FOTBAL  »  Superliga  »  PROPUNERILE LUI MIRCEA SANDU

"Naşu' îl vrea pe Tolontan în Comisia de Etică a FRF. Vezi ce-i răspunde redactorul-şef al Gazetei"

Mircea Sandu şi Cătălin Tolontan
Mircea Sandu şi Cătălin Tolontan

Articol de GSP - Publicat marti, 05 iulie 2011 00:00 / Actualizat marti, 05 iulie 2011 19:40

După scandalul dintre Gigi Becali şi Dumitru Dragomir, Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a decis că va fi înfiinţată o Comisie de Etică ce va avea puterea de a-i sancţiona pe oficialii din fotbalul românesc.

"Comisia de Etică va avea atribuţia de a suspenda pe o perioadă din activitate orice conducător din Federaţie sau Ligă. Aş vrea să vedem un academician, un actor, un cîntăreţ, un artist, un ziarist în această Comisie. M-am gîndit la Dan Bitman, la Cătălin Tolontan, la Gică Hagi.

Va trebui să găsesc un avocat cu tinută şi de asemenea un academician, pentru că numai prin prezenţa în acest staff ar putea să îndrepte lucrurile", a spus şeful Federaţiei.

Răspunsul lui Cătălin Tolontan a venit imediat: "Sînt ziarist şi asta ajunge".

Ulterior, într-o intervenţie telefonică la GSP TV, redactorul-şef al Gazetei a explicat de ce ar refuza o eventuală propunere a lui Mircea Sandu: "Poziţia mea faţă de propunerea lui Mircea Sandu este aceea de a-i mulţumi preşedintelui FRF, şi de a-i spune că nu accept pentru că sînt jurnalist şi asta e suficient. Am senzaţia că Mircea Sandu se ocupă cu aşezatul scaunelor pe Titanic, nu cred că prioritatea esenţială a FRF şi a fotbalului românesc este înfiinţarea unei Comisii de Etică.

Cred că sînt alte priorităţi şi o să enumăr cîteva dintre ele care sînt legate strict de atribuţiile Federaţiei: prea multe echipe la nivelul primelor două divizii, prea puţini bani alocaţi loturilor de juniori şi prea puţină organizare la acest nivel, juvenil, prea puţini bani alocaţi pregătirii arbitrilor şi menţinerii unui nivel de profesionalism şi integritate"

Citește și:
„Trebuie să știi română!” » Ce s-a întâmplat la antrenamentul oficial al naționalei pentru duelul cu Suedia
Nationala
„Trebuie să știi română!” » Ce s-a întâmplat la antrenamentul oficial al naționalei pentru duelul cu Suedia
„Nu poți să-l întrebi așa ceva pe Hagi” » Radu Naum l-a pus la punct în direct: „Îl trimitea să stea la coadă să-i dea Ianis autograf!”
Nationala
„Nu poți să-l întrebi așa ceva pe Hagi” » Radu Naum l-a pus la punct în direct: „Îl trimitea să stea la coadă să-i dea Ianis autograf!”
Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea » Primele imagini de la cununia civilă a atacantului Generației de Aur
Stiri extrasport
Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea » Primele imagini de la cununia civilă a atacantului Generației de Aur
Giovanni Becali numește „un singur câștigător” din eșecurile pe linie ale României: „Ce mai vreți?”
Nationala
Giovanni Becali numește „un singur câștigător” din eșecurile pe linie ale României: „Ce mai vreți?”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”


Comentarii (22)
milansteaua40
milansteaua40  •  06 Iulie 2011, 17:39

pai eu mi-as dori ca tolontan sa faca o ancheta ,sa cerceteze cu ardoarea cu care s-a ocupat de ritzi acuzatiile care s-au adus in in ultimile zile nu sa faca parte din frf!

ray51
ray51  •  06 Iulie 2011, 14:55

Da' o ţâră de bun simt, tu Mircea, nu poti sa ai? Vrei sa stai in functia asta 30 de ani? Acum vii cu propuneri noi, de parca in toti anii astia n-ai simtit, n-ai auzit si n-ai vazut nimic. Oare chiar va credeti toti fara exceptie (matale, Dragomir, Base, Udrea, etc) oameni de neinlocuit? Mai oameni buni, un pic de bun simt, atat va trebe... Da' chiar numa alde matale si vreo cativa PeDeLei trebe sa mancati cozonac? Un pic de rusinica nu v-ar strica.

mikael
mikael  •  06 Iulie 2011, 10:32

e normal ca un mafiot ca Sandu sa caute oameni competenti si cinstiti sa-l acopere..f bine domnule Tolontan ca nu ati acceptat!

Vezi toate comentariile (22)
Comentează