FOTBAL  »  Superliga  »  GLORIA BISTRIŢA - STEAUA 1-3

Mureşan acuză că a fost blat: "Meci suspect"

Articol de - Publicat vineri, 11 aprilie 2008 00:00

Preşedintele CFR-ului spune că Steaua continuă seria victoriilor dubioase, Becali răspunde ironic

La scurt timp după terminarea meciului de la Reghin, şeful lui CFR, Iuliu Mureşan, a comentat rezultatul final. "Nu m-am uitat la meci, dar am auzit că s-a terminat 3-1 pentru Steaua. Am primit, în schimb, mesaje de la oameni care au fost la întîlnire şi mi s-a sugerat că ar fi fost o partidă suspectă. Nu vreau să spun mai multe pentru că eu n-am văzut vreun minut din joc", a atacat Mureşan.

Declaraţiile clujeanului au primit o replică ironică din partea lui Gigi Becali. "Dacă bistriţenii s-au dat la o parte, înseamnă că sînt băieţi deştepţi. Doar ştiau că întîlnesc Steaua şi că Steaua trebuie să cîştige campionatul. Bravo lor, le mulţumesc din suflet că s-au dat la o parte ca să putem lua cele 3 puncte!", a declarat Becali.

"Credeţi că mă interesează ce spune Mureşan? Pe mine mă priveşte ce zice unu' de la Cluj, clujuţel, clujuţic, nimic?"
Gigi Becali, finanţator Steaua

"Ne-am obişnuit cu aceste atacuri, dar pe noi nu ne interesează declaraţiile unuia sau altuia"
Marius Lăcătuş, antrenor Steaua

"Eu nu mai am nici o emoţie. Steaua, de fapt Gigi Becali, va bate tot pînă la final. Nu va mai pierde nici un punct, o să vedeţi"
George Copos

Pădureanu: "Rezultat corect"
Preşedintele Gloriei a comentat înfrîngerea echipei sale. "A fost un rezultat corect. Arbitrajul? Bun, cu excepţia faptului că arbitrul s-a grăbit atunci cînd a acordat lovitura liberă din care a ieşit golul lui Dică. Valoarea şi-a spus cuvîntul, dar am pierdut pe greşelile noastre copilăreşti, deşi le-am pus ceva probleme la 1-2", a spus Jean Pădureanu.

Citește și:
Pedepsit! Daniel Pancu l-a trimis la echipa a doua: „O să înțeleagă până la urmă”
Superliga

Primele imagini: noua Dacia Evader a fost surprinsă astăzi pe stradă!
Noutati auto
Primele imagini: noua Dacia Evader a fost surprinsă astăzi pe stradă!
Adrian Mutu a răbufnit, după informația dezvăluită de GSP: „La ce înseamnă România, e o rușine”

Victorie la FIFA! Clubul din Superliga a câștigat procesul și are de încasat 1,3 milioane de euro

Bloc întreg, cu 9 etaje , la vânzare în centrul Bucureștiului
Profit.ro
Bloc întreg, cu 9 etaje , la vânzare în centrul Bucureștiului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”

Comentarii (259)
 •  12 Aprilie 2008, 01:34

Exclusiv!!! Foaaarte tare! Monica Colu mbeanu face striptease la o petrecere privata pentru 6 arabi. In niste pantalonasi scurti de i se vede totul,face senzatie luand obiecte din sala si frecandu-se cu ele. Gasiti poze aici: sabareni.my mini city~com/env (my mini city scris legat, iar in loc de ~ puneti . )

 •  11 Aprilie 2008, 22:17

Spuneti-mi va rog , dac Steaua este blatista la toate meciurilr, cum a ajuns in semi-finala Cupei UEFA acum doi ani ? Cum ? tot pe Blaturi? Aha....am inteles a facut blat cu Rapidu' care sa poticnit de ea si cu toate celelalte equipe pe care le-a eliminat. Bravo Gigi ( JIJI cum de striga adversarii ). Lasati-o mai moale cu critica Stelei si vedeti-va birna voastra nu paiul altora HAAAI STEAUA . Sint Stelist de cinzeci de ani si voi fi pana la moarte, chiar de am plecat din Ro de 27 de ani

 •  11 Aprilie 2008, 22:09

bah cattany taci draq din gura....si u si muresan ca dak te prind iti rup picioarele date in pl mea de taran basit

Vezi toate comentariile (259)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!