FOTBAL  »  Superliga  »  TRAGEDIE

Patriarhul Daniel, mesaj despre „Il Luce”: „A ajutat multe biserici din România, Biserica se roagă pentru el”

Articol de - Publicat marti, 07 aprilie 2026 23:06 / Actualizat marti, 07 aprilie 2026 23:12

Mircea Lucescu, cel mai titrat nume din istoria fotbalului românesc, a încetat din viață astăzi, la vârsta de 80 de ani. La scurt timp de la anunțul decesului, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj emoționant de condoleanțe.

Mircea Lucescu a murit în această seară, după ce ultimele zile s-a aflat internat în Spitalul Universitar din București. „Am primit cu profundă întristare vestea trecerii din această viață a domnului Mircea Lucescu, personalitate de seamă a sportului românesc și internațional”, a fost mesajul pe care l-a transmis prin intermediul unui comunicat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

„Mircea Lucescu s-a remarcat prin dăruire, responsabilitate și profesionalism”

„De-a lungul activității sale rodnice, domnul Mircea Lucescu s-a remarcat prin dăruire, responsabilitate și profesionalism, contribuind în mod semnificativ la promovarea valorilor autentice ale sportului. A fost apreciat în mod deosebit pentru tactul său pedagogic, cultura sa deosebită și comunicarea deschisă și onestă care i-au atras respectul și prețuirea tuturor celor care l-au cunoscut”, a notat acesta.

În mesajul său Preafericitul Părinte Patriarh Daniel vorbește și despre contribuția lui Mircea Lucescu în relația cu Biserica.

Domnia sa a avut o contribuție însemnată la darea în folosință pentru comunitatea română rezidentă în Istanbul, în anul 2004, a bisericii Sfânta Muceniță Paraschevi din cartierul Hasköy, Istanbul. Această biserică a fost rezidită din temelie de Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu, în anul 1692, și a beneficiat de ample lucrări de restaurare după anul 2004, inclusiv prin purtarea de grijă a domnului Mircea Lucescu și a întregii sale familii”, spune Patriarhul Daniel.

Patriarhul Daniel, mesaj despre „Il Luce”: „A ajutat multe biserici din România, Biserica se roagă pentru el”
Dispariția lui Mircea Lucescu a devenit rapid subiect principal în marile publicații din Europa și din lume.

„Domnia sa a ajutat și alte biserici din România”

Precizând în mesajul său de condoleanțe: „În același timp, domnia sa a ajutat și alte biserici din România, iar Biserica Ortodoxă Română i-a arătat recunoştinţă atât prin pomenirea în rugăciune, cât şi prin oferirea unor ordine sau distincții bisericeşti. Între distincţiile primite se evidenţiază Ordinul Crucea Patriarhală acordat de vrednicul de pomenire patriarh Teoctist, în timpul vizitei sale la Istanbul, în anul 2004”.

„De asemenea, ca semn al recunoştinţei Bisericii Ortodoxe Române pentru ajutorul oferit misiunii ei de-a lungul timpului, cât şi ca apreciere a rezultatelor din cariera de sportiv şi antrenor a domniei sale, la începutul acestei luni, aprilie 2026, i-am oferit Ordinul Credinţă şi Comuniune al Patriarhiei Române”, a mai notat Patriarhul.

În aceste momente de durere pentru familia domniei sale, pentru prietenii și cei apropiați, dar și pentru toți cei care l-au cunoscut și prețuit, ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească sufletul robului Său Mircea în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi, iar celor îndoliați să le dăruiască mângâiere și întărire sufletească

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Mircea Lucescu, carieră inegalabilă în fotbal

  • Mircea Lucescu a făcut primii pași în fotbal la Dinamo București, echipă de care se leagă cea mai mare parte a carierei sale. A mai evoluat la Știința București și Corvinul Hunedoara.
  • Ca jucător, a câștigat 6 titluri de campion și o Cupă a României, toate cu Dinamo.
  • De-a lungul carierei de antrenor, le-a pregătit pe Corvinul, echipa națională a României, Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior, Zenit, naționala Turciei și Dinamo Kiev.
  • A câștigat 36 de trofee în cariera de tehnician: de 9 ori campionatul Ucrainei, de 8 ori Cupa Ucrainei, de 7 ori Supercupa Ucrainei, de 3 ori Cupa României, de 2 ori campionatul României, de 2 ori campionatul Turciei, precum și Cupa UEFA, Supercupa Europei, Supercupa Rusiei și Cupa Anglo-Italiană.
Citește și:
Ioan Varga l-a contrat imediat pe Daniel Pancu: „Zici că a câștigat Champions League!”
Superliga
Ioan Varga l-a contrat imediat pe Daniel Pancu: „Zici că a câștigat Champions League!”
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
Stiri extrasport
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
Cu o bere rece în mână, Estavana Polman s-a descătușat: „Mă voi întoarce la București! Un singur lucru nu o să-mi lipsească”
Handbal
Cu o bere rece în mână, Estavana Polman s-a descătușat: „Mă voi întoarce la București! Un singur lucru nu o să-mi lipsească”
Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini
Stiri extrasport
Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Profit.ro
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini


Comentarii (1)
TikiTaki
TikiTaki  •  08 Aprilie 2026, 20:47

Adica, daca n-ar fi ajutat biserici, Biserica nu s-ar fi rugat pentru el? Cand vorbeste Marele Alb, e bine sa iti pui masca de Covid pe gura, daca nu cumva si pe toate fata. Totul e tranzactional in biserica asta ortodoxa romana.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează