FOTBAL  »  Superliga  »  DESCINDERI

VIDEO Percheziții de amploare după incidentele de la Rapid - Petrolul » A fost ridicat inclusiv un angajat al clubului

Articol de , - Publicat marti, 10 martie 2026 11:09 / Actualizat marti, 10 martie 2026 12:24

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a descins în mai multe locuințe în dimineața zilei de marți, 10 martie, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere, vizați fiind 9 dintre suporterii Petrolului, implicați în incidentul de pe Stadionul Rapid, petrecut pe data de 6 februarie.

În minutul 20 al meciului încheiat la egalitate între Rapid și Petrolul, scor 1-1, mai mulți fani petroliști au început să își împartă pumni, iar jandarmii au fost nevoiți să intervină imediat pentru a aplana incidentul.

La peste o lună distanță, polițiștii au pus în executare 9 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județul Prahova.

Printre suspecți se află și Dinu Bogdan-Mihai, zis „Sponsorul”, lider de galerie la Petrolul Ploiești. Acesta a fost condus la sediul Serviciului Grupuri Infracționale Violente pentru audieri, potrivit surselor judiciare.

„Sponsorul” este șeful secției de handbal de la CSM Ploiești, iar potrivit informațiilor obținute de GSP.ro, acesta ar fi protejat de mult timp de către Bogdan Toader, deputat PSD de Ploiești, fostul coleg de bancă din liceu. Dinu Bogdan-Mihai a fost adus în club în urmă cu mulți ani de către Vivi Răchită, fost fotbalist și antrenor al Petrolului.

Percheziții de amploare după incidentele de la Rapid - Petrolul » A fost ridicat inclusiv un angajat al clubului
Dinu Bogdan-Mihai / Sursă foto: Instagram

De asemenea, „Sponsorul” este și antrenorul de portari la una dintre grupele de juniori a Petrolului, dar și angajat al clubului Petrosport Ploiești, formație din Liga 4.

Percheziții domiciliare după incidentele de la Rapid - Petrolul

Polițiștii au pus în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară și au identificat zeci de persoane implicate în fapte antisociale, în urma incidentelor provocate de fanii Petrolului pe stadionul Rapid. În total, s-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de peste 90.000 de lei și s-au impus, de asemenea, multiple măsuri de interzicere a accesului la competiții sportive.

Mai jos, comunicatul oficial emis în comun de Poliția Capitalei și Jandarmeria Capitalei:

„În urma incidentelor violente produse în contextul unei competiții sportive desfășurate în municipiul București, polițiștii și jandarmii au desfășurat un complex de activități operative și de investigare, care au condus la punerea în aplicare a 9 mandate de percheziție domiciliară, identificarea a zeci de persoane implicate în fapte antisociale, precum și la aplicarea de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 90.000 de lei, alături de multiple măsuri complementare de interzicere a accesului la competiții sportive.

La data de 10 martie 2026, polițiști ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Grupuri Infracționale Violente, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, au pus în executare 9 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județul Prahova, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.

Cercetările au fost declanșate în urma incidentelor produse la data de 6 februarie 2026, în contextul desfășurării partidei de fotbal dintre FC Rapid București și FC Petrolul Ploiești, organizată pe un stadion din Capitală.

Din datele și probele administrate până în prezent a rezultat că, în sectorul destinat suporterilor oaspeți, ar fi izbucnit un conflict violent între două grupuri de suporteri, situație care a generat o stare de temere în rândul persoanelor aflate în proximitate și a afectat ordinea și liniștea publică.

În urma activităților desfășurate astăzi, 9 persoane bănuite de comiterea faptelor au fost depistate, acestea urmând să fie conduse la sediul unității de poliție pentru audieri și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

În cadrul perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate bunuri de interes pentru cauză, necesare administrării materialului probator”.

Citește și:
Cine l-a enervat pe Panduru în Bayern - Real Madrid: „O prostie monumentală!”
Liga Campionilor
Cine l-a enervat pe Panduru în Bayern - Real Madrid: „O prostie monumentală!”
Transformare fizică incredibilă a fostului internațional coechipier cu Mutu! » „S-a retras în munți și s-a dedicat religiei”
Campionate
Transformare fizică incredibilă a fostului internațional coechipier cu Mutu! » „S-a retras în munți și s-a dedicat religiei”
Fostul campion cu FCSB se RETRAGE din cariera de fotbalist! A îmbrăcat de 30 de ori tricoul naționalei + și-a ales deja viitorul job
Superliga
Fostul campion cu FCSB se RETRAGE din cariera de fotbalist! A îmbrăcat de 30 de ori tricoul naționalei + și-a ales deja viitorul job
Ce a fost asta?! Gol de la 40 de metri în secunda 40 din Bayern - Real, după o gafă colosală
Liga Campionilor
Ce a fost asta?! Gol de la 40 de metri în secunda 40 din Bayern - Real, după o gafă colosală
FOTO SURPRIZĂ Fabrică-emblemă a regimului comunist, gata să fie vândută
Profit.ro
FOTO SURPRIZĂ Fabrică-emblemă a regimului comunist, gata să fie vândută
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (1)
Jean202
Jean202  •  10 Martie 2026, 12:02

Inca odata se vede treaba ca in tara asta nu poti veni pe stadion cu femei si copii :((

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!