FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV „Nu e nimic întâmplător, are buget de campioană!” » Ce a remarcat Ciprian Marica în jocul lui Dinamo: „Fără să aibă un atacant”

Ciprian Marica/ foto: Facebook @Ciprian Marica +18   FOTO
Ciprian Marica/ foto: Facebook @Ciprian Marica

Articol de - Publicat sambata, 24 ianuarie 2026, 11:22 / Actualizat sambata, 24 ianuarie 2026 14:05

Ciprian Marica, fostul internațional crescut de Dinamo, a vorbit pentru Gazeta Sporturilor despre momentul excelent prin care trece formația alb-roșie, aflată provizoriu pe primul loc, după 2-1 cu Hermannstadt.

Trecut pe la Șahtior, Schalke, Getafe sau FCSB, Ciprian Marica laudă munca depusă de antrenorul Zeljko Kopic, dar laudă și investițiile făcut de conducere. Și spune că o vede pe Dinamo cu șanse la titlu, iar aducerea unui atacant care să marcheze mai multe goluri ar crește șansele la trofeu.

Ciprian Marica laudă progresul lui Dinamo: „E 90% meritul lui Kopic și Petre, dar felicitări și conducerii pentru că a băgat bani”

„Dinamo a venit la acest meci cu un avantaj psihologic puternic, pentru că în ultimele două meciuri directe s-a impus clar. Iar atunci când a avut nevoie, adică după golul egalizator, a apăsat pedala de accelerația și a marcat din nou. Dinamo trece printr-o formă excelentă, cu 4 victorii la rând și are o apărare foarte bună, cu doar 19 goluri primite. Ceea ce e foarte important.

Și nu e deloc întâmplător. E foarte multă muncă în spate, iar 90% e meritul lui Kopic și Florentin Petre. E foarte important că Dinamo a avut continuitate. A ales bine când l-a adus pe Kopic și a făcut foarte bine că a continuat cu el, că și-a păstrat strategia.

Și încă ceva. La Dinamo sunt investiții mari. Are buget de campioană. Nu e întâmplător ce se întâmplă acolo. Dinamo își permite să dea salarii mari și să aducă jucători buni. Asta fără să iau din meritele lui Kopic. Că degeaba ai jucători buni, dacă antrenorul nu știe să-i pună în valoare.

Dinamo a dat până acum 39 de goluri, un număr bun, fără să aibă un atacant care să fie golgheterul echipei. Dar echipa aduce mulți jucători în fața porții. Își creează ocazii și aduce mulți jucători în față, câte 4-5. Nu ai cum să dai goluri dacă ai doar doi jucători acolo. Când ai mulți în atac, arăți că ai forță, că vrei să câștigi, că poți face travaliu. Și așa poți câștiga campionatul. Iar Dinamo arată că e pregătită, că se poate lupta pentru primul loc”, a declarat Ciprian Marica pentru GSP.ro.

Întrebat ce ar mai aduce la echipă pentru a crește șansele la campionat, Ciprian Marica a declarat că: „Poate un atacant. Deși e bun, lui Karamoko i-aș da o notă în jur de 6. Sau 6 și ceva. Ar trebui un atacant de 7 și ceva. Dacă are un număr 9 care să dea 10-15 goluri pe sezon, Dinamo ar putea fi campioană. Dar nu e timpul pierdut, orice se poate întâmpla”.

VIDEO. Primul gol marcat de Raul Opruț în Hermannstadt - Dinamo

  • Sursă video: Prima Sport 1

Avem stilul nostru, ne antrenăm săptămână de săptămână, luăm în calcul forma fiecărui jucător. E esențial ca ei să se înțeleagă unul pe celălalt, să fie conectați la nivel mental, să știe mișcările echipei. Sincronizarea e esențială. Dacă ai fotbaliști de același nivel, e mai ușor ca lucrurile să meargă.

Totul ține de munca de echipă, nu e vorba doar despre mine, e vorba despre chimia între jucători. Am oameni importanți alături de mine.

- Zeljko Kopic, antrenor Dinamo

Citește și:
A fost rescrisă istoria handbalului! ULUITOR câte goluri s-au marcat în Franța - Portugalia: record pulverizat
Handbal
A fost rescrisă istoria handbalului! ULUITOR câte goluri s-au marcat în Franța - Portugalia: record pulverizat
„Pablo Escobar al epocii moderne” a fost capturat » FBI l-a prins pe sportivul olimpic devenit cel mai mare traficant din lume
Altele
„Pablo Escobar al epocii moderne” a fost capturat » FBI l-a prins pe sportivul olimpic devenit cel mai mare traficant din lume
Daniel Bîrligea, scos la vânzare » Impresarul atacantului de la FCSB, anunț major: „Pentru jumătate din sumă”
Superliga
Daniel Bîrligea, scos la vânzare » Impresarul atacantului de la FCSB, anunț major: „Pentru jumătate din sumă”
Șoc în Bundesliga: Bayern, bătută prima dată în acest sezon! Incredibil ce s-a întâmplat la ultima fază
Campionate
Șoc în Bundesliga: Bayern, bătută prima dată în acest sezon! Incredibil ce s-a întâmplat la ultima fază
Scumpirea călătoriei cu STB. LISTA noilor tarife aflată pe masă
Profit.ro
Scumpirea călătoriei cu STB. LISTA noilor tarife aflată pe masă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează