Articol de Alexandru Barbu - Publicat vineri, 01 august 2025 13:01 / Actualizat vineri, 01 august 2025 13:57
În cadrul rubricii „Ioanițoaia la zi” din emisiunea GSP Live, directorul Gazetei a radiografiat evoluțiile echipelor românești de aseară din cupele europene.
- U Cluj a părăsit Conference League, după 1-2 pe teren propriu cu Ararat-Armenia (0-0 în prima manșă).
- Universitatea Craiova s-a calificat în turul 3 din Conference, după 4-0 cu FK Sarajevo (1-2 în tur). Oltenii o s-o înfrunte mai departe pe Spartak Trnava.
- CFR Cluj a trecut de Lugano, 1-0 (0-0 în tur), și o va întâlni în turul 3 preliminar Europa League pe Braga.
Ioanițoaia la zi: „Eliminarea lui U Cluj e un eșec, ar fi trebuit să se califice”
„Să zicem că a fost o seară bună, una peste alta. De remarcat că lumea e avidă de fotbal. Acum, mă rog, n-or fi fost 10.000 de suporteri clujeni la Sibiu, dar tot au fost câteva mii. A fost o atmosferă deosebită. Din păcate, U Cluj este singura care a ratat calificarea, deși a deschis scorul, a avut să zicem și ghinion, pentru că a luat golul eliminării în prelungiri, în minutul 117.
S-a simțit însă lipsa anvergurii, o echipă care reintră în circuitul continental după 53 de ani. Eu zic că Universitatea Cluj a jucat după chipul și asemănarea lui Dan Nistor. Dan Nistor a făcut o partidă mai slabă decât de obicei și asta s-a reflectat în prestația întregii echipe.
Nici nu împărtășesc părerea că Ararat-Armenia ar fi spart norii, ar fi rupt norii în campionatul României. Nu. E o echipă care putea fi eliminată. Dovadă că U Cluj a și condus cu un 1-0, a deschis scorul prin golul lui Lukic. Încet, încet însă s-a blocat și, repet, cu neșansă, cu gol primit în minutul 117, în prelungiri, a fost eliminată.
Toate începuturile sunt grele. Pentru U Cluj e practic un început după mai bine de jumătate de secol, dar, așa cum au prezentat-o comentatorii, cea mai iubită echipă din Ardeal poate mai mult decât a arătat aseară.
E un eșec, eliminarea lui U Cluj, sub ochii primarului Boc și a președintelui Burleanu, e un eșec. U Cluj era favorită. E adevărat că Ararat a jucat la Sibiu mai bine decât a făcut-o la Erevan. Cu toate astea, însă, Universitatea Cluj cred eu că avea toate armele să meargă mai departe în Conference League. Dar când iei gol în minutul 117, sigur că poți vorbi și despre ghinion. Asta este situația. Să sperăm că U Cluj a învățat din această înfrângere și va deveni mai puternică”, a precizat Ioanițoaia.
„Chiar dacă a plecat Mitriță, Craiova arată de titlu”
„În schimb, ne-a bucurat victoria categorică a Craiovei, care a făcut o a doua repriză excepțională. După 0-0 la pauză, a reușit să câștige cu 4-0, o victorie în afara oricărui dubiu, salutată de peste 20.000 de spectatori. Este o atmosferă frumoasă la Craiova, cum a fost de altfel și la Sibiu.
S-a reîntors, și cu gol!, Cicâldău. Dacă Universitatea va avea un Cicâldău la fel ca înaintea plecării lui la Galatasaray, atunci echipa va fi și mai tare. A făcut două, dacă nu chiar trei, achiziții foarte importante Craiova, și foarte utile. Portarul ucrainian, Isenko - din nou a salvat în niște situații limită. Iar palestinianul ăsta de 24 de ani, născut în Suedia, Assad Al Hamlawi, a marcat trei goluri ieri, după ce reușise o dublă în meciul de campionat cu Universitatea Cluj.
E clar, Craiova sigur are un antrenor realist, unul în care eu cred foarte tare, Rădoi. Se pare că fricțiunile care au existat acolo, între conducerea tehnică și conducerea administrativă, au dispărut și Universitatea Craiova a câștigat en-fanfare ieri.
Cu aceste noi achiziții, ea devine, după părerea mea, în ciuda plecării lui Mitriță, o echipă cu pretenții la campionat. Dacă Isenko și Al Hamlawi vor confirma, atunci Craiova, cu lotul actual, poate să concureze la titlul de campioană. Craiova arată cu adevărat bine”, a adăugat directorul GSP.
- GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, contul de TikTok, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro
„Dan Petrescu a ales bine tactica”
„Și ajungem la CFR Cluj, care s-a calificat cu chiu, cu vai în prelungiri și a marcat unicul gol prin gambianul Sheriff Sinyan, în minutul 96. Un meci dominat categoric de Lugano, care a avut o posesie de aproape 80%, a recunoscut însuși Petrescu faptul că a avut noroc.
Să nu uităm că Lugano a marcat două goluri anulate cu VAR, primul pentru henț, al doilea pentru ofsaid, ambele marcate de neamțul Kevin Behrens. CFR Cluj a avut noroc, repet, dar victoria ei trebuie pusă și pe seama inteligenței unei tactici bine alese, pentru că se știa că Lugano era echipa mai bună și s-a dovedit că e echipa mai bună, numai că se demonstrează încă o dată că nu e suficient în fotbal să ai posesie, să ai mingea, fotbalul nu se joacă pe impresii și pe posesie. Se joacă pe goluri.
A făcut bine Dan Petrescu, a ales o strategie inteligentă, CFR a suferit, s-a chinuit, dar până la urmă și-a atins scopul, asemenea meciuri de calificare se câștigă, nu se joacă. Părerea mea e că dacă s-ar fi luat la trântă cu Lugano, echipă cu jucători superiori, mai buni, atunci CFR ar fi greșit. Așa, a suferit, dar până la urmă și-a atins scopul, această calificare împotriva unei posesii zdrobitoare”, a conchis experimentatul jurnalist.
Acum, CFR va juca cu Braga din Portugalia, o echipă, iarăși, mult mai bine cotată de Transfermarkt, infinit mai bine, dar care s-a chinuit și ea cu Levski Sofia, 0-0 la Sofia, și aseară, la Braga, numai 1-0, gol în minutul 104. Dar nici Braga nu e în campionat, începe campionatul abia pe 10 august. Poate fi un avantaj pentru CFR
- Ovidiu Ioanițoaia
Ce a mai spus Ovidiu Ioanițoaia:
- „Dacă ne luăm după calculul hârtiei, tot FCSB trebuie socotită favorită, sâmbătă, cu Dinamo. Dinamo este încă în faza în care încearcă să omogenizeze. A pierdut jucători importanți, știm bine, din fiecare compartiment. Politic a plecat chiar de la Dinamo la FCSB. Dar în asemenea situații echipele cotate mai slab știu să se mobilizeze sau încearcă să se mobilizeze”
- „Nu știu, însă, ce se va hotărî legat de meciul dintre CFR Cluj și Craiova. Acum, este dorința CFR-ului de a amâna acest meci. O dorință legitimă în condițiile în care CFR-ul a jucat cu Lugano fără patru titulari, fără Simao, fără Emerllahu, Muhar și Kamara. Din punctul de vedere al Craiovei, n-ar fi de amânat meciul. Craiova încearcă să exploateze momentul în care adversarul are atâtea indisponibilități. Patru titulari să pierzi nu e simplu pentru nicio echipă. Așa încât, dacă aș fi eu Craiova, nu m-aș grăbi să accept amânarea meciului”