Articol de Răzvan Prepeliţă - Publicat marti, 04 noiembrie 2014 00:00 / Actualizat marti, 04 noiembrie 2014 16:35
La 34 de ani Sînmărtean se supără ca la 4 ani. Ca într-o poveste de dragoste aflată la început, reacţiile lui Sînmărtean sînt privite deocamdată cu indulgenţă.
E cunoscut că publicul din Ghencea preferă glezna fină a unuia care ştie joaca, chiar în dauna tabelei de marcaj. Greşeala ar fi ca Lucian să mizeze la nesfîrşit pe lucrul ăsta. Gâlcă nu e cel mai iubit antrenor care s-a plimbat prin Ghencea şi pierderea calificării în grupele Champions League face, deocamdată, imposibilă scandarea numelui său. Nici pe asta nu ar trebui mizat.
La naţională Sînmărtean a reuşit să cultive suporterii, lucru de neconceput de la Mutu încoace, să treacă, pentru scurt timp, de la pumni strînşi la ovaţii. Celor mai în vîrstă le-a adus aminte de fotbalul boem, în care spectacolul făcea uitată înfrîngerea.Însă seceta de mingicari din fotbalul românesc poate fi înşelătoare.
La primul dribling de efect al unui tînăr, Sînmărtean va fi taxat, nu doar de Gâlcă, pentru prestaţiile mai slabe din unele meciuri. Tribuna e egoistă. Momentul pare departe şi poate tocmai ăsta e moftul pe care Sînmărtean mizează. E nedrept, dar e şi asta o răzbunare, pentru că, ani de zile, talentul său era căutat prin toate colţurile lumii, numai în România nu. Iar cînd l-au găsit, pe ultima sută de metri, i s-a mai cerut să fie şi perfect.
