FOTBAL  »  Superliga  »  PETROLUL

Au câștigat vineri în Superligă și anunță un transfer promițător: „Mare calitate! Genul lui Ongenda”

Famana Quizera, aici în dreapta, în acțiune în liga secundă portugheză / foto: Imago Images
Famana Quizera, aici în dreapta, în acțiune în liga secundă portugheză / foto: Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 24 octombrie 2026 11:15 / Actualizat sambata, 24 octombrie 2026 11:15

Prin vocea președintelui Claudiu Tudor, Petrolul Ploiești a anunțat un transfer iminent. Sub comanda lui Ricardo Sousa a intrat deja fotbalistul de atac Famana Quizera (24 de ani), care va fi legitimat, cel mai probabil, în iarnă.

Un fotbalist crescut de Benfica și de Borussia Monchengladbach s-a aflat în probe la Petrolul, a impresionat și urmează să devină oficial „lup galben”. Este vorba despre Famana Quizera, jucător de atac din Guineea-Bissau, care deține și cetățenia portugheză. Quizera este capabil să joace atât ca mijlocaș ofensiv, cât și ca extremă.

Fost internațional portughez de juniori, Quizera a ales Guineea-Bissau la seniori, având 6 meciuri pentru reprezentativa țării sale.

Nu a jucat pentru echipele de elită ale celor două cluburi importante din perioada junioratului, singurele sale experiențe la seniori venind la nivelul eșalonului secund din Portugalia: 101 partide la Academico Viseu, 5 la UD Leiria.

Cu cea din urmă a semnat pe 3 ani în vara lui 2025, dar probleme medicale cu care s-a confruntat au dus la rezilierea prematură a contractului. De altfel, în ultimul an are doar două apariții în partide oficiale.

Chiar și după această lungă perioadă de pauză, l-a impresionat pe Claudiu Tudor în antrenamentele și amicalele desfășurate la Petrolul. Președintele clubului ploieștean a dat transferul ca făcut.

Transfer la Petrolul: „Jucător de mare calitate, genul lui Ongenda”

„Avem interes pentru anumiți jucători. Avem un jucător, Quizera, foarte aproape de noi, se antrenează cu noi de ceva timp. Și mai avem nevoie de un fundaș central, în acea zonă.

Vine din Portugalia, este număr 10, winger. A jucat în prima ligă din Portugalia, a fost vândut la un moment dat. Este un jucător foarte, foarte interesant. Genul lui Ongenda. Ne-am înțeles pentru un an și jumătate.

Este propus de antrenor, l-am adus, l-am urmărit, răsurmărit. Este clar că este jucător de mare calitate. Mai sunt câteva detalii de pus la punct, dar în principiu este jucătorul nostru și din iarnă ni se va alătura”, a afirmat Tudor la VOYO Sport 1.

Cât despre posibile plecări în iarnă, oficialul Petrolului a asigurat că „sunt foarte multe discuții pentru jucători, dar ne-am propus să nu vindem la iarnă, decât pentru prețuri pe care nu le putem refuza. Obiectivul nostru este ca până la vară să nu dăm niciun jucător”.

Fără falsă modestie, primul obiectiv este să ne salvăm de la retrogradare. Este primul lucru, nu schimbăm obiectivul din mers. Al doilea, dacă se poate, să terminăm cât mai sus, pentru că ne ajută foarte mult la buget.

- Claudiu Tudor, președinte Petrolul

Citește și:
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Superliga
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Superliga
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Superliga
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (5)
borabora
borabora  •  24 Octombrie 2026, 15:01

Bisnitarul Tudor avea sansa sa taca. Tot ce atinge omul asta se usuca. Doar deschide gura si deja preturile de transfer se subtiaza. Marele "fixeur" daca va primi o oferta de transfer de 300k eur din start pierde 100 pentru ca nu se pricepe sau nu vrea decat sa mai bage si el ceva in buzunar. Sunt convins ca daca nu la iarna dar sigur in vara va "pierde' cei mai valorosi jucatori la preturi derizorii si asta pentru ca cineva sau ceva nu functioneaza la un club de "fomisti".

Clujean
Clujean  •  24 Octombrie 2026, 14:27

nevoia ii fac sa gandeasca ---- nu ca altii platiti regeste care stau 2 ore la munca sau chiar deloc --- joaca jocuri video !

GigiMuschi03
GigiMuschi03  •  24 Octombrie 2026, 13:29
Postat de ccc23 pe 24 Octombrie 2026, 12:31

***

ți-au cenzurat mesajul și nu știu ce ai spus. te rog să repeți

Vezi toate comentariile (5)
Comentează