FOTBAL  »  Superliga  »  SUPERLIGA

Probleme pentru clubul din Superliga! „Am pierdut undeva la 560.000 de euro”

Unirea Slobozia a înregistrat pierderi de peste jumătate de milion de euro. 
foto: Imago Images
Unirea Slobozia a înregistrat pierderi de peste jumătate de milion de euro. foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 21 noiembrie 2025 10:23 / Actualizat vineri, 21 noiembrie 2025 10:45

Unirea Slobozia și-a calculat pagubele produse din cauza faptului că nu a putut juca „acasă” de când a promovat în Superliga.

Președintele clubului, Ilie Lemnaru (54 de ani), a anunțat că formația a înregistrat pierderi de peste jumătate de milion de euro.

Ilie Lemnaru, președintele Unirii Slobozia: „O deplasare la Clinceni costă 20.000 de euro!”

De la promovarea în Superligă, Unirea Slobozia a fost nevoită să joace meciurile considerate pe teren propriu la Clinceni, stadion pe care îl împarte în acest sezon cu Metaloglobus. Mutarea a fost însă o povară financiară.

Ilie Lemnaru explică exact dimensiunea dezastrului:

Gândiți-vă că am pierdut undeva la 560.000 de euro. O deplasare la Clinceni costă 20.000 de euro, cu închiriat, cu cazare, cu tot ce înseamnă organizare.

Noi, din bilete, scoatem 3.000 sau 4.000 de lei. Chiria la Clinceni e 9.000 de euro”, a declarat președintele Unirii, conform sport.ro.

Stadionul din Slobozia, gata în 2026

Speranțele clubului sunt legate de stadionul „1 Mai”, aflat în proces de modernizare.

Președintele Unirii a anunțat că echipa se va întoarce acasă în prima parte a anului 2026.

Unirea Slobozia a surprins în debutul campionatului. Echipa a învins chiar campioana FCSB, scor 1-0 în Ghencea, și a urcat pentru scurt timp în zona play-off-ului.

Totul s-a schimbat însă după o serie de cinci înfrângeri consecutive, care au coborât formația pe locul 11.

Chiar și așa, clasamentul e extrem de strâns. Formația din Slobozia se află la 2 puncte în spatele FCSB-ului, la 7 puncte de play-off, și tot la 7 puncte de primul loc direct retrogradabil.

Urmează un duel important la Miercurea Ciuc

După pauza internațională cauzată de jocurile echipelor naționale, formația pregătită de tehnicianul Andrei Prepeliță (39 de ani), se deplasează astăzi la Miercurea Ciuc pentru duelul cu Csikszereda, formație aflată pe locul 14 în Superliga.

Citește și:
Gigi Becali îi dă bonus-record la FCSB: „Nu am mai ținut cont”
Superliga
Gigi Becali îi dă bonus-record la FCSB: „Nu am mai ținut cont”
S-a autopropus la FCSB, în dialog cu Becali la TV: „Bă tată, atunci discutăm!”
Superliga
S-a autopropus la FCSB, în dialog cu Becali la TV: „Bă tată, atunci discutăm!”
Gigi Becali, anunț-„bombă”! Ofertă pentru Edi Iordănescu: „Îți dau dublu față de cât vrei tu”
Superliga
Gigi Becali, anunț-„bombă”! Ofertă pentru Edi Iordănescu: „Îți dau dublu față de cât vrei tu”
La FCSB se știa demult că Octavian Popescu consuma gaz ilariant! S-a mai întâmplat și acum un an: găsit și ajutat de un coleg de la club
Superliga
La FCSB se știa demult că Octavian Popescu consuma gaz ilariant! S-a mai întâmplat și acum un an: găsit și ajutat de un coleg de la club
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”

Cristian Tudor Popescu, analiză amplă după US Open: „În interiorul ei, Sabalenka este o mârlancă!” » Îl compătimește pe Djokovic și mizează pe Zverev: „Iată un jucător care n-a beneficiat de ajutor de sus”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează