FOTBAL  »  Superliga  »  VASLUI

Porumboiu a făcut al 18-lea transfer » Vaslui şi-a luat un uriaş în apărare: ”Am venit să cîştig titlul!”

Zarko Markovici va juca la Vaslui
Zarko Markovici va juca la Vaslui

Articol de - Publicat miercuri, 25 iulie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 25 iulie 2012 21:07

Zarko Markovici este ultima achiziţie cu care FC Vaslui îşi completează defensiva. Imediat ce a bătut palma cu conducătorii galben-verzilor în vederea unui contract pe trei sezoane, fundaşul sîrb s-a destăinuit pentru ”Gazeta Sporturilor”

- Zarko, nu a fost să fie Partizan sau Steaua Roşie. Pînă la urmă ai ajuns la Vaslui.
- Asta este viaţa. Cu cei din Serbia au fost doar discuţii, nu au venit cu vreo ofertă concretă, iar Vasluiul a fost clubul care s-a mişcat cel mai repede şi mai concret. Ne-am înţeles în cîteva minute fără nici un fel de probleme. Nu ascund că mi-aş fi dorit să merg în Serbia, dar am ales Vasluiul pentru că sînt mai stabili financiar.

- Ce înseamnă pentru tine acest transfer?
- Un pas foarte mare în cariera mea pentru că am ajuns la o echipă care se va bate pentru titlu şi Cupă în România, iar de curînd va începe bătălia şi în preliminariile Champions League. Sînt foarte bucuros că s-a concretizat transferul deoarece îmi doream mult să ajung la un club cu asemenea pretenţii.

- Cum crezi că o să te descurci cu finanţatorul Adrian Porumboiu, care este o persoană destul de capricioasă?
- (rîde) La negocieri m-am înţeles bine cu domnul Porumboiu, nu au fost nici un fel de probleme. Eu sînt foarte încrezător că pot face faţă la Vaslui.

- O să ai ocazia să lucrezi cu Marius Şumudică, un antrenor uneori coleric în timpul jocurilor.
- Domnul Şumudică este unul dintre cei mai serioşi antrenori din ţară. Sînt convins că ne vom înţelege perfect. Cu mine să fie sigur că nu o să aibă nici un fel de probleme.

- Săptămîna viitoare s-ar putea să debutezi în preliminariile Ligii campionilor. Nu este o trecere prea bruscă pentru tine?
- A venit momentul în viaţă să fac o schimbare bună şi foarte rapidă. Mi-am făcut încălzirea cu jocurile din Europa League de anul trecut cu Gazul Metan. Atuurile mele sînt forţa şi înălţimea, aspecte pe care le cunoaşte toată lumea după cele patru sezoane petrecute la Mediaş.

- Care este dorinţa ta pentru actuala stagiune?
- De fapt sînt două dorinţe, pe care sper să mi le împlinesc. Sper să cîştig titlul cu Vasluiul, iar prin evoluţiile mele din campionat şi din meciurile europene să prind echipa naţională a Serbiei. Ar fi un an perfect pentru mine.

- Cum vezi lupta pentru titlu?
- Vor fi mai multe echipe angrenate în această bătălie, Petrolul, Steaua, Rapid,  însă domnul Porumboiu tocmai de aceea face aceste eforturi pentru a aduce titlul la Vaslui.

- Ce a însemnat pentru tine perioada petrecută la Gaz Metan?
- Nu am venit imediat după ce echipa a promovat, iar sezonul trecut am jucat în Europa League aşa încît pot să spun că a însemnat o perioadă frumoasă pentru cariera mea. La Mediaş m-am format ca jucător, am crescut în valoare şi tot aici mi-am schimbat modul de a gîndi şi de a vedea lucrurile deoarece domnul Pustai este un foarte bun psiholog. Nu voi uita niciodată cei patru ani la Gaz Metan.

.........................................................................................................................................

UPDATE Fundaşul Zarko Markovici s-a înţeles cu oficialii vasluieni pentru un contract valabil pentru 3 sezoane. "Sînt foarte bucuros că  plec la o echipă  mare, care se va bate la titlu şi se va lupta în Europa. Este un pas mare pentru mine. Sper să fiu sănătos şi să îmi fac treaba cît mai bine", a afirmat Markovici.

Pe lîngă Markovici, vasluienii l-au adus şi pe fostul fundaş central al Timişoarei, Ioan Mera, venit în probe, din postura de liber de contract.

------------------

FC Vaslui continuă campania de achiziţii spectaculoasă. Adrian Porumboiu a mai adus un fotbalist, al 18-lea din această vară, ce va mări concurenţa în defensivă

Marius Şumudică se poate baza de acum încolo şi pe fostul fundaş central al lui Gaz Metan Mediaş, Zarko Markovici (25 de ani). Uriaşul de 2.04 metri a semnat cu Vaslui şi se va alătura echipei galben-verde.

Markovici a venit la Mediaş în 2008 şi a fost aproape de un transfer la CFR Cluj în acest an.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (101)
viiktor
viiktor  •  25 Iulie 2012, 23:58

Salutare Marko. Bine ai venit la Vaslui. Avem asteptari mari de la tine si avem increderea ca ne poti demonstra constant capacitatile tale. Multa sanatate, ca e mai importanta decat toate! HAI VASLUI! HAI ROMANIA!

xstream
xstream  •  25 Iulie 2012, 16:32
Postat de biancorossi pe 25 Iulie 2012, 14:31

poate i se mai lungeste intre timp.

:))

saviola2_8
saviola2_8  •  25 Iulie 2012, 16:25
Postat de botizan pe 25 Iulie 2012, 16:22

Daca joaca la fel cum a facut-o luni ... cred ca nici cupele europene nu le prinde Steaua ... a avut un adversar de nivelul Severinului sau a lui Pinalty ...si s-au chinuit ca dinamovistii

glumeam si eu bre, oricum chiajna e mult peste severin sau ceahlaul la ce au aratat dupa o etapa, eu asa cred, oricum raman o echipa mica.Iliesta face treaba buna o sa vezi ca nu retrogradeaza echipa tzaraneasca.Orisicum steaua e steaua si: anu lasta titul 24!:D

Vezi toate comentariile (101)
Comentează