FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - STEAUA 0-2

Obstacolele Stelei spre Ligă: tibie, ligamente, menisc! » Trei jucători importanţi au probleme medicale grave

Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2013 00:00 / Actualizat joi, 25 iulie 2013 19:30

RMN-ul care i s-a făcut lui Chiricheş n-a arătat în mod clar că ar avea ruptură de ligamente, însă stoperul încă n-a scăpat definitiv de emoţii, în timp ce Chipciu e out 4 luni, iar Tatu a fost din nou operat la genunchi

Steaua se pregăteşte de accesul în Champions League, obiectivul major din 2013, însă cu două luni înainte de debutul în preliminarii (turul II se joacă pe 16 şi 23 iulie) primeşte cîteva lovituri teribile. E vorba despre accidentări grave pentru fotbalişti pe care Reghecampf şi MM Stoica îi consideră piese-cheie în actuala echipă.

Vlad Chiricheş şi Alex Chipciu au plătit scump victoria din Derby de România, 2-0, şi au ieşit cu probleme medicale extrem de grave, în timp ce Leandro Tatu s-a ales şi el cu o accidentare cruntă, avînd nevoie de o nouă operaţie la genunchi, după ce în urmă cu un an mai suferise una, care îl scosese din circuit foarte mult timp.

Gazeta prezintă azi situaţia completă a celor 3, ce diagnostic au, cît trebuie să stea, cum se refac, cînd au suferit precedenta accidentare gravă, dar şi ce au făcut în actualul sezon, cine îi poate înlocui din lot şi ce variante de transfer are la dispoziţie Steaua.

VLAD CHIRICHEŞ - Primele semne bune, însă n-a scăpat definitiv de artroscopie

Diagnostic
- e cert că a suferit o entorsa la genunchiul stîng cu afectarea tendoanelor
- ieri a efectuat un RMN şi chiar dacă faptul că genunchiul era umflat a împiedicat un rezultat clar, pe rezonanţa magnetică sînt indicii că ligamentele încrucişate n-ar fi rupte, ceea ce e o veste fantastică pentru Chiricheş
- medicii care l-au consultat n-au pus un diagnostic definitiv, jucătorul avînd nevoie şi de alte teste în perioada următoare pentru a şti sigur că totul e OK

Perioada de absenţă
- dacă e vorba doar despre entorsa de genunchi, atunci în 4-5 săptămîni e apt pentru a se antrena normal
-  dacă nu are ruptură de ligamente, dar acestea i-au fost afectate serios, perioada se poate prelungi, însă nu mai mult de 8 săptămîni, ceea ce tot ar însemna să fie bun de joc măcar la finalul lunii iulie

Ce înseamnă refacerea
- tocmai pentru că ieri nu mai avea nici dureri foarte mari şi a început chiar să calce uşor pe piciorul stîng, lucru care nu s-a petrecut vineri seara şi sîmbătă, Chiricheş va începe de azi un anumit tip de refacere
- în următoarele 10-12 zile va efectua şedinţe de fizioterapie, dar şi alte lucruri specifice unei recuperări, iar dacă genunchiul va reacţiona bine, atunci totul va fi OK şi va putea juca încă de la jumătatea lui iulie
- dacă însă lucrurile nu vor progresa după aceste 12 zile, Chiricheş va suporta o intervenţie chirurgicală, cu ajutorul unei artroscopii se va interveni în genunchi pentru a se vedea exact ceea ce a păţit stoperul

Precedenta accidentare gravă
- în 2007, cînd se afla la Benfica, a suferit o fractură de femur, care l-a ţinut departe de gazon mai bine de 6 luni

Ce a făcut în acest sezon
- a jucat 39 de meciuri în toate competiţiile
- a marcat 4 goluri şi a oferit două pase de gol
- are o medie a notelor GSP de 6,29, al treilea după Rusescu şi Adi Popa

Posibil înlocuitor din actualul lot
Florin Gardoş

Ţintă pe piaţa transferurilor
Ousmane Viera, 26 de ani, devine liber de contract peste o lună, cînd îşi termină înţelegerea cu Pandurii

Accidentare asemănătoare
- Florin Costea a revenit după 8 luni din momentul în care şi-a rupt ligamentele încrucişate
- Florin Bratu s-a operat în octombrie 2008 şi a revenit pe teren în martie anul următor, deci a avut nevoie de 5 luni
- Ovidiu Dănănae a avut nevoie de 9 luni de pauză, între august 2009 şi mai 2010

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
ALEX CHIPCIU - Lipseşte pînă în septembrie

Diagnostic
- fractură de tibie la piciorul drept, deasupra gleznei, fără complicaţii şi fără a-i fi afectată şi glezna

Perioada de absenţă
- nu va putea juca mai devreme de 4 luni, ceea ce înseamnă că va reveni pe gazon în septembrie
- va pierde Supercupa din 10 iulie, cele 6 meciuri din cele 3 tururi preliminare, dacă Steaua le va disputa pe toate, plus 6 etape de campionat şi "dubla" României cu Ungaria şi Turcia

Ce înseamnă refacerea
- nu va avea nevoie de operaţie, dar îi va fi pus piciorul îm ghips
- nu va avea voie să calce în piciorul drept timp de 45 de zile
- alte 4 săptămîni se va pregăti doar la sala de forţă
- apoi, va avea nevoie de alte 6 săptămîni de pregătire alături de echipă pentru a fi apt de joc

Precedenta accidentare gravă
- e prima accidentare gravă din cariera fotbalistului de 23 de ani

Ce a făcut în acest sezon
- a jucat 42 de meciuri în toate competiţiile
- a marcat 8 goluri şi a oferit 6 pase de gol
- are o medie a notelor GSP de 6,22, al 5-lea după Rusescu, Adi Popa, Chiricheş şi Bourceanu

Posibil înlocuitor din actualul lot
- Pentru postul de mijlocaş dreapta: Adrian Popa
- Pentru postul de al doilea atacant: Gabi Iancu, Mihai Răduţ, Nicolae Stanciu, Raul Rusescu

Ţintă pe piaţa transferurilor
- pentru postul de mijlocaş dreapta: Laurenţiu Iorga, 25 de ani, de la Oţelul
- Pentru postul de al doilea atacant: Yazalde, 24 de ani, jucătorul celor de la Braga

Accidentare asemănătoare
- David Villa a suferit în decembrie 2011 o fractură de tibie, însă cu deplasare, şi a fost nevoit să stea pe bară nu mai puţin de 8 luni
- Georgievski şi-a fracturat peroneul în noiembrie 2012 şi a jucat din nou după 4 luni fără o săptămînă

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
LEANDRO TATU - Operat din nou la genunchi

Diagnostic
- ruptură de menisc
- a fost operat săptămîna trecută, meniscul  i-a fost refăcut prin intermediul unei artroscopii 

Perioada de absenţă
- va avea nevoie de 6-7 săptămîni de pauză, ceea ce înseamnă că riscă să piardă aproape tot cantonamentul din Austria, care va debuta în 14 iunie, însă se speră să fie apt de joc la jumătatea lunii iulie

Ce înseamnă refacerea
- repaus total timp de o săptămînă, după care va începe şedinţele de recuperare, atît la sală, cît şi la bazin, alături de kinetoterapeutul Ovidiu Kurti şi de Horea Codorean, responsabil cu recuperarea fotbaliştilor accidentaţi

Precedenta accidentare gravă
- în mai 2012 a suferit o ruptură a ligamentelor încrucişate, a fost operat şi a fost nevoit să ia o pauză de 9 luni

Ce a făcut în acest sezon
- a jucat 13 meciuri în 2013
- a marcat două goluri
- are o medie a notelor GSP de 5,78

Posibil înlocuitor din actualul lot
Raul Rusescu
Stefan Nikolici

Ţintă pe piaţa transferurilor
Emanuel Perrone, 29 de ani, fotbalist care îşi termină contractul cu grecii de la Asteras Tripolis la jumătatea lunii iunie

Accidentare asemănătoare
Nikolici a stat pe margine 8 săptămîni. A fost operat de menisc pe 2 martie, iar următorul meci în care a evoluat a fost pe 28 aprilie

"Chiricheş şi Chipciu sînt doi jucători imposibil de substituit la momentul acesta. E o dramă prin care trec cei doi jucători şi prin care trece şi Steaua"
Mihai Stoica, manager Steaua

Cum ar arăta Steaua fără cei 3, dar şi fără achiziţii
Tătăruşanu - Georgievski, Szukala, Gardoş, Latovlevici - Bourceanu, Pintilii - Ad. Popa, G. Iancu (N. Stanciu), Cr. Tănase - Rusescu (Nikolici)

2,5 milioane de euro au costat-o pe Steaua cei 3 jucători: Chiricheş 800.000 de euro, Chipciu 1,5 milioane, iar Tatu a încasat cîte 100.000 de euro, primă de instalare, de fiecare dată cînd a semnat cu Steaua

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (40)
daniels7714
daniels7714  •  13 Mai 2013, 17:41
Postat de rexrapidistul pe 13 Mai 2013, 13:26

Nu-i mai plangeti: federatie au; liga au; arbitraje au; comisii au, nici nu le mai trebuie echipa si voi puteti scrie numai de eisi cand nu este etapa! Pentru voi nu exista alte echipe in afara de "turma"!

ce sa scrie despre voi ? ... ca aveti 30 pct mai putin decat Steaua ? ... ca scuipati adversarii care va arata fotbal ? ... ca aruncati cu tot ce nimeriti in adversarii de pe teren ? ... ca va duceti la vale ireversibil ? ... AMARATILOOOOOOOOOOR ! cupa insolventei nu e o gluma , chiar se va infiinta , depuneti-va candidatura !!!

old_shatterhand
old_shatterhand  •  13 Mai 2013, 16:45

De cand accidentarea lui Tatu e un obstacol?E de bine...in sfarsit vor aduce un atacant

soarerodion
soarerodion  •  13 Mai 2013, 14:49

PROSTILOR CHPCIU VA STA MAXIM 2 LUNI

Vezi toate comentariile (40)
Comentează