Comentarii (55)
Claudiu.8
Claudiu.8  •  31 Iulie 2026, 01:32

În primul rând, cred că trebuie să facem o diferență între un om, indiferent cine este el astăzi, și identitatea unui club cu peste 100 de ani de istorie. Faptul că un patron vine sau pleacă nu înseamnă că el este Rapidul. Rapidul înseamnă suporterii, tradiția, istoria și oamenii care au fost alături de echipă indiferent de perioadele bune sau rele. Așa cum spune și cântecul galeriei: „Suntem noi, Rapid suntem noi”. Jucătorii, conducătorii și patronii se schimbă, dar suporterii rămân. De asemenea, ar trebui să privim istoria fotbalului românesc cu toate nuanțele ei. În perioada comunistă au existat cluburi care au avut legături mai apropiate cu structurile statului, iar influențele sistemului s-au simțit în fotbal. Nu putem judeca istoria doar prin prisma oamenilor care conduc astăzi cluburile. Rapidul a avut și are propria identitate: un club al oamenilor, al suporterilor și al unei comunități care a rămas mereu lângă echipă. Să nu confundăm un nume, un patron sau o conducere de moment cu ceea ce înseamnă cu adevărat Rapid.

MikeNMC
MikeNMC  •  30 Iulie 2026, 22:48

de ce nu publicati toate comentariile,il dati in gat pe sucu dar tot il mangaiati asa putin nepublicand toate comentariile..bravo gsp,cu adevaratii modernisti.. in doua comentarii am scris doar atat: mandru sa fii rapidist/cu un patron șucuRist

grigs1981
grigs1981  •  30 Iulie 2026, 19:07

De ce nu este Dan Sucu colaborator al Securitatii conform Legii?Simplu,Dan Sucu a barfit,nu a turnat!Daca a facut-o intentionat(sunt multi care au "fentat"Secu`),sau era doar prost,asta nu stim...dar barfele lui nu au avut consecinte urate...Care nu aveti cel putin 60 de ani,incercati sa va abtineti...nu stiti cum erau vremurile tineretii noastre.Stiu de ce este"atacat"Sucu,o stiti cu totii ca e prea stravezie "chestia"...eu,ca rapidist nici nu-l plac...a zis ca vrea sa faca din RAPID cel mai mare club din Europa de Est,dar nu a facut NIMIC in aceasta directie...deci...

SI1234
SI1234  •  30 Iulie 2026, 18:58
Postat de Todor pe 30 Iulie 2026, 18:15

Dovadă că Șucu e fațadă. La fel Becali, Varga s.a. dacă-i să stăm pe fotbal.

Asta pentru ca sistemul care gestiona pana in dec '89 "averea intregului popor" s-a "privatizat" brusc sa pacaleasca Vestul si sa-i ia banii. Asa au aparut *** gen Becali, Sucu, Badea, Varga, Tiriac, ...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

grigs1981
grigs1981  •  30 Iulie 2026, 18:42

Domnule Justin Gafiuc,repet si eu intrebarile...Ce au fost parintii domniei-tale ca sa-ti spun de cine ai fost crescut?In acele timpuri toti taranii furau de pe camp ca sa poata creste cate un porc,pasari,pentru a-si creste copii... sunt urmasii unor hoti?Profesorii primeau"cadouri",bani pe meditatii,inseamna ca,copii lor sunt urmasii unor excroci ? Doctorii erau renumiti in a primi cartuse de Kent si Ness-uri...copii lor sunt urmasii unor corupti?In fabrici nu se fura numai unde se producea ceva fara cautare,copii muncitorilor sunt urmasii unor hoti?In Justitie,Partidul dicta sentintele,urmasii sunt copii unor corupti?Sa retraiesti acele vremuri aruncand cu piatra DOAR in cate un individ si nici atunci dovedind o fapta"rea",concret...cum se numeste?Scopul dumitale se numeste RAPID si sunt destui prosti printre rapidisti care pun botu`!Succes Gigi!

mzm1
mzm1  •  30 Iulie 2026, 18:37

Comunismul a scos ce-i mai rău din oameni! Dacă Dan Șucu și mulți dintre cei care și-au vândut sufletul diavolului ar fi trăit în altă epocă, fără comunism, probabil că ar fi fost persoane cu un comportament onorabil. Desigur, contează foarte mult educația primită de la părinți. Iată un exemplu de părinte - scriitorul alexandru Vlahuță - care își sfătuiește copilul: „Să nu faci nicio faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roșești. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulțumire mai deplină ca o conștiință curată” (Scrisoare către fiica sa Margareta).

Todor
Todor  •  30 Iulie 2026, 18:15

Dovadă că Șucu e fațadă. La fel Becali, Varga s.a. dacă-i să stăm pe fotbal.

mihneailie030
mihneailie030  •  30 Iulie 2026, 17:27
Postat de michael pe 30 Iulie 2026, 14:31

Mai meditează puțin, poate vei înțelege și tu care-i esența!! Dacă ți-ar fi ”turnat” părinții sau frații/surorile, oare cum ai fi reacționat? Dacă era un om cu coloană vertebrală, și-ar fi dat demisia din toate funcțiile și s-ar fi ascuns pentru totdeauna, dar....... Nu trebuie să ne mai mirăm, mai sunt cu miile din ăștia, unul chiar a condus țara, două mandate, și nu l-a întrebat nimeni, nimic.

Am trăit vremurile alea..Sucu era un oarecare. In ceea de privește demnitatea, intreb,cine mai are demnitate intr o tara care merge,,anapoi,,???

mihneailie030
mihneailie030  •  30 Iulie 2026, 17:24
Postat de iri_ pe 30 Iulie 2026, 16:28

Toata lumea zice ca ce legatura are cu sportul, sau cu Rapid, niste fapte consumate acum 40 de ani. Singura problema e cum s-au imbogatit mediocrii astia care scriau "note informative" in perioada aia. Cum un neica nimeni, pune mana pe niste foste fabrici comuniste la un pret de nimic. Si deacolo si legatura, cu aceste fabrici a putut sa faca bani, bani cu care acum e mare investitor in fotbalul romanesc... Si exemplele pot continua, Copos, Nicolae Badea...

Ehhh..Badea era ginerele lui Dincă...alte relatii.. Sucu a fost un iepuraș,care s,a pliat bine pe degringolada de după 90...simplu.

Arminius..
Arminius..  •  30 Iulie 2026, 17:07

nu cred nimic din articol si nici nu ma intereseaza. Fanteziile securiste trebuie cumva oprite. Astea nu sunt dezvaluiri sunt atacuri absurde la persoana. nea gigi n-a facut nicio prostioara ...? dar memeul? aha, stai asa ca au fost ascunsi ..

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • •••
  • 6
Comentează