FOTBAL  »  Superliga  »  PETROLUL

Petrolul a bătut palma cu al 12-lea transfer al verii! Mijlocașul a convins în probe și semnează cu „lupii galbeni”

Petrolul a bătut palma cu  Dele Israel (la minge) // FOTO: Instagram @_dele99
Petrolul a bătut palma cu Dele Israel (la minge) // FOTO: Instagram @_dele99

Articol de - Publicat luni, 06 iulie 2026 14:52 / Actualizat luni, 06 iulie 2026 15:05

Petrolul Ploiești continuă campania de achiziții din această vară și este foarte aproape să oficializeze încă un transfer. „Lupii galbeni” s-au înțeles cu Dele Israel, mijlocaș central nigerian rămas liber de contract după despărțirea de formația cehă Sigma Olomouc.

Potrivit informațiilor publicate de Observatorul Prahovean, fotbalistul s-a aflat în probe în cantonamentul Petrolului din Polonia, iar prestațiile sale din meciurile de verificare l-au convins pe antrenorul Ricardo Sousa să își dea acordul pentru transfer.

Astfel, Dele Israel va deveni a 12-a achiziție a ploieștenilor înaintea startului noului sezon din Superligă.

L-a convins pe antrenorul Ricardo Sousa în cantonament

Mijlocașul african a fost testat pe durata stagiului de pregătire din Polonia, iar evoluțiile sale au fost suficiente pentru a primi undă verde din partea staff-ului tehnic. Nigerianul ajunge la Petrolul din postura de jucător liber de contract, după ultima experiență petrecută în fotbalul ceh.

În sezonul trecut a evoluat pentru Sigma Olomouc B, în liga a treia din Cehia, iar potrivit Transfermarkt este cotat la 100.000 de euro. Înainte de aventura din Cehia, Dele Israel a îmbrăcat tricoul formației letone BFC Daugavpils, iar din 2020 evoluează exclusiv în fotbalul european.

Formația pregătită de Ricardo Sousa intră acum în ultima săptămână de pregătiri, iar primul meci oficial din noua ediție a Superligii este programat duminică, 19 iulie, de la ora 19:30, pe stadionul „Ilie Oană”, împotriva lui Dinamo.

Petrolul a bătut palma cu al 12-lea transfer al verii! Mijlocașul a convins în probe și semnează cu „lupii galbeni”
Petrolul a bătut palma cu Dele Israel // FOTO: Instagram @_dele99

Bursa transferurilor la Petrolul

  • Antrenor: Ricardo Sousa (nou)

  • Veniri: Lukas Zima (FCSB), Mark Țuțu (UTA Arad), Alejandro Bran (Alajuelense), Rodrigo Martins (Lourosa), Leo Teixeira (Felgueiras), Calal Huseynov (Arda Kardzhali), Robert Jerdea (Reșița), Lucho Vega (Leiria), Adam Zaian (MVV Maastricht)

  • Reveniri: Konstantinos Doumtsios (Chindia), Jerome Onguene (Eyupspor), Denis Radu (Eyupspor), Ioan Tolea (FC Voluntari), Alexandru Stănică (Tunari)

  • Plecări: Ricardinho (Lourosa), Alexandru Mateiu (Corona Brașov), Tommi Jyry (KuPS), Franjo Prce (liber), Gheorghe Grozav (liber), Yohan Roche (liber), Rareș Pop (Rapid), Cristian Ignat (Rapid

Citește și:
„«Frate, de ce să mai joc fotbal? Am bani cât pentru 3 generații»” » Cum a luat-o la vale cariera unei mașinării de goluri, la doar 22 de ani
Campionate
„«Frate, de ce să mai joc fotbal? Am bani cât pentru 3 generații»” » Cum a luat-o la vale cariera unei mașinării de goluri, la doar 22 de ani
„Hagi, suntem ca Andorra, lumea a 3-a există!” » Discurs virulent, în direct: „De ce a jucat el?! Gâfâia! Bagă-l pe Cîrjan!”
Nationala
„Hagi, suntem ca Andorra, lumea a 3-a există!” » Discurs virulent, în direct: „De ce a jucat el?! Gâfâia! Bagă-l pe Cîrjan!”
Sorana Cîrstea a mers în vizită acasă la Ana Ivanovic și s-au fotografiat în diferite ipostaze
Tenis
Sorana Cîrstea a mers în vizită acasă la Ana Ivanovic și s-au fotografiat în diferite ipostaze
Galeria i-a cerut să-i dea afară, Gigi Becali a anunțat ce a decis: „Mai bine mă împușc în cap!”
Superliga
Galeria i-a cerut să-i dea afară, Gigi Becali a anunțat ce a decis: „Mai bine mă împușc în cap!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Hagi evaziv, supărare și ședință la FRF » Ce urmează la națională după prestațiile horror din Liga Națiunilor


Comentarii (1)
microb
microb  •  06 Iulie 2026, 17:31

nu mai dati,ma, stiri din astea de doi lei; cine e Petrolul? si cine naiba aduce 12 fotbalisti odata? pe cine mint ei? au adus 12 descaltati ca sa imparta niste bani cu impresari de mana a doua; vai de capul nostru, titlu de ziar, a adus Petrolul 12 muncitori necalificati

Vezi toate comentariile (1)
Comentează