FOTBAL  »  Superliga  »  OȚELUL - POLI IAȘI

„REMONTADA” în Oțelul - Poli Iași » Au întors senzațional de la 0-2!

Oțelul Galați - Poli Iași
Oțelul Galați - Poli Iași

Articol de , , - Publicat vineri, 07 martie 2025 17:02 / Actualizat vineri, 07 martie 2025 19:50

Poli Iași a învins-o cu 3-2 pe Oțelul Galați, după ce a fost condusă cu 2-0 în prima repriză.

Echipa condusă de Vasile Miriuță a urcat pe locul 13 în clasamentul Superligii.

Oțelul Galați - Poli Iași, ce thriller la malul Dunării!

Partida a început cu un moment groaznic pentru trupa lui Vasile Miriuță: Guilherme, fundașul dreapta al celor de la Poli Iași, a fost eliminat după ce a faultat în poziție de ultim apărător. Practic, formația antrenată de Miriuță a început meciul în zece oameni.

Gălățenii au început să atace în valuri, iar trupa lui Ovidiu Burcă nu părea să aibă probleme. În minutul 17, Jovan Markovic a scăpat singur cu portarul celor de la Poli Iași, l-a driblat, a scăpat puțin mingea de sub control, dar a reușit să marcheze primul gol după mai mult de un an.

Peste 10 minute, Tănasă a dublat avantajul gălățenilor cu un șut din interiorul careului, în urma unei respingeri din corner. Ieșenii s-au trezit pe finalul primei reprize și au reușit să întoarcă rezultatul: Camara a înscris în minutul 38, iar Marchioni a restabilit egalitatea în minutul 40. Scor la pauză: 2-2.

Repriza a început tot cu ieșenii în atac și cu un șut expediat pe lângă poartă de Diakhaby. Tănasă a fost aproape de a-i aduce pe gălățeni în avantaj în minutul 53 cu un șut plasat din careu, dar portarul ieșenilor s-a opus. Lameira a șutat și el spre poarta lui Fernandez, dar acesta a parat.

În minutul 71, un nou cartonaș roșu a schimbat raportul de forțe: Cisse, jucătorul celor de la Oțelul Galați a fost eliminat după ce l-a faultat în poziție de ultim apărător pe Skuka. Poli Iași a început să forțeze victoria, iar în minutul 86 a izbutit să înscrie prin Umar, dar reușita a fost anulată după o lungă analiză VAR. Motivul? Poziție de ofsaid la fotbalistul ieșenilor.

Totul a fost dat peste cap pentru Ovidiu Burcă în momentele de prelungire. Poli Iași a ieșit la atac, iar Stefanovic l-a învins pe portarul Oțelului. Thriller-ul de la Galați s-a încheiat cu echipa lui Vasile Miriuță victorioasă, scor 3-2.

LIVE. Oțelul - Poli Iași 2-3

  • Click AICI pentru statistici
  • 4572 de oameni sunt prezenți pe arena din Galați
  • Au marcat: Markovic 17', Tănasă 27' / Camara 38', Marchioni 40' Stefanovic 90+5'
  • Oțelul Galați a rămas în 10 oameni în minutul 71, după un fault în poziție de ultim apărător al lui Cisse.
  • După ce Oțelul a dominat prima repriză în superioritate numerică, Camara și Marchioni au întors scorul în mai puțin de două minute. Jucătorii ieșenilor au punctat în minutul 38 și 40 și au asigurat echilibrul la pauză
  • Markovic a marcat primul gol după mai mult de un an. Ultima dată înscrisese pe 29 februarie 2024
  • Guilherme, fundașul dreapta al celor de la Poli Iași, a fost eliminat în minutul 4 după un fault în poziție de ultim apărător

Oțelul - Poli Iași, echipele de start:

Oțelul (4-3-3): Dur-Bozoancă - D. Maftei, Cisse, Angha, M. Silva - Bourard, Zivulic, Lameira - Maciel, Markovic, A. Tănasă
Rezerve: I. Popescu, N. Roșu, M. Cojocaru, Zhelev, L. Andronache, A. Rus, A.C. Stan, Mustafa, Tovar, Burcea, Mitulețu
Absenți: Teles (suspendat), Chira (nerefăcut), Bicfalvi (în urmă cu pregătirea)
Antrenor: Ovidiu Burcă

Poli Iași (4-4-2): Fernandez - G. Soares, Umar, Samayoa, Ispas - A. Diakhaby, Bordeianu, Marchioni, Ștefanovici - A. Roman - S. Camara
Rezerve: Niga, M. Tănasă, V. Ilie, Adăscăliței, Nardini, Skuka, R. Moise, Creț, Bordușanu, A. Ciobanu, Tailson
Absent: Boben (accidentat)
Antrenor: Vasile Miriuță

Stadion: Oțelul
Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti) / Asistenți: Marius Badea (Râmnicu Vâlcea), Nicușor Marin (Suseni).
Arbitru VAR: Cristina Trandafir (Bucureşti) / Asistent VAR: Valentin Porumbel (Olteniţa)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cea mai cunoscută suporteră s-a fotografiat cu șeful FIFA: „Ești pregătită să «aprinzi» Cupa Mondială?”
Campionate
Cea mai cunoscută suporteră s-a fotografiat cu șeful FIFA: „Ești pregătită să «aprinzi» Cupa Mondială?”
Tensiuni la Palat! FCSB încearcă să îl dea afară, fotbalistul se opune rezilierii: „I-am dat 100.000 de euro. Vrea să stea aici”
Superliga
Tensiuni la Palat! FCSB încearcă să îl dea afară, fotbalistul se opune rezilierii: „I-am dat 100.000 de euro. Vrea să stea aici”
Nicușor Dan și-a arătat diploma de BAC și notele, după fake news-ul distribuit și de Marcel Pușcaș
Stiri extrasport
Nicușor Dan și-a arătat diploma de BAC și notele, după fake news-ul distribuit și de Marcel Pușcaș

Garry Kasparov, interviu eveniment: „Europa a ratat șansa unui cvasistat cu milioane de ruși, care ar fi întors războiul!” + „Ce se întâmplă la București salvează istoria șahului clasic”

Papă nou, stil nou! Upgrade la Vatican » Ce mașină folosește Papa Leon al XIV-lea


Comentarii (31)
mafa
mafa  •  08 Martie 2025, 21:36
Postat de ce_o_mai_face_karagandy pe 08 Martie 2025, 21:07

sa mai traiesti ani ....de cate ori am fost eu in gara !! ***

Cu semințe sau mangleală ?? Inteligentule care ești !!!

ce_o_mai_face_karagandy
ce_o_mai_face_karagandy  •  08 Martie 2025, 21:07
Postat de mafa pe 08 Martie 2025, 11:00

Du-te bă la kara...la gară...urcăte-n tren și așteaptă să-ți plece peronul.

sa mai traiesti ani ....de cate ori am fost eu in gara !! ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

mafa
mafa  •  08 Martie 2025, 11:00
Postat de ce_o_mai_face_karagandy pe 07 Martie 2025, 22:59

hahaha si de aia din if nimic ?:))))

Du-te bă la kara...la gară...urcăte-n tren și așteaptă să-ți plece peronul.

Vezi toate comentariile (31)
Comentează