FOTBAL  »  Superliga  »  LIGA I FC TIMISOARA

Pragmatici

Articol de GSP - Publicat sambata, 12 iulie 2008 00:00

Timişoara a jucat britanic cu cehii de la Plzen, reuşind să încheie stagiul austriac cu o victorie (1-0)

Timişoara începe să semene tot mai mult cu o echipă britanică, atît ca statură, cît şi ca stil de joc. În meciul de ieri, cu Viktoria Plzen, 90 la sută din fazele de poartă ale bănăţenilor, au venit în urma unor lovituri libere sau cornere. Şase cornere şi zece lovituri libere s-au înregistrat numai în prima repriză, majoritatea executate de portughezul Da Costa (3, 8, 16, 23, 29), două trasoare trecînd la puţini centimetri de transversală.

Tot dintr-o lovitură liberă, a sosit şi golul, cînd, la 30 de metri de poartă, Alexa i-a mişcat încet balonul lui Brezinsky, care a şutat violent, prăvălindu-l pe unul din fundaşii cehi la pămînt, lovit în cap. În continuarea  fazei, adversarii au încercat respingerea mingii din preajma careului, iar Luchin, apărut de nicăieri, a şutat imparabil de la 16 metri, în stînga portarului. Odată cu puzderia de schimbări din ambele formaţii, repriza secundă a adus un plus de ardoare, dar şi un minus de clarviziune în joc. Ocazia lui Goga a făcut excepţie (77), cînd şutul ex-clujeanului, din 20 de metri, a zguduit bara din stînga porţii adverse.

FC Timişoara ........................ 1
Viktoria Plzen ..................... 0

A marcat: Luchin (34)
FC Timişoara: Pantilimon - V. Bădoi, S. Luchin, M. Brezinsky, I. Latovlevici - S. Stancu, D. Alexa, B. Borbely, Da Costa - D. Rusici, G. Bucur.
Antrenor: Dusan Uhrin jr.
Au mai jucat: E. Bonfim, C. Milhazes, Abiodun, Luis Garcia, L. Magera, D. Goga, I. Ganea

AMICALELE LUI POLI DIN AUSTRIA

FC Timişoara - Kosice (Slovacia, 1) ........................................................... 0-1
FC Timişoara - Lankaran (Azerbaidjan, 1) ..................................................1-1
A marcat: Da Costa

FC Timişoara - Metalurg Zaporoje (Ucraina, 1) ..........................................1-2
A marcat: Abiodun

FC Timişoara - Dunfermline (Scoţia, 2) .....................................................4-1
Au marcat: G. Bucur (3), Art. Karamian

FC Timişoara - Viktoria Plzen (Cehia, 1).....................................................1-0
A marcat
: Luchin

Citește și:
A renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB: „El a propus. E mare lucru”
Superliga

Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea la US Open » Urcă și în clasamentul WTA
Tenis

Culisele haosului de la FCSB » Gigi Becali a mințit în direct la TV ca să-și impună noul favorit pe bancă

Vlad Chiricheș, despre două momente în care a fost umilit public de Gigi Becali: „Apăsător. Mă gândeam că nu poate să mi se întâmple”

FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Profit.ro
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează