FOTBAL  »  Superliga  »  PANDURII TÎRGU JIU

Petre Grigoraş testează un portughez şi un francez în Austria: "Au CV-uri bune, dar trebuie să-i văd la lucru"

Petre Grigoraş
Petre Grigoraş

Articol de GSP - Publicat marti, 05 iulie 2011 00:00 / Actualizat marti, 05 iulie 2011 16:05

Antrenorul Petre Grigoraş va testa doi jucători, un portughez şi un francez, în turneul de pregătire al echipei Pandurii Târgu Jiu din Austria.

"E vorba de un atacan şi un mijlocaş ofensiv. Cei doi jucători au CV-uri destul de bune, dar să vedem dacă îi vom opri. În primă fază o să facem o vizită medicală şi să-i văd apoi la unul-două meciuri. Nu iau jucători după DVD sau după ce scrie pe CV-urile lor", a spus Grigoraş fără să le dezvăluie identitatea celor doi fotbalişti, transmite Mediafax.

În Austria vor mai susţine probe de joc şi camerunezii Leon Basile Olomo Nkodo şi Arnaud Monkam Nguekam. Cei doi s-au deplasat sâmbătă cu autocarul clubului spre Austria, dar au rămas la Sânnicolau Mare până la primirea vizei pentru spatiul Schengen.

Petre Grigoraş a adăugat că deocamdată nu a renunţat la niciunul dintre jucătorii care s-au pregătit în primul stagiu cu echipa pentru că nu a avut timp să se edifice asupra lor. El susţine că şi în situaţia în care vor fi achiziţionaţi doi fotbalişti, lotul pe care îl are la dispoziţie pentru sezonul următor nu poate fi considerat "numeros".

"Nu se pune problema să iau acum o decizie în privinţa unui jucător nou, indiferent cum îl cheamă. Nu am lucrat prea mult cu mingea, nu am avut jocuri pentru a mă putea edifica. Fiecare are calităţile lui, dar vedem după al doilea cantonament. Nu suntem chiar atât de mulţi ca să ne călcăm pe picioare şi chiar dacă vor mai veni unul-doi jucători, nu avem un lot prea numeros", a afirmat antrenorul echipei gorjene.

Lotul formaţiei Pandurii deplasat în Austria este alcătuit din 26 de jucători: Pedro Mingote, David Lazar, Adrian Horvat, Florin Popete, Marian Pleaşcă, Adrian Rusu, Ousmanne Vierra, Vlad Chiricheş, Ionuţ Rada, Ionuţ Tătaru, Alexandre Cardoso, Alexandru Vlad, Claudiu Voiculeţ, Cosmin Băcilă, Mihai Pintilii, Dan Nistor, Stojean Vranjes, Alexandru Avramescu, Călin Cristea, Ciprian Brata, Constantin Grecu, Daniel Unguru, Olimpiu Bucur, Valentin Lemnaru, Jaka Stromajer şi Alexandru Grigoraş.

Citește și:
Florin Tănase a plecat în Cipru » Declarații pe aeroport: „S-au întâmplat multe lucruri”
Superliga
Florin Tănase a plecat în Cipru » Declarații pe aeroport: „S-au întâmplat multe lucruri”
Jucătoarea care își susține cariera din modeling, mândră de parcursul de la US Open: „Vă iubesc!”
Tenis
Jucătoarea care își susține cariera din modeling, mândră de parcursul de la US Open: „Vă iubesc!”
Derby-ul ultras al săptămânii în Europa » Peste 47.000 de fani și două scenografii impresionante
Campionate
Derby-ul ultras al săptămânii în Europa » Peste 47.000 de fani și două scenografii impresionante
Mirel Rădoi, pe picior de plecare de la Gaziantep: „Cei din club cunosc situația”
Campionate
Mirel Rădoi, pe picior de plecare de la Gaziantep: „Cei din club cunosc situația”
FOTO În atenția Dacia: Primul rival serios pentru Duster, lansat de chinezi în Europa deși au negat intenția de a concura
Profit.ro
FOTO În atenția Dacia: Primul rival serios pentru Duster, lansat de chinezi în Europa deși au negat intenția de a concura
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXPLOZIV! Florin Tănase, atac devastator la MM Stoica după scandalul de la FCSB: „Ar trebui să-l dai ca exemplu, nu să fii smardoi!”

Milioane de oameni au văzut imaginile live și nu au crezut că sunt reale » Cât de aproape au trecut două avioane de un stadion plin


Comentarii (1)
suiac
suiac  •  05 Iulie 2011, 19:01

Mai trebuie sa le ia in cantonament pe maica-sa si pe nevasta-sa ,sa faca o Asociatie Familiara la Targu Jiu , ca vad ca l-a luat pe fii-su... Vai de capul lor de fomisti . Fii-su n-a fost bun la Calatis Mangalia ( Liga 3 a ) si e bun la Tg Jiu-Liga 1 !!!???

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close