FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Galeria Rapidului, decizie radicală, în semn de protest, în scandalul provocat de fotografiile din Italia: „O demonstrație practică, poate așa înțelegeți”

Peluza Nord Rapid / foto Ionuț Iordache (GSP)
Peluza Nord Rapid / foto Ionuț Iordache (GSP)

Articol de - Publicat joi, 15 ianuarie 2026 18:51 / Actualizat joi, 15 ianuarie 2026 20:16

Peluza Nord Rapid a emis un nou comunicat în care a anunțat că va intra în stadion doar din minutul 15 al meciului cu Metaloglobus, partidă din etapa #22 din Superliga, ca o formă de protest vizavi de conducerea clubului.

  • Partida Rapid - Metaloglobus a fost programată sâmbătă, 17 ianuarie, de la ora 20:00. Meciul de pe stadionul Giulești va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1.

În urmă cu 2 zile, Peluza Nord Rapid a emis un comunicat în care a acuzat dur acțiunea conducerii clubului. Oficialii giuleșteni au fost la un schimb de experiență cu șefii de la Genoa și a avut loc o asociere de simboluri între cele două cluburi, ambele deținute de afaceristul Dan Șucu.

Fotografia în care pe tricoul Rapidului apare Genoa pe spate și anul de înființare al clubului italian i-a înfuriat pe ultrași.

Galeria Rapidului, decizie radicală, în semn de protest, în scandalul provocat de fotografiile din Italia: „O demonstrație practică, poate așa înțelegeți”
Oficialii Rapidului în schimbul de experiență / Foto: Facebook

Acum Peluza Nord Rapid consideră că unii oameni au transmis că nu au înțeles nemulțumirea suporterilor, așa că vor oferi „o demonstrație practică”, în semn de protest.

Peluza Nord Rapid a anunțat decizia pentru meciul cu Metaloglobus: „Vom face accesul pe stadion în minutul 15”

Peluza Nord Rapid a îndemnat și alți suporteri să se alăture acțiunii, anunțând că este „prima formă de protest”.

Comunicat pentru cei care „nu înțeleg"

Pentru că s-a transmis public faptul că «nu se înțelege nemulțumirea fanilor», Peluza Nord Rapid consideră necesar să ofere o demonstrație practică. Poate explicațiile teoretice nu sunt suficiente.

Astfel, la meciul de sâmbătă cu Metaloglobus, vom face accesul pe stadion în minutul 15.

Aceasta este prima formă de protest împotriva ultimelor decizii (sau lipsei lor) ale conducerii clubului. Nu e nimic radical, nu e nimic complicat. Doar o pauză scurtă, exact cât să se observe ce înseamnă Rapid fără suporteri.

Menționăm, pentru evitarea oricăror confuzii: susținerea noastră este necondiționată.

Noi nu suntem angajații clubului, nu avem contracte, fișe de post sau obligații asumate pe hârtie. Nu primim salarii, bonusuri sau prime. Tot ce oferim este pasiune pură, timp, bani din buzunarul propriu și o voce care nu tace.

Dacă uneori alegem să protestăm, o facem pentru că ne pasă, nu pentru că ne obligă cineva sau pentru că avem un interes financiar. Singurul nostru interes este Rapid București.

Îi invităm pe toți suporterii rapidiști care încă mai cred în respectul reciproc să ni se alăture acestui protest. Poate așa, conducerea va înțelege că suporterii nu sunt decor, zgomot de fundal sau o obligație contractuală.

Din minutul 15, revenim la normal: cântăm, susținem echipa și facem ce am făcut mereu: steagurile și eșarfele sus, vocea la maxim.

Toți înainte, toți înapoi. Toți pentru unul, unul pentru toți”, a fost comunicatul celor de la Peluza Nord Rapid.

Cristian Săpunaru a reacționat: „Nu există respect față de suporteri”

Cristian Săpunaru, fostul jucător al celor de la Rapid, a reacționat imediat după ce a aflat vestea și a vorbit despre subiect în studio.

„E a patra oară când se întâmplă. La Watford, Granada și Udinese au același patron. Au făcut chestia asta? Nu au făcut. Nu ai voie să pui sigla Rapidului pe alte culori. E vorba despre respectul față de suporteri. Nu există respect față de suporteri. Nu e prima dată. Dacă era un om de la Genoa cu tricou Genoa și un om de la Rapdi cu trcioul Rapidului, dădeau mâna și la revedere.

Nu e numai asta. Sunt multe, nu o să stau să le zic pe toate acum. S-au întâmplat multe. Nu o să dau nume, dar voiau să le schimbe mentalitatea. Un om care i-a făcut pe suporteri clienți.

Nu este vorba despre numai despre prezent. E și istorie. Sunt oameni care și-au rupt picioarele pe teren și adidași prin tribune. Suntem obligați să ducem chestia asta mai departe. Cu aceeași identitate. Nu schimbăm identitatea Rapidului. Nu ai nimic care să reprezinte Rapidul. Nu sunt oameni în club care reprezintă rapidismul, ceea ce înseamnă Rapid. ”, a spus Cristian Săpunaru la Digi Sport.

Citește și:
Scandal la fileu! Sorana s-a luat de Naomi Osaka, japoneza a răspuns acid: „Frate!”
Tenis
Scandal la fileu! Sorana s-a luat de Naomi Osaka, japoneza a răspuns acid: „Frate!”
Mihai Stoica, anunț despre transferurile de la FCSB după ce Gigi Becali i-a pus la îndemână 6 milioane de euro
Superliga
Mihai Stoica, anunț despre transferurile de la FCSB după ce Gigi Becali i-a pus la îndemână 6 milioane de euro
Mare surpriză la Australian Open: anul trecut semifinalistă, acum eliminată în turul 2! Prăbușire în clasament
Tenis
Mare surpriză la Australian Open: anul trecut semifinalistă, acum eliminată în turul 2! Prăbușire în clasament
Moment șocant în Liga Campionilor » Spalletti și-a luat jucătorul la palme, chiar în timpul meciului!
Liga Campionilor
Moment șocant în Liga Campionilor » Spalletti și-a luat jucătorul la palme, chiar în timpul meciului!
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Profit.ro
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”

A numit țara-model pentru România: „Nu trebuie copiat 100%, putem să adaptăm!”


Comentarii (5)
Daniel1959
Daniel1959  •  16 Ianuarie 2026, 08:48

poate ar fi mai bine sa protestze in strada impotriva maririi taxelor si impozitelor parintilor si bunicilor lor pentru ca majoritatea sunt tineri.. valabil pentru toti suporterii sportului romanesc!!!!

unurtr
unurtr  •  16 Ianuarie 2026, 00:52

În plus, cu tot respectul pentru toți care fac știri, nu "s-a pus sigla Rapidului pe alte culori", ci s-a pus numele și anul, sigla nu s-a pus.

unurtr
unurtr  •  16 Ianuarie 2026, 00:49

Cu tot respectul pentru "rapidiștii adevărați" din peluză, care sunt "mai rapidiști decât rapidiștii", dacă nu le place cu binele, de ce nu fac Rapidul lor "adevărat", să înceapă din liga 4, cu cine vor ei, numai cu rapidiști angajați doar că sunt rapidiști, fără patron că e rău dacă au sponsori, fără preț la bilete că e rău dacă plătesc, fără abonamente, să trăiască doar din spirit. Să arate cum trebuie să fie, dacă așa nu e bine. Au mai încercat și T2-ul cu FNG-ul lor și au rămas la liga 4 după care s-au desființat, poate ei reușesc.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează
Close