Articol de Răzvan Stamatiu - Publicat marti, 04 martie 2025 14:03 / Actualizat marti, 04 martie 2025 14:03
În cadrul rubricii „Ioanițoaia la zi” din emisiunea GSP Live, directorul Gazetei a analizat subiectele zilei: Dinamo s-a impus pe „Arcul de Triumf”, 2-0 în fața lui Hermannstadt și urcă pe locul 5, Gloria Buzău și UTA au remizat, scor 1-1, după un penalty acordat arădenilor în ultimele minute ale partidei, FCSB se pregătește de prima manșă a duelului cu Lyon din „optimile” Europa League.
- GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, contul de TikTok, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro
IOANIȚOAIA LA ZI. „Mă așteptam mai mult de la Hermannstadt”
„Dinamo a câștigat la pas, mai ales datorită reprizei secunde și din pricina unei replici palide a celor de la Hermannstadt. Mă așteptam la mai mult de la sibieni.
Echipa Dinamo nu mai e o promisiune, ci o certitudine. Prin victoria asta, „câinii” au trecut în fața Rapidului și vor termina, probabil, sezonul regular în fața giuleștenilor. Dinamo e o echipă în creștere, iar meritul principal îl are antrenorul Kopic.
«Câinii» au probleme în continuare cu ieșirea din insolvență și cu prelungirea unor contracte. Selmani și Homawoo nu vor să semneze. Oricum, comparativ cu echipa care în urmă cu un an era în chinurile retrogradării, Dinamo de acum e o surpriză plăcută”, a punctat Ioanițoaia.
Ovidiu Ioanițoaia a prefațat prima manșă a duelului FCSB - Lyon
„E un meci foarte greu, Lyon o prinde relativ prost pe FCSB, care are multe accidentări. Nu vor juca nume precum Olaru, Bîrligea, Lixandru. Totuși, Lyon nu are cel mai bun an, dovadă că e abia pe locul 6 în Ligue 1, dar la 23 de puncte de liderul PSG.
Trupa franceză e o «nucă tare», are experiență internațională și câțiva jucători de reținut. A câștigat ultimul meci în campionat, 2-1 acasă cu Brest, după ce a fost condusă. Lacazette a marcat ambele goluri, jucător care face curând 34 de ani. El e vedeta echipei, un vârf împins clasic.
Și banda stângă a francezilor e foarte tare. Acolo e și Tolisso, 29 de selecții în naționala Franței. În stânga mai este și Georges Mikautadze, care a jucat sub comanda lui Boloni.
Nu aș socoti-o pe Lyon favorită detașat, dar pare să aibă un atu în plus. Nu mai discutăm despre bugete și valoarea jucătorilor. Chiar și așa, FCSB a demonstrat că poate șterge aceste diferențe. Așa cum a demonstrat că o poate scoate pe PAOK, va încerca să o scoată și pe Lyon”, a subliniat Ovidiu Ioanițoaia la GSP Live.
Ce a mai spus Ovidiu Ioanițoaia:
- „Aproape că m-a amuzat cum Buzău pierde puncte în prelungirile prelungirilor. Echipa asta pare urmărită de blestem. Au condus cu 1-0, cu gol marcat târziu, și au fost egalați în minutul 90+7, printr-un penalty acordat. Gabriel Mihuleac, arbitrul debutant care a condus meciul, a demonstrat că are sânge în instalație. Deși n-am înțeles de ce a fost nevoie să se prelungească meciul peste cele 4 minute anunțate. N-au existat schimbări, consultări VAR sau alte situații. Oricum, trebuie notată apariția unui arbitru promițător, să dai penalty împotriva gazdelor într-un asemenea moment e o dovadă de curaj”
- „Lupta la titlu se va da între FCSB, U Craiova și CFR Cluj. În pole position sunt roș-albaștrii, care au cea mai echilibrată echipă”