FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Negoiță se inspiră de la fostul mare rival al lui Gigi Becali » Ce i-a făcut patronul lui Dinamo omului care dorește clubul

Articol de - Publicat luni, 12 noiembrie 2018 08:35

Grecul Tsakiris insistă să cumpere Dinamo, dar Ionuț Negoiță nu mai dă niciun semn, deși armatorul elen a acceptat doleanțele financiare ale românului.

Ionuț Negoiță anunță clar și răspicat dorința sa de a vinde Dinamo, dar atunci când un cumpărător pare hotărât să facă acest pas, finanțatorul clubului dispare. Exact așa cum făcea pe vremuri patronul Rapidului, George Copos. Acesta spunea public că așteaptă cumpărători, dar când ei apăreau, Copos rupea orice contact cu aceștia după câteva discuții de principiu.

Negocierile dintre Negoiță și Tsakiris au demarat în primă fază în aprilie, grecul a făcut un audit al clubului și, mulțumit fiind, a vrut să bată palma. Văzând acest lucru, Negoiță a crescut imediat prețul cu câteva milioane de euro, iar Tsakiris a renunțat la idee.

Discuțiile au fost reluate în această toamnă, Negoiță a mai lăsat la preț, având în vedere ultimele rezultate, iar totul părea ca și făcut. Tsakiris chiar și-a trimis consilierul pe probleme de sport la meciul Voluntari - Dinamo, pentru a vedea la lucru lotul. Armatorul elen este hotărât în acest moment să ia Dinamo, dar Ionuț Negoiță refuză să se vadă față în față cu acesta pentru a finaliza tranzacția, diverși interpuși dând diverse motive pentru care șeful de la RIN este de negăsit. 

24 %
este procentul de acțiuni pe care Negoiță vrea să îl păstreze în cazul vânzării lui Dinamo. În total deține 93% din club

2013
este anul în care Negoiță a achiziționat ultimul pachet de acțiuni de la Nicolae Badea

8.000.000 €i-a cerut Negoiță lui Tsakiris pentru 68% din Dinamo

Citește și:
Excavatoarele au revenit în Ștefan cel Mare! S-au reluat lucrările la Stadionul Dinamo: toate imaginile » Când va fi gata noua arenă
Special
Excavatoarele au revenit în Ștefan cel Mare! S-au reluat lucrările la Stadionul Dinamo: toate imaginile » Când va fi gata noua arenă
Gheorghe Hagi, izolat și îngândurat » Imaginile surprinse de fotoreporterul GSP la antrenamentul oficial înainte de Polonia - România
Nationala
Gheorghe Hagi, izolat și îngândurat » Imaginile surprinse de fotoreporterul GSP la antrenamentul oficial înainte de Polonia - România
Haos total la Craiova: antrenorii de la Academie s-au luat la bătaie în fața jucătorilor! + ”Nu e prima agresiune! Interlopii sunt chiar în club!”
Superliga
Haos total la Craiova: antrenorii de la Academie s-au luat la bătaie în fața jucătorilor! + ”Nu e prima agresiune! Interlopii sunt chiar în club!”
Noua Dacia a fost surprinsă pe străzile din București! Ultimele imagini cu modelul
Auto
Noua Dacia a fost surprinsă pe străzile din București! Ultimele imagini cu modelul
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere


Comentarii (17)
lapusneanul
lapusneanul  •  12 Noiembrie 2018, 09:19

iar s-a scos mitomanul vranceanu....hahahaha...

869192929839265
Dragos Bargaoanu  •  12 Noiembrie 2018, 09:24

Viitorul Ioanițoaia a lovit din nou!

zecs93
zecs93  •  12 Noiembrie 2018, 15:49

Asa ca sa vedeti si voi ca nemernicu asta rinist nu vrea sa vanda, sa nu va mai aud ca nu vine nimeni la Dinamo, ca nu exista cumparator, ba exista cumparator dar leprhhha hoteliera nu-i da drumu din maini !!!

Vezi toate comentariile (17)
Comentează