Articol de Andrei Crăiţoiu, Vlad Nedelea, Iosif Popescu (video) - Publicat joi, 20 aprilie 2023 17:00 / Actualizat joi, 20 aprilie 2023 18:23
Petru Cadar rememorează cu emoție cum a început „povestea de iubire cu fotbalul”, își amintește cu lacrimi în ochi reușita fabuloasă „cu valoare de diamant”, după cum notau jurnaliștii de la Sportul după meciul cu Beșiktaș, din octombrie 1974, și face o trecere în revistă a copilăriei cu „vaci, porci și găini”. Nu uită nici cea mai mare umilință a carierei, dar nici avantajele pe care le avea în comunism
- Domnule Cadar, cum a început povestea dumneavoastră?
- Din Răcădău. Acolo era o pășune, dar și trei terenuri de fotbal, cu foarte, foarte mulți copii. Când ne adunam era totul plin. Câte 60-100 de puștani. În fiecare zi era plin. În 1960, Steagul Roșu avea o echipă foarte bună și mie îmi plăcea foarte mult să citesc ziarul Sportul! Să vă spun o poveste.
- Vă rugăm!
- Într-o zi, am văzut pe drumul care ducea la "Cabana Iepure" patru persoane pe două motociclete. Erau două Jawa. Cine credeți că era pe ele? Emanoil Hașoti, Alexandru Meszaros, Vasile Szeredai și Gheorghe Fusulan. Toți patru, fotbaliști la Steagul Roșu. I-am recunoscut, că mergeam la meciuri. Atunci am făcut rost de o frânghie de 15 metri și am legat-o între doi stâlpi.
- Așa...
- Ei erau în ziua lor liberă, se duseseră să se relaxeze. Se făceau la "Iepure" niște mici și niște friptane... Pfaaai! Au stat vreo trei ore și au coborât spre înserat. S-au cinstit și ei, dar nu erau băuți. S-au oprit la frânghie cu motocicletele și am început să auzim înjurături, noi fiind ascunși după garduri.
- Le-ați făcut o farsă!
- Eu eram mai băgăreț și l-am întrebat pe Hașoti: "Cum putem să mergem și noi la fotbal?". "Noi suntem la echipa mare, trebuie să vorbiți cu antrenorul de la juniori 2". Atunci ne-a luat numele, ne-a prezentat antrenorului Ștefan Hidișan și acesta ne-a primit.
- Practic, așa a început aventura dumneavoastră în fotbal.
- Făceam o oră de pe Răcădău până la stadion, dar n-am lipsit niciodată! Mă duceam în fiecare zi. Primul an a fost mai dificil pentru că jucam contra unora de 17-18 ani, dar au venit și rezultatele.
Golul istoric din victoria cu Beșiktaș
- Cea mai frumoasă amintire a dumneavoastră rămâne meciul cu Beşiktaş?
- Daaa. Să vă spun povestea. Vineri am jucat cu Târgu Mureș. Iuliu Hajnal în meciul ăla a venit de la spate și m-a călcat pe gleznă, pe piciorul meu de sprijin. În cinci minute s-a făcut glezna butuc! A doua zi m-am dus la o babă la Codlea care era renumită că "punea" picioarele la loc.
- Existau de pe vremea aia?
- Da, da! M-a luat baba la uns, mi-a pus toate venele la loc. Și la sfârșit m-a pus în tocul ușii... Nici nu știam de ce. Cu piciorul întins și fără să-mi dau seama, s-a suit pe glezna mea. A pocnit! Am crezut că mi l-a rupt, dar ea de fapt l-a pus la loc. Duminică, luni și marți n-am făcut niciun antrenament. Miercuri puteam alerga și m-a băgat să joc.
- A fost un meci de poveste pentru fotbalul românesc.
- Am avut ocazii gârlă, dar nu le-am băgat. Pe final, o fază pe partea dreaptă, a venit un turcaleu lângă mine de-am crezut că mă mănâncă. Am dat mingea ușor și-apoi m-am hotărât să trag! Mingea a plecat ca din tun! Am tras cu ură... S-a dus în poartă direct. 1-0! Minutul 88.
- Apoi a făcut Şerbănoiu 2-0 pentru o calificare istorică.
- N-au mai trecut două minute până a dat gol. La sfârșit a mai fost o lovitură liberă pe dreapta. Îl aveam noi pe unul, făgărășean al dracului, Mihai Iambor. "Trag eu!". Atunci s-a certat cu Csaba Gyorffy, dar cum era maghiar, i-a zis unele de-ale lui. A pus mingea jos, a tras Gyorffy, a prins Șerbănoiu un voleu de era să-i rupă gâtul portarului!
„Țineam vacă, doi porci, 20 de găini”
- Ați câștigat bani buni după victoria aia?
- Ne-a dat o mie de lei primă, impozabilă, pe care acum nu o am la pensie. Anii în care am fost impozitat mi i-a mătrășit și p-ăștia. Din toți banii pe care i-am câștigat mi-au luat impozit!
- Ce pensie aveți?
- 3.500! Multe șmecherii s-au făcut la pensii ca oamenii să nu câștige. Ăsta e adevărul! Am făcut reclamații la Casa de Pensii și șeful de acolo mi-a zis să stau liniștit că poate plec cu pensie mai mică. Am avut ani de vechime care nu mi-au apărut în acte. D-asta am 3.500 de lei!
- Ca fotbalist cât câștigați?
- Indemnizația la fotbal era de 1.600 dacă jucai toate meciurile, 1.200 dacă nu jucai două și 900 dacă doar erai în lot. Prima de joc era de 300 de lei. După venirea lui Valentin Stănescu, am simțit că ne apropiem de jucătorii din București. Ăia de la Dinamo aveau și salarii mari, și prime. Noi luam 300, ei jucau pe o mie. În orice caz, a fost bine.
- Cum vi se par salariile din fotbalul de astăzi?
- Unii le merită, dar sunt mulți care nu le merită! Dar și acolo sunt manevre. Nu poți să joci un an, doi și să fii putred de bogat.
- Ca fotbalist ați avut tot ce v-ați dorit?
- Aveam același stil de viață pe care l-am moștenit de la părinți. Tata a murit când aveam 12 ani, a rămas mama cu patru copii. Eu eram cel mai muncit. Țineam vacă, doi porci, 20 de găini. Toată ziua mâncam ouă, lapte... La alimentară mergeam numai după pâine și mai știu eu ce. Carne aveam de la tăiat!
„Abia am descărcat camionul, vreți să vi-l dau vouă?”
- Ați avut probleme cu Securitatea?
- Am avut! Eu am fost prieten foarte bun cu Radu Nunweiller. Când a plecat în Elveția, am avut și eu o invitație de la el. M-au chemat și m-au întrebat ce vreau. "Vreau să merg la prietenul meu". "Băi Cadare, nu pot să-ți dau drumul!". Mi-a spus pe cinstite: "Să-ți meargă alt membru de familie". Au pus-o pe listă pe nevastă-mea, a mers, dar mi-au cerut cuvântul că se întoarce. A stat o lună și s-a întors acasă.
- Alte necazuri n-ați avut cu ei?
- Noi ca să mai facem un ban mai duceam din țară produse care erau foarte scumpe la ei. Mergeam în Liban, Turcia, Bulgaria, Iran, Grecia, Germania. Astea erau țările unde puteam să facem bani.
- Ce duceați acolo?
- Parfumuri, spray-uri... În Liban am dus băutură, coniac. Ăla cu avionul care ne-a dus ne-a zis: "Nu mai iau pe nimeni, că voi ați umplut avionul!". Am golit o alimentară în București!
- Serios? Se putea asta?
- Am căutat o alimentară prin București. "Cât coniac Zarea aveți?". "De ce mă întrebi?". "Aș cumpăra o cantitate mai mare". Eu imediat m-am gândit și la colegii mei. Am luat 20 de litri eu, apoi fiecare a vrut la fel. I-am zis: "Vreau 400 de litri!". "Abia am descărcat camionul, vreți să vi-l dau vouă?". M-am dus la Hotel Astoria și când m-au văzut colegii cum căram.... Doamne!
- Și le-ați vândut pe toate?
- Am avut unele probleme la aeroport acolo, dar ne-au lăsat să intrăm în țară. Când am ajuns la Teheran, am plecat în excursie în oraș să vindem. Am ajuns la un bar. La noi era 108 lei sticla de coniac, iar acolo am vândut-o cu 12 dolari. La negru erau 250-300 de lei! Toți colegii mei au mers la barul ăla... Vai de capul meu ce fericit era proprietarul! Am avut mare noroc că am găsit și un reprezentant al României, din Brașov. Am depănat amintiri și a avut tot timpul grijă de noi. Cred că era și politic.
„M-au vândut pe două sobe de teracotă!”
- În meciuri aranjamente ați jucat?
- Nu mi-a plăcut niciodată să cedez. Noi să jucăm ca fraierii și alții să profite.
- Transferul cu cântec la Sibiu cum a fost?
- Nicolae Proca, jucător și antrenor la Steagul, a vrut să scape de mine și m-a vândut la Sfântu Gheorghe, la Textila, pe două sobe de teracotă! Pentru că pe mine nu m-a întrebat, i-am spus: "Să nu te aștepți să mă duc acolo! Mai bine mă las de fotbal". Președintele mi-a aranjat până la urmă, în ultima zi de transferări, să ajung la Sibiu. M-a luat din Brașov, ne-am dus la Federație, s-a rezolvat la transferări și m-au legitimat. Am jucat la Sibiu un tur de campionat.
- De ce așa puțin?
- Pentru că a murit Iuliu Năftănăilă și m-am întors acasă. Făcuse nunta în anul ăla. A dat niște bani la cineva, după ce-au dansat și s-au distrat, au tras ceva pe goarnă, s-au suit în mașină și au plecat la ăla acasă. Și la Fărăgaș, într-o curbă de 90 de grade, s-a urcat cu mașina pe stâlp! Era duminică asta. Eu eram liber de la Sibiu și mă duceam acasă când am văzut mașina cocoțată pe stâlp. M-a întrebat șoferul: "Oare cine a murit aici?". Eu știam mașina!
- Și-așa v-ați întors, practic, la Steagul.
- Da, dar eu eram deja amanetat la Târgu Mureș. Era Tiberiu Bone antrenor. Făceam armata la ASA, n-aveam nicio treabă. M-am dus, am stat de vorbă, n-am avut pretenții. M-am dus acasă că venea Revelionul. La vila Cioplea din Predeal. Atunci m-am trezit la poartă cu două Renault 10. Erau Ploeșteanu și cu Proca, la mine-n poartă pe Răcădău!
- V-a surprins prezența lor acolo?
- Nu înțelegeam ce caută! Mama îi conducea spre poartă când am ajuns eu. Era zece dimineața. Ne-am întors în casă și m-au lămurit să mă întorc la Brașov. Sibiul n-a vrut să-mi dea dezlegarea. M-au ținut șapte etape! Abia după aceea am început să joc. Pe vremea aia era dificil să pleci de la o echipă, mai ales dacă știa că te-a crescut.
„Cea mai mare durere a fost cu Hamburg, 8-0!”
- Pe final de carieră ați fost arbitru?
- Da, da. După ce m-am lăsat eu de fotbal, după ce m-am operat și n-am mai dat randament, m-am făcut arbitru, chiar dacă am vrut antrenor. Ca arbitru am luat-o de la pitici și am ajuns până în Divizia B. Ca să-mi mulțumească, la retragere cei din asociație mi-au dat două meciuri de Divizia A. Nici nu mai eram delegat la un moment dat pentru că era un arbitru, Ilie Coț, care era surdomut. M-au scos afară din lot și l-au băgat pe Coț ca reprezentant al Asociației de Surdomuți din România.
- Care a fost cea mai mare dezamăgire a carierei?
- Cea mai mare durere a fost la Hamburg, când am realizat ce am primit la ședința tehnică. Proca și cu încă unul au fost la un meci de-al lor să ne spună șmecheriile. Și ne-au făcut la ședința de pregătire o prezentare ca și cum era o echipă normală.
- I-au desconsiderat din start.
- Ne-au dat indicații să atacăm, că n-au apărare. Noi, ca berbecii, am luat-o și 20 de minute am alergat... După 20 de minute eram gata și și-au dat nemții drumul! Ne-au dat 8 goluri. Cel mai nasol a fost când ne-am întors la București: ne-au luat ca pe pușcăriași din aeroport. Ne-au ținut în fața Federației să ne prezinte poporului, apoi ne-a ținut șeful Federației o ședință și aia a fost. Îmi părea rău că lumea te lua la mișto!
250 de meciuria jucat Petru Cadar pentru Steagul Roșu Brașov: 188 de partide în prima ligă, 48 în Liga 2, 10 în Cupa României și 4 în Cupa UEFA
14 goluriare Petru Cadar în întreaga sa carieră: nouă reușite în Liga 1, două în Liga 2, două în Cupa României și un singur gol în cupele europene
Citește și:
Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”
