FOTBAL  »  Superliga  »  FC VASLUI - U CLUJ 0-0

Piedică

Articol de - Publicat luni, 10 martie 2008 00:00

După ce au bătut în Giuleşti, clujenii lui Meszaros i-au încurcat şi pe galben-verzi în drumul lor spre UEFA

Clujenii au venit supermotivaţi la Vaslui, lucru vizibil în prima parte de meci, cînd au condus ostilităţile pe teren. "Şepcile roşii" au avut în două situaţii şansa de a schimba tabela de marcaj, prin Budeanu (17) şi Nemanja Jovanovici (38), însă vasluienii au ieşit de fiecare dată cu faţa curată.

Chiar dacă Munteanu a trimis pe teren doi atacanţi de meserie, Merlier nu prea a avut de muncă. Doar Ljubinkovici (42) l-a mai încercat pe portarul oaspete cu un şut de la distanţă, dar mingea a trecut peste transversală. Prima repriză s-a încheiat cu lovitura liberă executată de Sorin Frunză direct în braţele goalkeeperului advers.

La reluare, Dorinel a aruncat în luptă forţe proaspete, lucru evidenţiat imediat. Incursiunile lui Petar Jovanovici au creat mai mereu panică în apărarea oaspeţilor, însă Frunză (47), N'Doye (48) şi Temwanjera (52, 53) au irosit oportunităţi imense de a marca. Pe o contră, Goga (65) putea produce marea supriză, spre iritarea fanilor vasluieni, care au afişat un banner ironic: "Grăbiţi-vă, că se lasă întunericul!".

Finalul n-a mai adus decît înjurături la adresa ex-ului Claudiu Răducanu, care l-a călcat pe Mardare (81) şi mulţi nervi la "oficială". Remiza albă ţine departe Vasluiul de Europa, în vreme ce Universitatea nu face decît un mic pas spre salvare.

Faza controversată în careul lui U Cluj (41), Ljubinkovici încearcă un lob (44), Merlier are o dublă intervenţie (48), Merlier are o nouă dublă intervenţie (58), Incidente în minutul 85

Dorinel în pericol
Poziţia lui Dorinel Munteanu s-a şubrezit şi mai mult după semieşecul de ieri, care îndepărtează pe FC Vaslui de locurile 1-6, ce asigură prezenţa în Cupa UEFA. Patronul Adrian Porumboiu îşi susţine însă antrenorul: "Nu sînt supărat pe Dorinel şi nu am ce să le reproşez lui şi jucătorilor. Echipa e pe drumul bun". Soarta lui Munteanu depinde în mare măsură de rezultatele partidelor următoare, cu Oţelul şi cu Poli Timişoara.

"Ioniţă? O haimana!"
Adrian Porumboiu s-a dezlănţuit după meci la adresa "centralului" Andrei Ioniţă. "Arbitrajul a fost bătaie de joc la adresa ambelor echipe. E înfiorător ce a făcut Ioniţă. Nu ştie nici cele mai elementare lucruri de arbitraj şi nu poate să mă păcălească o astfel de haimana, făcut arbitru la şcoala de şmecheri din Bucureşti. Uitaţi-vă ce faţă de oligofren are! Nu a alergat nici 30 de metri în tot meciul".

"Rezultatul este echitabil, dar nu mă mulţumeşte. În prima repriză n-am jucat nimic, iar în partea secundă ne-am creat prea puţine ocazii pentru a cîştiga"
Dorinel Munteanu

"După meciurile de săptămîna viitoare, cu Oţelul şi cu Poli Timişoara, vom şti exact ce şanse mai avem să prindem Cupa UEFA. Sper să ne atingem obiectivul de a juca în Europa"
Dorinel Munteanu

"Cei de la Cluj n-au de ce să se plîngă de durităţi, fiindcă ei au faultat mai mult. În repriza a doua au făcut tot posibilul să fragmenteze jocul"
Dorinel Munteanu

"Sîntem mulţumiţi de punctul obţinut, chiar dacă n-am avut parte de un arbitraj bun. Asistentul Roşu a trecut cu vederea unele ofsaiduri şi faulturi pentru gazde"
Alpar Meszaros

"Am fost sunat la pauză să fiu prevenit că vasluienii vor face presiune mare în repriza secundă, ca să ne intimideze. S-a văzut asta, dar aşa e în fotbal"
Alpar Meszaros

Citește și:
Cum a ales Vinicius Junior să oficializeze despărțirea de iubita lui » Virginia posta fix în acel moment o fotografie provocatoare
Stiri extrasport
Cum a ales Vinicius Junior să oficializeze despărțirea de iubita lui » Virginia posta fix în acel moment o fotografie provocatoare
Ratarea din Chindia - Farul va face înconjurul planetei! A scăpat singur spre poarta goală, dar nu a marcat
Superliga
Ratarea din Chindia - Farul va face înconjurul planetei! A scăpat singur spre poarta goală, dar nu a marcat
Istorie pe Wembley! Au promovat în Premier League cu un gol marcat în minutul 90+5
Campionate
Istorie pe Wembley! Au promovat în Premier League cu un gol marcat în minutul 90+5
Surpriza de la Cupa Mondială și-a prezentat echipamentul: design unic
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Surpriza de la Cupa Mondială și-a prezentat echipamentul: design unic
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Profit.ro
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini


Comentarii (4)
 •  10 Martie 2008, 19:33

forza vaslui !

 •  10 Martie 2008, 15:07

marius de mai jos o scris bine,,, haide U

 •  10 Martie 2008, 09:12

Te iubim Vasluiule pana la capat, orice-ar fi, si-n uefa si-n B!Hai FC VS !!!1

Vezi toate comentariile (4)
Comentează