FOTBAL  »  Superliga  »  GAZ METAN - DINAMO 1-1

Paul Pîrvulescu: "Dacă arbitrul nu a dat penalty, înseamnă că nu a fost" :X

Articol de GSP - Publicat sambata, 07 martie 2009 00:00

Autorul golului medieşenilor, Paul Pîrvulescu, radia de fericire la finalul partidei cu Dinamo, deşi bucuria i-a fost puţin umbrită la aflarea veştii că echipei sale i s-a refuzat un penalty la faza henţului lui Moţi:

"Sînt foarte fericit pentru că am reuşit să-mi ajut echipa să cîştige un punct în faţa lui Dinamo. Terenul a fost acelaşi pentru toată lumea. Am simţit şi noi că arbitrul a fost cu ei, dar asta e, nu avem ce face.

Am auzit că a fost penalty la Moţi, dar dacă arbitrul nu a dat, înseamnă că nu a fost. Dinamo a arătat ca o echipă solidă, bine închegată, dar nu ne-am speriat de ei. Sperăm din tot sufletul să ne salvăm pînă la final", a declarat Paul Pîrvulescu la GSPTV.

Citește și:
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Stiri extrasport
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Superliga

Doi fotbaliști din naționala României sunt frustrați că nu joacă: „Cu tot respectul pentru domnul Hagi...”
Nationala

Ionuț Radu a apărat într-o mână cu Suedia și Bosnia: i-a ascuns staff-ul medical lui Hagi accidentarea la umăr a portarului? + RMN secret la „Regina Maria” și alarmă dinspre Celta Vigo

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere

Comentarii (8)
 •  08 Martie 2009, 07:23

intradevar gazul a jucat excelent in conditiile in care li sa refuzat un penalty, dar nimeni nu zice nimic de golul perfect valabil marcat de Izvoranu si anulat pe motiv de offside! de ce? chiar toata lumea e stelistospurcata?????????????

taurila
taurila  •  07 Martie 2009, 23:43

Sunteti rusinea campionatului!!! Voi asa stiti sa castigati campionate, arbitri sa traiasca!!! Practici comuniste, rusineee!!!!!

 •  07 Martie 2009, 23:04

bah dn sandu asta de la federatie nu vedeti de cate ori a fost furata GAZU !! rusine federatia !!! cea mai furata echipa din liga 1

Vezi toate comentariile (8)
Comentează