FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Prezentarea oficială a noului director sportiv al lui Dinamo » Care este strategia „câinilor” pentru transferuri: „Am avut 400 de propuneri”

Cosmin Mihalescu și Andrei Nicolescu / Foto: Carmen Dumitru GSP +13   FOTO
Cosmin Mihalescu și Andrei Nicolescu / Foto: Carmen Dumitru GSP

Articol de , , - Publicat vineri, 14 februarie 2025 15:00 / Actualizat vineri, 14 februarie 2025 16:12

Cosmin Mihalescu, 36 de ani, a fost astăzi prezentat oficial în funcția de director sportiv al clubului Dinamo, într-o conferință de presă, alături de administratorul special al clubului, Andrei Nicolescu.

Cosmin Mihalescu a fost șeful departamentului de scouting al clubului Dinamo. El a contribuit la transferurile fotbaliștilor Patrick Olsen și Kennedy Boateng. Acum, Dinamo l-a avansat, numindu-l oficial pe Cosmin Mihalescu în funcția de director sportiv al clubului. 

Gabi Balint, verdict clar după victoria celor de la FCSB cu PAOK: „Cred că i-am «umflat» cam mult”
FCSB
Gabi Balint, verdict clar după victoria celor de la FCSB cu PAOK: „Cred că i-am «umflat» cam mult”

Cosmin Mihalescu: „E o mare onoare pentru mine”

„E o mare onoare pentru mine să oficializez acest rol, e un pas mare pentru mine, deși sunt la club într-un fel sau altul de 2 ani. Am început ca voluntar și din decembrie 2023 am avut ceva atribuții în zona de director sportiv. Acum s-a oficializat, mă simt foarte mândru, este o responsabilitate foarte mare. Sper să pot face tot ceea ce ține de mine ca să aducem clubul acolo unde a fost și chiar să devină mai bun.

Pasiunea pentru fotbal a existat din totdeauna, am și jucat la nivel de juniori, apoi am urmat studii pe partea academică, am mers și în Danemarca și am urmat studii pentru management sportiv. Am lucrat în fotbal ca urmare a studiilor, atât în Danemarca, cât și în Anglia, în mai multe proiecte.

Prezentarea lui Cosmin Mihalescu / Foto: Carmen Dumitru GSP
Prezentarea lui Cosmin Mihalescu / Foto: Carmen Dumitru GSP
Prezentarea lui Cosmin Mihalescu / Foto: Carmen Dumitru GSP
Prezentarea lui Cosmin Mihalescu / Foto: Carmen Dumitru GSP
Prezentarea lui Cosmin Mihalescu / Foto: Carmen Dumitru GSP
+8 FOTO

Apoi am pus puțin pe pauză, am pus pe primul loc familia. Am zis să încep de undeva, a coincis cu acea preselecție de voluntari, am considerat că e un moment bun să-mi creez un network în fotbalul românesc. Să vin în România a fost o decizie personală, să ne creștem copiii aici.

Încercăm să găsim jucători care să reprezinte spiritul lui Dinamo. În momentul în care am venit la Dinamo, una dintre principalele responsabilități a fost să ne uităm istoric ce fel de jucători au avut succes la Dinamo, astfel încât să cultivăm noi niște profiluri de jucători care să reprezinte Dinamo. Fiecare jucător să înțeleagă clubul la care joacă și sacrificiile pe care trebuie să le facă.

Mi-am dat seama de această presiune și tot ceea ce vine cu rolul acesta și nu am nicio problemă cu rolul acesta. Am încercat să intru cumva în fotbal, s-a întâmplat să existe acea acțiune a voluntarilor la UTA în momentul respectiv, iar apoi am venit la Dinamo.

A fost foarte important și este în continuare să avem un proces intern din care există opțiuni de transferuri și nu suntem dependenți de sugestii din exterior. Trebuie să fim de acord ca jucătorul care semnează cu Dinamo să fie în planuri pe termen lung, să nu fie doar o soluție pe termen scurt.

Din decembrie 2023 cumva am avut câteva atribuții de director sportiv în direcția de scouting. Din vara lui 2023 au venit 34 de jucători la Dinamo, în 4 perioade de transferuri. 23 dintre ei sunt încă la noi. Rezultatele pe care clubul le are astăzi se datorează și acestui principiu, s-a creat o coeziune, am vrut să avem o stabilitate. Văd că percepția publică este că Dinamo are aceste rezultate astăzi datorită coeziunii.

În perioada asta am avut în jur de 400 de propuneri. I-am verificat pe toți. Când vin propunerile de la agenți, ei vor să-și plaseze jucătorii la un club de talia lui Dinamo. Ei propun fără să știe condițiile pe care le putem oferi. Sunt jucători care n-au mai jucat de mult, sunt jucători care n-au calitatea necesară, sunt jucători care au, dar cer foarte mulți bani. Campania nu s-a încheiat, în continuare se pot aduce jucători liberi de contract. Suntem deschiși în continuare, analizăm, dar opțiunile nu au fost extraordinare iarna asta.

Din câte știu și din câte am perceput, nu cred că Alex Mățan ia în calcul România. Bicfalvi are o calitate care nu poate fi negată, dar nu cred că ne poate ajuta pe termen lung.

Din cei 34 de jucători care au venit în ultimii 2 ani, am avut 9 jucători Under 23. Rolul directorului sportiv este să găsească un echilibru între dorințele antrenorului și viziunea clubului pe termen lung.

Cea mai mare bucurie ar fi ca suporterii noștri să fie unanim mulțumiți de ce se întâmplă la club, dar probabil nu va fi posibil niciodată. Suntem conștienți că orice am face și oricât de sus am ajunge, întotdeauna vom avea altceva de făcut, să ajungem mai mult decât am fost. Pentru unii sunt niște cuvinte, pentru noi sunt inspirații care ne ghidează.

Sunt conștient că suporterul dinamovist este foarte exigent, ne dorim să ajungem mai mult decât am fost. Acesta este motivul dacă am considerat că un jucător nu ajută clubul, am preferat să nu-l aducem de dragul de a aduce jucători.

Există o parte de recrutare, aici avem un departament de video scouting, care urmărește cu ajutorul voluntarilor jucători din toată lumea. Există partea de analiză de date și servește ca o filtrare inițială a jucătorilor. După aceea, odată ce jucătorul ajunge la noi, avem partea de analiza performanței.

Există apoi și zona de scouting de juniori, atât din țară, cât și din afară. Avem 20 de voluntari și aici am făcut câțiva pași importanți, le-am oferit roluri part-time și full-time. Un om care-și demonstrează valoarea va avea ocazia să lucreze pentru club”, a declarat Cosmin Mihalescu, la prezentarea oficială.

Citește și:
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Superliga
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
La 1:30 noaptea în Melbourne, eternul Novak Djokovic revine în finala Australian Open! Duel fenomenal de 4 ore cu Jannik Sinner
Tenis
La 1:30 noaptea în Melbourne, eternul Novak Djokovic revine în finala Australian Open! Duel fenomenal de 4 ore cu Jannik Sinner
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Superliga
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
Tenis
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (5)
creeperno534
creeperno534  •  14 Februarie 2025, 22:38

Dinamovistii cu experienta au dat bir cu fugitii cand eram in liga 2

mihai_capraru
mihai_capraru  •  14 Februarie 2025, 20:24

Ce experienta poti avea la 36 de ani? Sub aura asta de profesionism corporatist mi se pare ca colcaie un cvasi-amatorism. Aud de 1 an ca vin jucatori care mai de care, ei aduc juniori si de liga a 3-a. Au nimerit cativa, dar restul sunt slabuti. Maxim 6 jucatori au valoare de play-off. Pentru viitor e ok, dar acum? Va bateti joc de Kopic?

22cea
22cea  •  14 Februarie 2025, 16:57

Fața de trotinetist nu prea inspira incredere , sper sa ma înșel .

Vezi toate comentariile (5)
Comentează