Articol de Dan Udrea - Publicat miercuri, 01 iulie 2020 15:13 / Actualizat miercuri, 01 iulie 2020 15:30
Poli Iași - Hermannstadt 2-3 a fost un fel de minifinală pentru evitarea retrogradării. Motiv pentru care CCA a trimis un arbitru FIFA, pe Radu Petrescu. Ce a urmat însă în meci a adus aminte de ceea ce se întâmpla în arbitrajul românesc în a doua jumătate a anilor '90 și în anii 2000. Adică din vremea Cooperativei celor despre care Cornel Dinu a spus la Telekom Sport că „sunt îmbrăcați diferit pentru a se putea deosebi de oamenii cumsecade”.
Prestația lui Radu Petrescu nu poate avea nicio explicație. În niciun caz una logică. E aproape de neînțeles cum un arbitru de talia lui, cu mare experiență, a judecat greșit absolut toate fazele controversate. Și, mai grav, de fiecare dată erorile au fost împotriva aceleiași echipe, Poli Iași. În ordinea în care ele au avut loc:
- A refuzat un penalty gazdelor după ce Vodă l-a faultat în careu pe Grădinaru
- N-a luat nicio sancțiune disciplinară împotriva lui Viera, după o intrare extrem de agresivă asupra lui Andrei Cristea, exact sub ochii „centralului”. Atacantul nici n-a mai putut continua din cauza acelui fault dur
- A mai refuzat un alt penalty, tot în prima repriză, după ce Stoica l-a luat în brațe pe Luckassen, ca la fotbal american
- În repriza a doua, la faza premergătoare penalty-ului din care Hermannstadt a egalat, Petrescu n-a văzut un fault evident în atac făcut de Caiado asupra lui Șerban, pe care îl lovește cu palma peste față.
Ce explicații pot fi după o astfel de prestație? Cum a putut arbitrul să vadă perfect hențul lui Cabral și să dicteze corect penalty pentru Hermannstadt, la o fază la care incorectitudinea se detectează cu mare greutate chiar și pe reluările TV, iar la toate celelalte situații, mult mai evidente, să procedeze pe dos?
Același Cornel Dinu susține că „nu există arbitru corect”. E o generalizare cu care nu sunt total de acord, dar aș continua pe ideea celui care a fost un imens fotbalist, dar și un antrenor campion în Liga 1. Și pun o întrebare la care nu știu cine ar putea răspunde logic: cum se face că nu găsim (sau dacă găsim, procentul e unul nesemnificativ) foști arbitri de Liga 1 care să o ducă greu, să se zbată în sărăcie sau să aibă dificultăți financiare, în timp ce astfel de exemple din rândurile foștilor jucători de prima ligă sunt multe spre foarte multe?
Cineva a încercat un răspuns și a apelat la diferența de școală, cultură, inteligență dintre fotbaliști și arbitri. E posibil să fie așa, dar și justiția ne-a ajutat în ultimul deceniu să înțelegem că în spatele unor decizii de neînțeles, luate din fluier sau din fanion, pot sta și anumite interese și influențe. Au fost lucruri dovedite, cu probe, pe baza cărora instanțele au dictat condamnări la închisoare. De la șefi de CCA până la "centrali" și asistenți.
Au existat, în ultimii ani, fotbaliști cărora impresarii le-au cerut să nu joace în anumite meciuri. Motivul e simplu, agentul respectiv avea interes ca echipa adversă să câștige. „Dă-te accidentat ca să nu te bage pe teren!”, suna metoda-rugăminte. Fotbaliștii respectivi încă nu au curaj să vorbească și să spună răspicat ce li s-a întâmplat. Aceasta a fost politica și în privința celebrelor blaturi. Mărturiile despre jocurile strategice n-au venit imediat, dar tot au venit, chiar dacă a fost nevoie de 10-15-20 de ani. Așa se va întâmpla și cu blaturile unor impresari: mai devreme sau mai târziu, fotbaliștii vor vorbi!
Până atunci, ar fi bine ca în regulamentul FRF să mai apară un articol. Care să interzică arbitrilor să fie impresariați. Nu de alta, dar e posibil ca unii dintre cei care „sunt îmbrăcați diferit pentru a se putea deosebi de oamenii cumsecade” să fi ales deja acest drum. De a fi reprezentați de un agent sau altul. Care să le apere interesele, să le spună când să se dea loviți, când să dicteze sau să închidă ochii la un penalty.
Acum înțelegem și mai bine de ce a fost nevoie să se interzică explicit, prin regulamentul FRF, ca un impresar să „dețină acțiuni sau o funcție în cadrul unui club de fotbal”. Fiindcă, altfel, ajungem să ne batem joc de fotbal. Și meciurile, scorurile și ierarhiile să fie stabilite în altă parte, nu pe teren!
