FOTBAL  »  Superliga  »  DECES

Nawaf Salameh, unul dintre cei mai bogați afaceriști din România și om implicat profund în sportul românesc, a murit la 59 de ani

Nawaf Salameh / foto: Alexandrion Group Facebook
Nawaf Salameh / foto: Alexandrion Group Facebook

Articol de - Publicat luni, 21 aprilie 2025 10:26 / Actualizat luni, 21 aprilie 2025 13:50

Nawaf Salameh, fondatorul Nawaf Salameh Family Office, din care face parte Alexandrion Group, sponsor al echipei naționale de fotbal a României, a decedat în prima zi de Paști, pe 20 aprilie, la doar 59 de ani. Anunțul a fost făcut printr-o postare pe rețelele de socializare.

Alexandrion Group este sponsor al echipei naționale de fotbal a României din iunie 2024 și a două echipe din Superliga, Petrolul Ploiești și Poli Iași.

Nawaf Salameh a fost cel care a susținut cu diferite premii sportivii români și a inițiat în România Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu.

Ce paradox pentru Dan Petrescu! Capitolul la care CFR Cluj este ULTIMA dintre echipele din play-off
FCSB - CFR Cluj
Ce paradox pentru Dan Petrescu! Capitolul la care CFR Cluj este ULTIMA dintre echipele din play-off

Fondatorul Nawaf Salameh Family Office a murit la 59 de ani

„Familia Salameh anunță cu profundă tristețe decesul neașteptat al Dr. Nawaf Salameh, în vârstă de 59 de ani. S-a stins din viață astăzi, lăsând în urmă un gol imens.

Dr. Nawaf Salameh a fost un om de afaceri vizionar, preşedinte şi fondator al Nawaf Salameh Family Office, un grup cu investiţii în sectoare multiple de activitate, precum ospitalitatea, agricultura sau energia regenerabilă, cu operațiuni pe mai multe continente și distribuție în peste 100 de țări.

Alexandrion Group, liderul pieței de băuturi spirtoase şi vinuri din România, este printre primele business-uri înfiinţate şi conduse de Dr. Nawaf Salameh. Născut în 1965 în Marmarita, Siria, Dr. Salameh s-a stabilit în România din anii ’80, unde și-a urmat vocația de medic înainte de a-și dedica viața antreprenoriatului.

Pe lângă realizările sale în mediul de afaceri, Dr. Nawaf Salameh a fost un filantrop devotat comunității. El a fondat Fundația Alexandrion, organizație care a preluat proiectele de responsabilitate socială și acțiunile umanitare ale grupului.

Prin intermediul fundației, Dr. Salameh a susținut cultura, sportul și educația din România: a inițiat Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu, un eveniment anual care onorează personalități marcante ale culturii românești; a sprijinit performanța sportivă, fiind sponsor al Comitetului Olimpic și Sportiv Român și al altor inițiative sportive de-a lungul anilor și s-a implicat în numeroase acțiuni caritabile, oferind ajutor concret celor aflați în suferință – de la victime ale conflictului din Ucraina până la comunități lovite de dezastre naturale recente.

Prin aceste demersuri, Dr. Salameh și-a pus amprenta nu doar în economie, ci și în viața socială, câștigând respectul și aprecierea publicului. Dincolo de realizările sale remarcabile în domeniul afacerilor, Dr. Nawaf Salameh a fost un om care şi-a trait viaţa ancorat în valorile autentice ale familiei şi credinţei. A fost un soț devotat pentru soţia sa, Rim, și un tată iubitor şi implicat în educaţia celor trei fii ai lor: Antonio, Roberto şi Michael.

Credința sa creștină i-a călăuzit pașii de-a lungul întregii vieți. Detaliile despre ceremoniile funerare vor fi comunicate ulterior”, se arată în comunicatul emis de Alexandrion Group pe rețelele de socializare.

Citește și:
UEFA a reacționat imediat după ce Răzvan Marin a reușit un gol magistral în Liga Campionilor
Liga Campionilor
UEFA a reacționat imediat după ce Răzvan Marin a reușit un gol magistral în Liga Campionilor
Ce s-a întâmplat în momentul reîntâlnirii dintre Cristi Chivu și Jose Mourinho
Liga Campionilor
Ce s-a întâmplat în momentul reîntâlnirii dintre Cristi Chivu și Jose Mourinho
Marius Lăcătuș „l-a citit” pe Gigi Becali: „Antrenorul cu care s-a înțeles va fi pus a doua zi”
Superliga
Marius Lăcătuș „l-a citit” pe Gigi Becali: „Antrenorul cu care s-a înțeles va fi pus a doua zi”
Soția românului dat afară în Turcia a ieșit la atac: „Cartonaș roșu!”
Stranieri
Soția românului dat afară în Turcia a ieșit la atac: „Cartonaș roșu!”
Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Profit.ro
Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (1)
steaua.libera
steaua.libera  •  21 Aprilie 2025, 12:15

A pompat ceva bani de-a lungul ultimilor ani.. Parca si pe Unirea Urziceni i-a sponsorizat

Vezi toate comentariile (1)
Comentează