FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Pleacă Didi de la CFR? Leixoes îşi doreşte să-l împrumute pînă în vară!

Articol de GSP - Publicat marti, 29 decembrie 2009 00:00

Atacantul lui CFR Cluj, Cleidimar Didi, ar putea fi cedat sub formă de împrumut la formaţia Leixoes, ocupanta locului 13 în prima ligă portugheză la finalul turului de campionat, informează cotidianul lusitan Ojogo.

Negocierile între cele două cluburi sunt avansate, mai ales că jucătorul şi-a exprimat dorinţa să se întoarcă să evolueze în Portugalia. Fotbalistul brazilian se află în acestă perioadă în vacanţă în ţara natală şi aşteaptă finalizare negocierilor dintre cele două echipe.

Didi (27 de ani) s-a accidentat foarte grav la genunchiul stâng în finalul turului de campionat 2007-2008, iar după ce a stat indisponibil mai mult de 8 luni, a prins foarte rar un loc de titular în formaţia ardeleană.

Atacantul a fost transferat la CFR Cluj la începutul anului 2007, împreună cu Dani, ambii de la Pacos Ferreira. A obţinut 4 trofee cu echipa clujeană, eventul în anul 2008, Cupa şi Supercupa României în 2009.

A evoluat pentru CFR Cluj în 52 de partide şi a reuşit să înscrie 12 goluri. În actualul sezon, Didi nu a fost niciodată folosit ca titular şi adunat doar 130 de minute pentru alb-vişinii.

NewsIn

Citește și:
Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor
Stiri extrasport
Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor
Ce s-a întâmplat după Sepsi - Dinamo, meci întrerupt două minute din cauza scadărilor xenofobe
Superliga
Ce s-a întâmplat după Sepsi - Dinamo, meci întrerupt două minute din cauza scadărilor xenofobe
O nouă mașină își face debutul în România » Costă sub 30.000 de euro și a fost prezentată la Salonul Auto București
Noutati auto
O nouă mașină își face debutul în România » Costă sub 30.000 de euro și a fost prezentată la Salonul Auto București
„Am toate motivele să ciocnesc un pahar” » S-a finalizat divorțul anului în fotbalul mondial: decizia în privința pensiei de 250.000 de euro
Campionate
„Am toate motivele să ciocnesc un pahar” » S-a finalizat divorțul anului în fotbalul mondial: decizia în privința pensiei de 250.000 de euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (3)
 •  29 Decembrie 2009, 18:25

golurile lui fabianni de acum 2 ani erau majoritatea din pasele lui didy. e un jucator de echipa,daca-si revine la forma de acum 2 ani o sa fie titular cert.

malakian
malakian  •  29 Decembrie 2009, 15:56
Postat de bergomi pe 29 Decembrie 2009, 14:43

pacat de Didy daca nu s-ar fi accidentat nu cred ca era atacant ca el in prima divizie,sper din suflet sa-si revina!!!!!

ai dreptate, promitea multe, dar s'a accidentat, din pacate

bergomi
bergomi  •  29 Decembrie 2009, 14:43

pacat de Didy daca nu s-ar fi accidentat nu cred ca era atacant ca el in prima divizie,sper din suflet sa-si revina!!!!!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează