FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Pe cine a remarcat Daniel Pancu la Dinamo: „E bun de tot!”

Claudiu Niculescu și Daniel Pancu.
Claudiu Niculescu și Daniel Pancu.

Articol de - Publicat duminica, 09 august 2026, 09:36 / Actualizat duminica, 09 august 2026 10:17

Daniel Pancu (48 de ani), antrenorul principal al celor de la Rapid, a fost prezent pe Arcul de Triumf la victoria cu 4-0 a lui Dinamo cu FC Voluntari. Acesta a rămas impresionat de portarul Alaa Bellaarouch (24 de ani).

Weekendul viitor, Superliga e gata de primul derby bucureștean de top. Rapid și Dinamo vor juca pe Giulești, iar Daniel Pancu a venit să-i urmărească pe viu pe cei de la Dinamo.

Antrenorul Rapidului a ajuns în jurul prânzului cu echipa de la Arad, apoi și-a planificat să-i vadă pe cei de la Dinamo, direct de pe stadion.

Tehnicianul de 48 de ani a stat alături de stafful echipelor naționale, în frunte cu Jerry Gane și Cosmin Curelea, alături de Marius Niculae și Adrian Iencsi, și și-a luat notițe pe toată durata partidei.

Alaa Bellaarouch l-a impresionat pe Pancu

Pe lângă analiza și rapoartele pe care le va primi din partea propriului staff, Daniel Pancu a rămas impresionat de portarul „câinilor”, Alaa Bellaarouch (24 de ani), transferat în această vară în România.

„Îmi place mult! E portar bun de tot”, i-a spus Pancu, prietenului Claudiu Niculescu, prezent la partidă.

Pe cine a remarcat Daniel Pancu la Dinamo: „E bun de tot!”
Alaa Bellaarouch

Marocanul este împrumutat pentru un sezon de la formația portugheză Braga. În vara lui 2027, clubul bucureștean va avea opțiunea de a-l transfera definitiv.

Bellaarouch, fost internațional marocan de juniori și tineret, a jucat doar de două ori în precedentul sezon, fiind a treia variantă de portar la Braga, după titularul Lukas Hornicek și prima rezervă Tiago Sa.

Laude și din partea lui Marius Niculae

Întrebat care dintre noii jucători l-a impresionat cel mai mult, fostul atacant al lui Dinamo, Marius Niculae, l-a evidențiat pe portarul marocan.

„Portarul mi-a plăcut în mod special, Alla Bellaarouch. Dar trebuie să le dăm timp și celorlalți jucători, pentru că totul ține de relațiile de joc. La portar e mai ușor, trebuie să aperi poarta și să nu primești goluri. El a făcut-o foarte bine, chiar dacă a primit gol. Din punctul meu de vedere, este un plus față de sezonul trecut. Acum trebuie să le dăm timp tuturor să se adapteze cu noul antrenor, cu echipa și cu relațiile de joc”, a mai spus Marius Niculae pentru GSP.

Rapid e neînvinsă sub comanda lui Daniel Pancu. Formația giuleșteană le-a învins pe Sepsi (1-0) și CFR Cluj (3-1) în primele două etape și a remizat cu FC Botoșani (1-1) și UTA Arad (0-0).

După patru etape, Dinamo e pe locul 2, cu șapte puncte, la unul în spatele rivalilor de la Rapid, cu care au meci runda viitoare.

Citește și:
Pe cine a remarcat Daniel Pancu la Dinamo: „E bun de tot!”
Superliga
Pe cine a remarcat Daniel Pancu la Dinamo: „E bun de tot!”
Otto Hindrich a „plătit” salariile pe o lună la CFR Cluj! » „Situația e dramatică la echipă”
Superliga
Otto Hindrich a „plătit” salariile pe o lună la CFR Cluj! » „Situația e dramatică la echipă”
Cine-l mai recunoaște? Cum a apărut fostul lider ATP pe străzile din Los Angeles
Tenis
Cine-l mai recunoaște? Cum a apărut fostul lider ATP pe străzile din Los Angeles
Adrian Mazilu a dat declarația serii: „Dacă nu mă băga, nu cred că marcam” » De când nu mai înscrisese
Superliga
Adrian Mazilu a dat declarația serii: „Dacă nu mă băga, nu cred că marcam” » De când nu mai înscrisese
ULTIMA ORĂ Gigant japonez mută în România o fabrică ce funcționează de peste 60 ani în Marea Britanie
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Gigant japonez mută în România o fabrică ce funcționează de peste 60 ani în Marea Britanie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

TAS, verdict crunt în cazul de dopaj al lui Cosmin Matei: „Clubul Sepsi va respecta decizia”

Raul Rusescu la GSP Live: „La CFR, au fost lucruri inimaginabile” + Pronostic uimitor la dubla Craiovei: „Crede-mă, acolo a fost ca la bunică-mea, la Coșoveni”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează