FOTBAL  »  Superliga  »  PLAY-OFF

ANALIZĂ TAS și campionat oprit » Play-off-ul n-a dezamăgit niciodată când a pornit într-o configurație ca acum!

FCSB - CFR Cluj s-a terminat 1-1 / foto: Cristi Preda (GSP)
FCSB - CFR Cluj s-a terminat 1-1 / foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de - Publicat luni, 10 martie 2025 14:53 / Actualizat luni, 10 martie 2025 16:26

Sezonul regulat din Superliga ajunge la final luni seara, după ce se dispută și ultimele două partide din runda #30. Meciurile nu mai contează însă pentru a se definitiva situația play-off-ului, a cărui configurație finală este deja cunoscută. Se știe și cum arată clasamentul înaintea intrării în play-off, unul care se anunță extrem de încins, cu trei echipe din Capitală, două din Cluj-Napoca și una din Craiova.

FCSB a terminat pe primul loc sezonul regulat și intră în play-off cu prima șansă la câștigarea campionatului. 56 de puncte a adunat campioana României în 30 de jocuri, ceea ce înseamnă că va intra cu 28 în play-off.

Ultima echipă din TOP 6 este Rapid, care va intra în play-off cu 23 de puncte. Asta înseamnă că o să fie o diferență de doar 5 puncte înainte de ultimele 10 etape decisive și, practic, orice se poate întâmpla în play-off.

FCSB începe play-off-ul de pe locul 1 și are trecutul de partea ei: există o singură excepție de la regulă
Play-off
FCSB începe play-off-ul de pe locul 1 și are trecutul de partea ei: există o singură excepție de la regulă

Se anunță un play-off nebun în Superliga

Văzut drept cel mai echilibrat play-off din istorie, de când a fost implementat sistemul, în 2015-2016, cifrele din trecut pot confirma că ediția din acest an ar putea fi una care să se joace până la final. De doar două ori în istoria Superligii play-off-ul a mai fost atât de strâns, cu o diferență de numai 5 puncte între locul 1 și locul 6.

Se întâmpla în stagiunile 2016-2017 și 2019-2020, atunci când diferența dintre primul loc și ultimul a fost de 5 puncte după înjumătățire, la fel ca acum.

În rest, diferențele au fost mult mai mari, chiar și de 14 puncte după înjumătățire, în sezonul 2021-2022, între CFR Cluj și FC Voluntari.

Sezon

Locul 1

Locul 6

Diferență de puncte după înjumătățire

2015-2016

Astra Giurgiu - 51 de puncte

ASA Târgu Mureș - 38 de puncte

7 puncte

2016-2017

Viitorul Constanța - 51

Dinamo - 41

5 puncte

2017-2018

CFR Cluj - 59

Politehnica Iași - 39

10 puncte

2018-2019

CFR Cluj - 54

Sepsi - 37

8 puncte

2019-2020

CFR Cluj - 52

Astra - 42

5 puncte

2020-2021

FCSB - 65

Botoșani - 42

12 puncte

2021-2022

CFR Cluj - 76

FC Voluntari - 47

14 puncte

2022-2023

Farul - 64

Sepsi - 42

11 puncte

2023-2024

FCSB - 64

Sepsi - 43

10 puncte

Cum s-a tranșat lupta la titlu în cele mai echilibrate ediții

Ediția 2024-2025 de play-off începe la fel de echilibrat precum în 2016-2017 și 2019-2020, când tot 5 puncte erau diferență între locul 1 și locul 6. Cum s-a terminat atunci sezonul?

Cel dintâi, 2016-2017, a fost unul nebun, la finalul play-off-ului, după 10 runde, două echipe fiind la egalitate: Farul și FCSB au încheiat ambele cu câte 44 de puncte și a fost nevoie de un alt criteriu de departajare pentru a se stabili campioana.

Cum primul criteriu nu a putut stabili campioana, s-a trecut la al doilea, punctajul neînjumătățit la intrarea în play-off, însă nici aici nu s-a putut face vreo diferență, ambele beneficiind de acele 0,5 puncte, după ce terminaseră sezonul regulat cu număr impar de puncte.

S-a trecut abia la al treilea criteriu, cel al punctelor obținute în meciurile directe, unde echipa lui Gică Hagi a avut avantaj, după o victorie 3-1 și un egal 1-1.

Acel final de sezon a fost cu cântec și a născut numeroase controverse, Gigi Becali fiind nemulțumit de cele întâmplate și ajungând până la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, întrucât, în opinia lui, FCSB a pierdut titlul pe nedrept, susținând la vremea respectivă că departajarea ar fi trebuit făcută, conform regulamentului, ținându-se cont de meciurile directe din tot sezonul, nu doar de cele din play-off.

Până la urmă, Tribunalul din Elveția a admis că Viitorul e campioana României.

A doua oară când diferența a fost atât de mică la intrarea în play-off, de doar 5 puncte, s-a întâmplat în sezonul 2019-2020, un alt sezon atipic, în anul pandemiei, terminat abia la începutul lunii august.

Campionatul s-a întrerupt atunci și a fost nevoie de o finală directă pentru a se stabili campioana. Cazurile de COVID au anulat unele meciuri și s-a ajuns până la urmă la un meci decisiv pentru titlu, la Craiova, între Universitatea și CFR Cluj, echipa câștigătoare urmând să își adjudece titlul. A făcut-o CFR Cluj, scor 3-1, în Bănie, după un meci în care gazdele au condus cu 1-0, prin golul marcat de Dan Nistor.

Clasamentul acum la intrarea în play-off

  1. FCSB 28

  2. CFR Cluj 27

  3. Universitatea Craiova 26

  4. U Cluj 26

  5. Dinamo 24-26*

  6. Rapid 23

* În funcție de rezultatul din UTA - Dinamo.

Citește și:
Ce pedeapsă riscă Cristiano Bergodi în urma scandalului cu jucătorii de la CFR Cluj
Superliga
Ce pedeapsă riscă Cristiano Bergodi în urma scandalului cu jucătorii de la CFR Cluj
Sociologul Gelu Duminică îl taxează pe Daniel Pancu: „Prostia...”
Superliga
Sociologul Gelu Duminică îl taxează pe Daniel Pancu: „Prostia...”
Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari
Superliga
Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari
Gigi Becali a acceptat oferta! Fundașul pleacă de la FCSB și semnează în Israel
Superliga
Gigi Becali a acceptat oferta! Fundașul pleacă de la FCSB și semnează în Israel
Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Profit.ro
Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (3)
mehigh_ms
mehigh_ms  •  11 Martie 2025, 12:41
Postat de utilizator șters pe 10 Martie 2025, 18:24

La nevoie intra in joc Vassarass, cu Costreie, Kovacs, Brsan s.a si Gigi Becali va mai FURA inca un titlu! E foarte simplu in Romania....

te referi la ***?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

paolo19
paolo19  •  11 Martie 2025, 11:34
Postat de utilizator șters pe 10 Martie 2025, 18:24

La nevoie intra in joc Vassarass, cu Costreie, Kovacs, Brsan s.a si Gigi Becali va mai FURA inca un titlu! E foarte simplu in Romania....

6-0...

utilizator șters
utilizator șters  •  10 Martie 2025, 18:24

La nevoie intra in joc Vassarass, cu Costreie, Kovacs, Brsan s.a si Gigi Becali va mai FURA inca un titlu! E foarte simplu in Romania....

Vezi toate comentariile (3)
Comentează