FOTBAL  »  Superliga  »  UNIREA URZICENI

Narcis Răducan a fost numit director sportiv la Unirea Urziceni

Articol de GSP - Publicat luni, 09 iunie 2008 00:00

Narcis Răducan, care a evoluat pentru ultima oară la Ceahlăul Piatra Neamţ în sezonul trecut, a fost numit director sportiv la gruparea Unirea Urziceni, în locul lui Viorel Moldovan, care a ales să se ocupe de antrenorat.

"Mai puteam să joc un an doi la nivelul Diviziei A, dar am văzut-o ca pe o oportunitate să lucrez cu o echipă de campioni. Aştept cu nerăbdare să-mi intru în funcţie. Îi urez baftă lui Viorel Moldovan în noua activitate pe care o începe, una mai complexă. Am analizat situaţia şi am considerat că e important să lucrez la un club de primă ligă de la noi. Mi-am dat seama despre profesionalismul oamenilor de aici. Sper să contribui şi eu eu, atât la nivelul poziţiei de director sportiv cât şi la cel de scouter, pentru a ne îndeplini obiectivele", a declarat Răducan.

Răducan a fost prezentat oficial, luni, de către managerul general al grupării ialomţene, Mihai Stoica, în cadrul unei conferinţe de presă, la care a participat şi antrenorul Dan Petrescu.

Citește și:
Mihai Stoica propune ca aceste echipe să fie interzise la titlu în Superliga! » Ce omite însă managerul lui FCSB să spună
Superliga

„Execrabilă, groaznic” » Marica nu a menajat pe nimeni după Craiova - Farul, apoi și-a ales favorita la titlu

Acord între FCSB și Rapid! » Mihai Stoica: „Aceasta este înțelegerea”

Rușinea serii în Europa: după ce le-au luat titlul în ultima etapă, acum le-au dat 7 goluri!
Campionate
Rușinea serii în Europa: după ce le-au luat titlul în ultima etapă, acum le-au dat 7 goluri!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Scene șocante în Franța! Clădirea istorică a rezistat celor două războaie mondiale, dar a fost incendiată de protestatari

Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează