FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Opinie Cătălin Țepelin, redactor-șef GSP » "Gigi Becali, demisia!?”

Articol de GSP - Publicat vineri, 30 august 2019 11:45

FCSB a mai pierdut un titlu, Gigi Becali tot n-a înțeles nimic. Și nici nu își va mai schimba năravurile la 60 de ani, așa că toți cei care încă țin cu echipa asta trebuie să se consoleze: clubul nu se va mai însănătoși.

O statistică îngrijorătoare spunea că 40% din elevii români de gimnaziu sunt analfabeți funcțional – adică știu să citească, dar nu înțeleg cu adevărat ce citesc, nu au gândire critică și nu pot face raționamente elementare.

Gigi Becali este ceea ce se poate numi un analfabet funcțional în fotbal. Decide totul în club, se uită la meciuri, toată ziua e cu nasul în fotbal, dar nu înțelege mare lucru. Practic, poate face doar operațiunile de bază ale unui negustor. Cumpără și rulează multă marfă, uneori nimerește ceva de calitate, revinde la suprapreț și i se pare că e un geniu al comerțului. Uneori dă telefon la pauză în vestiar și face o schimbare care se nimerește a fi inspirată, hop!, i se pare că e și un geniu al fotbalului. Hai, gata cu școlile de antrenori, am rezolvat io din lojă, pac-pac, că mă pricep, hă-hă-hă!

În fapt, ce face el se numește, simplu, bișniță. Totul pentru bani, pentru că întreaga existența lui Gigi Becali are în centru un purcoi de bani, nu există niciun alt sens al vieții. Titlul primului interviu dat de el în presă, prin anul 2000, era “Unde pun eu banii pune Dumnezeu mâna!”. Iată, așadar, Ăl de Sus era implicat cu japca încă din proiectele timpurii ale lui Becali, deși se spune că trufia și lăcomia nu sunt aplaudate dincolo de nori.  

Îl urmăresc pe Gigi Becali de aproape 20 de ani, de când Pițurcă îl tot ispitea să-și toace banii nu doar în lungi nopți de poker la hotelul Lido, ci și întru salvarea unei echipe de fotbal căpușată de epoleți. Era vremea în care Steaua se zbătea între zgârcenia fraților Păunescu și incompetența profundă a unui Minister al Apărării care acum pozează în bătrânică jefuită pe întuneric, deși atunci tocmai terminase de ronțăit toate milioanele din conturile clubului de fotbal, pregătindu-l de faliment.

Revenind, Becali a intrat în fotbal sălbatic, rudimentar, egocentric. A trecut o viață de om și nu pare să fi evoluat nici măcar un milimetru. Ba din contră, e din ce în ce mai convins că fotbalul s-a inventat numai și numai ca să-i ofere lui o scenă pentru exhibiționism.

Gigi Becali a transformat un fost mare brand într-un șir de consoane și domină până la nebunie un club în care vrea să hotărască tot, de la emblemă (pariu că doar el putea avea acest gust desăvârșit de a alege ca logo un guguloi roș-albastru cu freză de Bart Simpson în mijloc) până la tactică și de la jucători până la meniul de prânz din cantonamente. Probabil și șoferul autocarului și-a luat hands-free, stresat că l-ar putea suna patronul în trafic să-i spună cum să schimbe vitezele și când să intre în depășiri.

Gigi Becali a pierdut 3 titluri consecutive aproape exclusiv pe mâna lui, strivind orice competență din jurul său și încoronându-se ca unică sursă a deciziilor în club. O dată o nimerește, de 7 ori nu. Păcănele cu istoria. Bișniță cu destinele unor oameni. Jonglerie cu pasiunile unor tribune.

Încă se păcălește că face niște bani, că mai dă un tun pe an în Europa, că mai umple stadioane, că sunt oameni care îl aplaudă. Poate suporterii au fost anesteziați pentru că eșecurile din ultimii ani n-au venit în fața unor rivale istorice. Dar granițele fotbalului se reașază mereu. Dinamo nu va rămâne la nesfârșit o echipă de pluton, în B deja se desenează planuri curajoase pe la Ploiești sau Cluj, Craiova se face tot mai mare, iar politica poate sufla în pânzele unor hibrizi ca FC R București sau CSA.

Și când se va trezi înghesuit în Liga 1 de echipe cu istorie și valori, Becali va realiza poate că ar fi trebuit să demisioneze de mult din poziția de patron – manager – antrenor – preparator - contabil – designer – șofer – masor – bucătar – paznic - psiholog - analist al Stelei. Până atunci va tot număra eșecuri rușinoase. Și nu va avea pe cine să dea vina pentru ele.

Notă: articolul de mai sus a fost publicat pe GSP.ro în luna mai 2018. Au trecut de atunci 466 de zile. Intre timp, FCSB a mai pierdut un titlu și două calificări în Europa. Iar Gigi Becali e irecuperabil. QED. 

Citește și:
Moștenitoarea imperiului Lamborghini a provocat controverse în Italia: „Ce faci, le dai peste nas?”
Stiri extrasport
Moștenitoarea imperiului Lamborghini a provocat controverse în Italia: „Ce faci, le dai peste nas?”
Prinde contur » Imagini la zi cu primul stadion din România care se va inaugura în 2026
Liga 3
Prinde contur » Imagini la zi cu primul stadion din România care se va inaugura în 2026
Dezvăluire-ȘOC » Gigi Becali, TRĂDAT de vărul său: „L-am iubit ca pe un frate, dar din cauza lui ...”
Superliga
Dezvăluire-ȘOC » Gigi Becali, TRĂDAT de vărul său: „L-am iubit ca pe un frate, dar din cauza lui ...”
„Mămăligă, Costel Biju și Therme” » Ce a găsit în România olandezul care i-a marcat pe Frenkie de Jong sau Cody Gakpo
Superliga
„Mămăligă, Costel Biju și Therme” » Ce a găsit în România olandezul care i-a marcat pe Frenkie de Jong sau Cody Gakpo
Investiție reluată în România după 14 ani FOTO
Profit.ro
Investiție reluată în România după 14 ani FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu vă spun când mor, dar am alarma programată” » Povestea zguduitoare a unei campioane cu 5 Jocuri Olimpice în palmares, aflată pe moarte: „Mi-am «hackerit» creierul, ca să lupt cu cancerul”

În timp ce Trump posta imagini cu Maduro, în Venezuela se făcea anunțul care poate duce la scenariul din 2003


Comentarii (23)
sorinvision
sorinvision  •  30 August 2019, 12:16

Poate sa ramana in pozitia de patron, altfel nu baga nici dracu' bani in echipa si se alege praful, insa trebuie sa demisioneze din restul functiilor. Sir Jorj Becalison nu a inteles nici pana acum ca daca isi aduce un presedinte OK, un director sportiv OK si un antrenor OK, in timp ce el sta linistit in Pipera, poate sa castige mai multi bani decat castiga acum...asta inseamna sa ai creierul cat o aluna.

1685120491512140
Eugen Bytza  •  30 August 2019, 12:13

Super articol! Atat de actual desi a fost scris cu mai bine de un an in urma. Sunt fan de 30 ani al Stelei, FCSB, oricum ar fi, dar nu e simplu sa te consolezi ca clubul pentru care ai plans in copilarie cand era umilit de Petrolul, 4-1 prin anii 2000, si jurai ca o sa te faci mare si o sa le arati tu "Lupilor galbeni" este patronat de un om care nu este atins de emotie, pasiune, sentiment. Banii au distrus totul in acest om. Sper cumva sa fie o luminita la capatul tunelului si Steaua sa se trezeasca din acest cosmar.

marchidan
marchidan  •  30 August 2019, 12:07

E liniște! In sfârșit nu mai hăhăie nimeni! In aleea Alexandru fariseul rumega... am vrut sa zic gândește: să aduc arginți de acasă, sa nu aduc... fc SpreB! ???????? ❤️????

Vezi toate comentariile (23)
Comentează