FOTBAL  »  Superliga  »  

„Noi am avut parte şi de mult ghinion, pe lângă arbitrajele potrivnice”

Articol de GSP - Publicat sambata, 15 martie 2008 00:00

Un sobor de preoţi de la mănăstirea Pângăraţi, în frunte cu stareţul Teofil, a sfinţit sâmbătă dimineaţă terenul, porţile de joc şi sediul administrativ de la stadionul Ceahlăului, transmite corespondentul NewsIn.

Preşedintele onorific al Ceahlăului, Gheorghe Ştefan, a explicat că a decis să apeleze la preoţi pentru a alunga ghinionul din ultimele cinci etape, în care nemţenii au înregistrat tot atâtea înfrângeri. "E bine să avem credinţă în Dumnezeu. De cinci etape n-am reuşit să luăm niciun punct, ceea ce nu mi s-a mai întâmplat niciodată de când sunt implicat la echipă. Nu mă interesează unde pleacă duhurile rele. Noi am avut parte şi de mult ghinion, pe lângă arbitrajele potrivnice", a declarat Ştefan pentru NewsIn.

În urmă cu un an, la părintele Teofil a apelat şi preşedintele FRF, Mircea Sandu, înaintea meciului România - Luxemburg, când i-a înmânat acestuia fotografii cu copiii săi şi acatiste pentru sănătatea lor, a familiei, dar şi pentru calificarea echipei naţionale la Euro 2008.

sursa NewsIn

Citește și:
Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, fost jucător cunoscut de tenis
Tenis
Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, fost jucător cunoscut de tenis
Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”
Stiri extrasport
Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”
Cele 3 locuri din România care l-au cucerit pe spaniolul lui Dinamo: „Le-aș recomanda prietenilor”
Superliga
Cele 3 locuri din România care l-au cucerit pe spaniolul lui Dinamo: „Le-aș recomanda prietenilor”
Paul Papp, discurs fără menajamente: „Nu cred că vine unul pentru o carieră aici”
Superliga
Paul Papp, discurs fără menajamente: „Nu cred că vine unul pentru o carieră aici”
ULTIMA ORĂ Gigant japonez mută în România o fabrică ce funcționează de peste 60 ani în Marea Britanie
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Gigant japonez mută în România o fabrică ce funcționează de peste 60 ani în Marea Britanie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, fost jucător cunoscut de tenis

Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”


Comentarii (8)
 •  15 Martie 2008, 17:22

DE UNDE S-AU INSPIRAT ACEI PREOTI,SI AI CUI SUNT?DUMNEZEU NU FACE ASA CEVA. CUM DE I-SI PERMIT UNII ASA ZISI PREOTI SA INCALCE BIBLIA CARE ESTE CUVINTUL LUI DUMNEZEU. TARE MIAR PLACE SA STIU DIN CARE CARTE A BIBLIEI SI CE CAPITOL SI CE VERSET SAU INSPIRAT?OAMENII ASTIA EU CRED CA NU AU NIMIC DE A FACE CU DUMNEZEUL ADEVARAT CI CU UN ALT DUMNEZEU DESPRE CARE EU PROBAIL NU AM AUZIT.

 •  15 Martie 2008, 16:29

ba...Stefan a muncit mult la Ceahlau si e un om de cuvant..sa va f.. pe toti...HAI CEAHLAUL..bate CFR si arata ca esti echipa mare

 •  15 Martie 2008, 14:56

Stiti ce a facut Stefan? Si-a luat vile in Tunari Pipera. Vino si tu qqq . vile-si-apartamente . ro

Vezi toate comentariile (8)
Comentează