare, desfășurare și promovare a evenimentelor sportive” și introduce permisiunea ca pe stadioane să fie comercializate băuturi cu o concentrație de alcool de până la 5%. Rămâne ca legea să fie promulgată de președintele Nicușor Dan pentru a intra în vigoare.
Proiectul de lege a fost inițiat de 14 deputați și susținut de alte câteva zeci de parlamentari. El fusese adoptat de Senat în noiembrie 2025. Astăzi, a primit vot favorabil și în Camera Deputaților, care l-a adoptat cu 242 de voturi pentru, 9 împotrivă și 34 de abțineri.
Camera Deputaților a adoptat modificările la Legea 4/2008
Intitulată „Legea privind buna organizare și desfășurare a competițiilor și a jocurilor sportive”, propunerea legislativă „introduce măsuri privind accesibilizarea arenelor pentru persoanele cu nevoi speciale, reglementează consumul de băuturi slab alcoolizate și aliniază legislația românească la standardele europene în domeniul siguranței pe stadioane”, conform inițiatorilor.
Principalele noutăți aduse de această propunere legislativă:
Eliminarea limitei de 90% de ocupare a stadionului. În acest sens, pasajul acesta:
Pentru efectuarea accesului spectatorilor în arena sportivă, organizatorul de competiții sau jocuri sportive are obligația:
f) să controleze distribuirea biletelor, în limita locurilor admise, fără a depăși 90% din capacitatea arenei sportive.
Se modifică în:
f) Să controleze distribuirea biletelor, în limita locurilor maximum admise, ținând cont de gradul de risc al evenimentului sportiv și planul de acțiune aprobat de unitatea de jandarmerie competentă teritorial.
Aspecte legate de siguranța spectatorilor:
Pe perioada în care spectatorii se află pe stadion, organizatorul se asigură că toate ușile și porțile de ieșire ale stadionului, precum și toate porțile care duc din zonele destinate spectatorilor pe terenul de joc rămân descuiate.
De asemenea, pe perioada în care spectatorii se află pe stadion, toate aceste uși și porți sunt păzite în permanență de un agent de ordine numit special pentru evitarea actelor abuzive și a asigurării evacuării imediate în caz de urgență.
Permisiunea comercializării băuturilor slab alcoolizate:
Organizatorul de jocuri sportive are obligația să:
- permită, în arena sportivă, vânzarea, distribuirea sau consumul băuturilor fără alcool și a celor slab alcoolizate, cu o concentrație alcoolică de până la 5% în volum, numai în pahare fără capac din hârtie sau din material plastic.
Dacă arena sportivă unde este organizat jocul sportiv deține o zonă separată și privată pentru mâncare și băutură și acces la anumite locuri premium și/sau loje, organizatorul poate distribui în zona respectivă și vin, indiferent de concentrația alcoolică a acestuia.
Facilitarea accesului pentru persoanele cu nevoi speciale:
Organizatorul are obligația să asigure accesul pentru persoanele cu nevoi speciale, grupuri sanitare, precum și locuri special amenajate astfel încât să nu fie obstrucționată vizionarea spectacolului sportiv.
Alte prevederi:
Organizatorul are obligația să interzică amplasarea bannerelor sau a altor mijloace de publicitate vizuală în orice locuri care împiedică fie buna vizibilitate a jocului de către spectatori, fie asigurarea unei intervenții oportune, în caz de necesitate;
Regelementarea show-urilor pirotehnice:
Organizatorul de competiții sau de jocuri sportive poate desfășura spectacole pirotehnice organizate doar de către o societate specializată și autorizată conform legii și doar pe stadioane.
Organizatorul de competiții sau de jocuri sportive trebuie să includă în planul de acțiune detaliile referitoare la spectacolul pirotehnic și să se asigure că societatea responsabilă de desfășurarea acestuia deține toate autorizațiile egale necesare.
Spectacolul pirotehnic are loc într-o zonă rezervată, determinată în funcție de distanțele de siguranță ale articolelor pirotehnice utilizate și de efectele acestora, astfel încât să se asigure siguranța persoanelor și a bunurilor.
Accesul în zona rezervată spectacolului pirotehnic este permis doar persoanelor autorizate.
Introducerea prezumției de nevinovăție a spectatorilor sancționați:
Punerea în executare a sancțiunii contravenționale complementare se face după expirarea termenului de depunere a plângerii împotriva procesului-verbal.
Plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal suspendă executarea sancțiunilor aplicate, inclusiv cele complementare, până la pronunțarea unei hotărâri definitive a instanței de judecată investită cu soluționarea sa.
Ciprian Paraschiv se laudă cu proiectul inițiat: „Toată lumea are de câștigat”
Deputatul AUR Ciprian Paraschiv, președintele Comisiei pentru tineret și sport din cadrul Camerei Deputaților și unul dintre principalii susținători ai acestui proiect, a transmis:
„Este cel mai bun proiect din ultimii 30 de ani, unul care oxigenează un ecosistem aflat în moarte clinică. Practic, toată lumea are de câștigat. Au de câștigat sportivii, pentru că altfel joci cu tribunele arhipline și cu atmosferă caldă în tribune. Vă zic din proprie experiență că atunci când nu mai puteam, mai puteam când auzeam galeria lângă mine.
Au de câștigat federațiile, dar mai ales cluburile, pentru că vor putea vinde băuturi slab alcoolizate, vor putea aduce parteneri tehnici, vor putea vinde toate biletele de stadion, pentru că era o anomalie. Doar în România poți construi un stadion de 45.000 de locuri, dar vinzi doar 40.000 de locuri. Va avea de câștigat mediul de business, evident, și aici mi-aș dori tare mult ca berarii români să activeze.
Vor avea de câștigat persoanele cu dizabilități prin facilitățile create, vor avea de câștigat televiziunile, să nu uităm cum arătau meciurile în pandemie, parcă erau meciuri de cupa satelor.
Și vor avea de câștigat suporterii, pentru că scăpăm de acea umilire a lor prin care un polițist local dădea un proces verbal că ai bască sau nu ai bască și erai interzis pe stadion doi ani fără să fie prezumția de nevinovăție”.
Mingea e la președintele Nicușor Dan
Proiectul va ajunge pe masa președintelui Nicușor Dan. Șeful Statului are 3 opțiuni:
Să promulge legea în maximum 20 de zile de la primire;
Să solicite reexaminarea legii în Parlament - poate face asta o singură dată;
Să solicite verificarea constituționalității legii. Dacă s-ar întâmpla asta și Curtea Constituțională (CCR) ar confirma-o drept constituțională, președintele se va vedea nevoit să o promulge în maximum 10 zile de la primirea deciziei CCR.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Pauzele de hidratare de la Mondial îi aduc o avere lui David Beckham
Ce spune Serena Williams despre imaginile surprinse la Wimbledon cu ea și Dimitrov