FOTBAL  »  Superliga  »  MITICĂ IL SALVEAZĂ PE NAŞU'

"Ne-am săturat!"

Articol de - Publicat joi, 16 aprilie 2009 00:00

Cîteva cluburi din Liga întîi au cerut convocarea unei Adunări Generale Extraordinare, ca să-l demită pe Mircea Sandu, dar Dragomir s-a opus: "Se ţine pe 4 mai!"

"Nu se mai poate aşa ceva! Trebuie să se ia atitudine!", au tunat mai mulţi şefi de cluburi din prima ligă, după izbucnirea scandalului de mituire a unor arbitri şi arestarea fostului şef al CCA, Gheorghe Constantin. Cel mai vehement a fost preşedintele Pandurilor, Marin Condescu, care i-a cerut lui Dumitru Dragomir să fie convocată Adunarea extraordinară a cluburilor într-un timp cît mai scurt. Răspunsul preşedintelui Ligii a fost sec: "Nu acum! Este deja programată pentru 4 mai!". Demersului lui Condescu i s-a alăturat şi Adrian Mititelu: "S-a ajuns prea departe! Vrem Adunare Generală!", a spus acesta la GSP TV. Scopul acesteia ar fi, condorm unor surse apropiate Ligii, demiterea preşedintelui FRF, Mircea Sandu.

"Vorbiţi în Comitet!"
După răspunsul negativ al şefului de la Ligă, Condescu i-a transmis că o întîlnire între toţi membrii afiliaţi este extrem de necesară şi că există două căi ca aceasta să aibă loc înainte de data stabilită iniţial. "Putem face o Adunare a Ligii, sau în Comitetul Executiv, Borcea, Mureşan sau Dragomir, ca reprezentanţi ai Ligii întîi, să ceară neapărat această întîlnire!", a declarat Condescu.

Condescu, foat aliat al Naşului
La alegerile pentru şefia FRF din 2005, Marian Condescu l-a sprijinit pe Mircea Sandu, cele 50 de cluburi miniere votînd de partea Naşului. În toamna lui 2007, cînd Gigi Becali a încercat să provoace demiterea lui Mircea Sandu, Condescu era deja în tabăra patronului Stelei.

Popescu: "Lupescu şi Sandu trebuie să plece!"
Principalii contestatari ai conducerii Federaţiei, Gică Popescu şi Ion Crăciunescu, solicită măsuri radicale după scandalul de corupţie în care este implicat şi fostul şef al CCA, Gheorghe Constantin. "Mircea Sandu şi Lupescu trebuie să plece!", au solicitat cei doi la GSP TV. Ionuţ Lupescu a replicat: "Nu am de gînd să demisionez!".

"Niciodată nu a avut loc un adevărat moment zero în fotbalul românesc pentru că nu s-au dat niciodată cărţile pe faţă"
Marin Condescu, preşedinte Pandurii Tîrgu-Jiu în Comitetul Executiv

Citește și:
Cine l-a enervat pe Panduru în Bayern - Real Madrid: „O prostie monumentală!”
Liga Campionilor

Transformare fizică incredibilă a fostului internațional coechipier cu Mutu! » „S-a retras în munți și s-a dedicat religiei”
Campionate

Fostul campion cu FCSB se RETRAGE din cariera de fotbalist! A îmbrăcat de 30 de ori tricoul naționalei + și-a ales deja viitorul job
Superliga

Ce a fost asta?! Gol de la 40 de metri în secunda 40 din Bayern - Real, după o gafă colosală
Liga Campionilor
Ce a fost asta?! Gol de la 40 de metri în secunda 40 din Bayern - Real, după o gafă colosală
FOTO Proiect de lux: mașini unicat pentru un singur client. Miliardarii planetei vor putea să aibă, în sfârșit propriul automobil unic
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”

Comentarii (26)
meatloaf
meatloaf  •  11 Mai 2009, 18:27

afara cu lichelele si slugile ciobanului care functioneaza cu crimbo gas! vrem fotbal adevarat!

 •  16 Aprilie 2009, 16:40

Mai rrromane, dupa cum scrii, cred ca tu esti de fapt aroman, adica makidon...

 •  16 Aprilie 2009, 16:05

demsiia apuscaria beciul haznaua...nu ama munca da ma duc sa strig la manifestaie pe 4 mai ca si asa e luni si nu muncesc, nu ama banid e padure nu am nici d emers la agratare merg si imibagpola n frf bestiaiirir nu ama amaunaca pot s aurlu bestiirlrlrorrtiirlroerer

Vezi toate comentariile (26)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!