FOTBAL  »  Superliga  »  FC ARGEȘ

EXCLUSIV Paraguayanul lui FC Argeș are obiective mărețe în fotbalul românesc: „Play-off și Cupa României”

David Meza Colli
Foto: Imago
David Meza Colli Foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 10 noiembrie 2021 11:59 / Actualizat miercuri, 10 noiembrie 2021 12:33

Paraguayanul David Meza Colli, integralist în tricoul piteștenilor, a povestit în limba română ce planuri mari are cu alb-violeții în acest sezon.

David Meza Colli, 33 de ani, este unul dintre titularii incontestabili ai lui FC Argeș (locul 9, la 4 puncte de play-off), una dintre surprizele plăcute ale acestei ediții. Paraguayanul este la al doilea sezon în tricoul alb-violeților, după ce a bifat un an la Petrolul Ploiești. 

Fratele lui Cesar Meza Colli, fostul jucător al lui CSU Craiova, în prezent la Neftci Baku, a mărturisit că se simte minunat la peste 11.000 de kilometri depărtare de țara natală. 

Vorbește limba română foarte bine, promite să o cunoască la perfecție până la finalul campionatului, speră să ajungă cu FC Argeș în play-off. „Dacă nu, măcar să câștigăm Cupa României”, s-a amuzat sud-americanul într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor.

- David, ce planuri ai tu și echipa în actuala ediție? 
- Mergem pas cu pas, meci după meci, vrem play-off e clar. Dacă nu, măcar Cupa României... Mă gândesc că avem o oportunitate foarte mare să facem un campionat foarte bun. 

- Mulțumit de ceea ce a fost în tur, ce speranțe sunt pentru retur? 
- Întotdeauna e loc de mai bine. Oricum, e un grup frumos, unit, cred că am arătat în multe momente că ne putem bate cu oricine. Păcat de faptul că s-au închis stadioanele, e urât să joci ca la antrenament, cred că FC Argeș ar fi fost mai sus dacă aveam spectatorii în tribune, acasă.

- Ce impact are România asupra ta? 
- Știam de la fratele meu, Cesar, a fost la Universitatea Craiova, acum e în Azerbaidjan, că este un loc bun pentru fotbal și pentru viața de zi cu zi. Am venit acum doi ani și jumătate în România, cred că voi mai aduna câțiva ani buni. 

Drept dovadă, vara trecută, aș fi putut alege o opțiune financiară bună în afara țării voastre, dar, împreună cu familia, am decis să continuăm la Pitești.

Ține pumnii „tricolorilor”

- Ce jucători preferați ai, mă refer la cei români, în afara coechipierilor? 
- Îmi place fotbalul italian, de aceea îl apreciez pe Răzvan Marin. Și fiul lui Hagi, Ianis, e un jucător bun. 

- E pauză competițională, sunt meciuri decisive pentru Mondial, ce părere ai despre șansele României? 
- Eu vreau să se califice, sunt și eu un pic român, mi-aș dori ca România, Italia și Paraguay să fie prezente la această mare competiție. 

- Cine e fotbalistul preferat? 
- Fiind fan Boca Juniors mi-a plăcut mult Riquelme. Ca profesionist, total, Cristiano Ronaldo. Sunt fanul fotbalului italian, eram fan al lui Andrea Pirlo, dar apreciez mulți alți fotbaliști de acolo. 

- Pe care l-ai invita la cină? 
- E greu de spus. Am tricourile originale de la toți trei, de la prieteni care au jucat cu ei. Aș vrea să stau ore întregi de vorbă cu ei trei, să aflu detalii, să-l urmăresc pe Ronaldo la antrenamente. Biblia în română, apoi „Amintiri din copilărie” 

- Ce hobby-uri ți-ai dezvoltat în România? 
- În timpul liber, ies cu familia în parc, chiar și când ajung la București, mergem puțin la mall, apoi direct în Herăstrău. Dedic timp și lecturii, am început cu Biblia, în limba română, dar am și cărțile biografice ale lui Pep Guardiola și Diego Simeone, acestea în spaniolă. 

Vreau, apoi, să lecturez „Amintiri din copilărie” a lui Ion Creangă, cu fiul meu. În rest, e mult program dedicat fotbalului, mai prind câte un film pe Netflix. Oricum, îmi place mult să fac mișcare. 

- Nu mai e mult până la Sărbători. Planuri? 
- Italia e o țară frumoasă, dar românii mi se par mai calzi decât italienii. De Crăciun, de Revelion, vine și tatăl soției, din Italia, îi place aici. Când am avut 17 ani, am plecat de acasă pentru fotbal, în Spania, apoi în Grecia, în Italia, în Azerbaidjan. Cu soția sunt de 9 ani, avem un copil de 7 ani.

1gol și 5 assist-uri a adunat Meza Colli pentru FC Argeș în 55 de meciuri

28de partide a strâns sud-americanul la Petrolul Ploiești, în primul sezon în România

România prin ochii unui paraguayan

Paraguayenii și românii au destule lucruri în comun. De exemplu, mâncarea și dragostea de viață, amabilitatea, faptul că suntem familiști, sâmbăta, duminica, împreună cu ai noștri. Apoi, în fotbal suntem nebuni după fenomen. Băiatul nostru, Cristiano, are 7 ani, e clasa I la Pitești. Grădinița a făcut-o la Ploiești, apoi clasa 0 la Pitești. A început să vorbească bine românește, chiar mai bine ca mine. Și el, și soția se simt minunat în România. Mi-a luat aproximativ 10 luni să învăț limba română, pot spune că o vorbesc bine, tu ce zici? Vreau s-o știu perfect. Ne-am împrietenit cu alți români, interacționăm la nivel de familii. Oamenii sunt buni, poate am avut eu noroc și i-am evitat pe cei răi. Țară frumoasă. Am vizitat Sibiu, Sinaia, Poiana Brașov și Bran, mi-au plăcut tare mult. Îmi place mult și parcul acela uriaș din București, Herăstrău. Mi-a plăcut Iașiul, cu acel castel impresionant din centru. Aveți papanași grozavi, îmi plac mult ciorba de legume și, uneori, sarmalele
-Meza Colli, FC Argeș

Citește alte știri din fotbalul românesc:

Mirel Rădoi, conferință de presă înainte de meciul cu Islanda: „Voi lua o decizie definitivă după cele două meciuri rămase”

Gigi Becali i-a găsit deja înlocuitor lui Edi Iordănescu! Cine e antrenorul stelist pe care crede că îl poate controla

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (2)
pirusis
pirusis  •  12 Noiembrie 2021, 15:02

Un jucator care desi nu iese in evidenta este foarte util echipei.

fanfcarges
fanfcarges  •  11 Noiembrie 2021, 04:00

Bun baiat, respect David!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close