Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 12 mai 2025 12:02 / Actualizat luni, 12 mai 2025 13:07
Nelu Varga, patronul lui CFR Cluj, pune deja presiune pe FCSB și Gigi Becali în perspectiva ediției viitoare de Liga 1. I-a transmis, prin intermediul GSP.ro, să-și mute gândurile de la Louis Munteanu, spunând că-l poate ceda doar în străinătate. Și nu neapărat din această vară
FCSB petrece, și pe terenul de fotbal, și în afara lui, după câștigarea matematică a unui nou titlu. Rivalii se pregătesc, în schimb, deja, să se lupte cu gruparea lui Gigi Becali pentru campionatul viitor.

Nelu Varga, patronul celor de la CFR Cluj, este în aceste zile la Dubai, prins cu afaceri personale, dar caută o modalitate de a fi alături de echipa lui la finala Cupei României de la Arad. Miercuri, este CFR - Hermannstadt în ultimul act al Cupei.
Omul de afaceri a avut un mesaj de forță pentru elevii lui Dan Petrescu, dar a transmis și un mesaj războinic pentru Gigi Becali și FCSB în perspectiva sezonului 2025/2026.
Jucătorii lui CFR Cluj au primă mare dacă vor cuceri Cupa României, miercuri
„Mă chinui să fac rost de bilete ca să vin direct la Arad, pentru finala Cupei României. Emoții ai, ca la orice meci, mai ales la o finală. Un astfel de meci se câștigă, nu se joacă! Trebuie să câștigi tactic, există o singură variantă, să învingi adversarul, nu ai un al doilea meci.
Am convingerea că ai mei vor fi pregătiți să câștige finala Cupei. Am vorbit și cu Cristi Balaj (n.red președintele lui CFR Cluj) să le facă o primă băieților, 150-200.000 de euro, de echipă. Pentru ei, să-și împartă. Ar trebui să vină 5-7.000 de euro de persoană, sunt bani buni!
Nu e vorba de bani, ci de trofeu, de succes, de calificarea în Europa. De a fi în top. Dan Petrescu are capacitatea de a-i motiva și de a-i face să înțeleagă asta", a spus Nelu Varga pentru GSP.ro.
Nelu Varga despre Louis Munteanu: „Am prea multe oferte din afară pentru el. Și poate nu-l dau în această vară"
Gigi Becali a transmis că-l vrea pe Louis Munteanu, 22 de ani, sub comanda sa. Subiect care îl enervează la culme pe conducătorul clujenilor. Ridică tonul atunci când este abordată această discuție.
„Louis Munteanu la FCSB? Niciodată, în veci! Hai să terminăm cu acest subiect, e gratuit. M-a sunat și Gigi Becali, că a auzit el în ziar... Ce a auzit?! Că dă el 6 sau 7 milioane de euro. OK, suntem prieteni, dar pe Louis Munteanu nu-l vând în România, gata!
El poate pleca doar în străinătate pe 18 milioane de euro plus 20 la sută procente la o vânzare ulterioară. Fără discuții, fără negocieri. Aaa, poate suma va crește. Am prea multe oferte din străinătate, ca să vorbesc acum de cele din România. Și nu cred să nu primim o sumă uriașă pentru Louis. Păi, 6-7 milioane de euro am cheltuit eu cu el...
Și mai e ceva: poate nu-l dau pe Munteanu în această vară! Dacă ne calificăm în Europa și nu găsesc altul mai bun, nu-l cedez acum, în vară. Avem cinci ani contract cu el, este tânăr, fraged, va crește și mai mult. A dat multe goluri și aici, și la națională, va crește bine de tot", a mai spus patronul „feroviarilor”.
23de goluri a marcat Louis Munteanu în 38 de meciuri în această ediție, la care se mai adaugă două assist-uri
2,3milioane de euro a plătit CFR Cluj celor de la Fiorentina, vara trecută, pentru a-l transfera pe Louis Munteanu în Gruia
Nelu Varga, mesaj pentru ceea ce va urma în campionat: „FCSB o să aibă o surpriză mare de tot"”
Chestionat dacă nu este enervat și de hora bucuriei a rivalilor de la FCSB după celebrarea fiecărui gol ce-a adus un nou titlu pentru adversari, Nelu Varga a declarat: „Nici nu mă uit la meciurile lor. Doar ce citesc. Îi felicit pe cei de la FCSB, bravo lor, au demonstrat că sunt cei mai buni în acest campionat. Dar la anul, credeți-mă, vă spun din suflet, n-o să mai fie la fel!
O să aibă o competitoare supertare în CFR Cluj. O să aibă o surpriză mare de tot, ascultați-mă pe mine!", a conchis Nelu Varga.



