FOTBAL  »  Superliga  »  VOLUNTARI

Prima reacție a celor de la Voluntari după ce Steaua a anunțat că vrea doi jucători ai ilfovenilor » Toate reacțiile de la meciul cu Petrolul

Articol de GSP - Publicat sambata, 21 mai 2016 20:33

Vlad Achim și Bogdan Țâru sunt pe lista Stelei de achiziții pentru această vară. Antrenorul interimar al ilfovenilor, Dinu Todoran, a oferit prima reacție pe seama acestui subiect. 

"Depinde de conducerea clubului, ce vor să facă de la vară. Sunt jucători foarte buni care pot să facă parte din lotul național", a zis Dinu Todoran la Dolce. 

Fotbalistul Petrolului, Alexandru Benga, se consideră vinovat pentru înfrângerea de azi cu Voluntari, scor 0-2.

"Eu am făcut un meci foarte prost, am pierdut acest meci și am retrogradat. Eu sunt principalul vinovat pentru acest eșec. Vreau să le cer scuze suporterilor, antrenorilor și colegilor.

Am făcut două greșeli de începător, mă doare sufletul. Sper să trec cât mai repede peste această zi neagră. Eu sper să rămânem la echipă în liga a doua, să se găsească resurse și să promovăm în sezonul viitor".

"Sunt trist că se încheie aventura cu două etape înainte. Nu ne-am fi dorit nici eu, nici băieții mei, ne-am fi dorit să câștigăm, să ne apropiem la un punct și să încercăm acest miracol pe care ni l-am propus în aceste două meciuri.

De două luni, de când sunt sunt la echipă, jucătorii s-au pregătit exemplar și am încercat să câștigăm, am jucat un fotbal frumos. Chiar dacă Petrolul merge în B, ar trebui să intre rapid în Liga 1, pentru că aici îi este locul", a zis Jerry Gane. 

Citește și:
„Să facă actele!” » Tavi Popescu pleacă de la FCSB, Gigi Becali și-a dat acordul
Superliga
„Să facă actele!” » Tavi Popescu pleacă de la FCSB, Gigi Becali și-a dat acordul
Bogdan Mara îl asigură pe Gigi Becali: „Bag mâna în foc, e antrenorul care va o va duce pe FCSB la un alt nivel”
Superliga
Bogdan Mara îl asigură pe Gigi Becali: „Bag mâna în foc, e antrenorul care va o va duce pe FCSB la un alt nivel”
Andrei Nicolescu a dezvăluit cât a primit Dinamo pentru transferul lui Karamoko
Superliga
Andrei Nicolescu a dezvăluit cât a primit Dinamo pentru transferul lui Karamoko
Sydney Sweeney, cea mai în vogă imagine de la Hollywood, reclamă la limită pentru o casă de pariuri
Pariuri sportive
Sydney Sweeney, cea mai în vogă imagine de la Hollywood, reclamă la limită pentru o casă de pariuri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (2)
444001919101397
Florean Andrei  •  22 Mai 2016, 12:21

O echipă care aduce jucători din play-aut, devine penibilă. Ce cupe europene ?!

un_gazar
un_gazar  •  22 Mai 2016, 00:45

Hai Petrolul! Lupii galbeni suntem noi, *** cine sunteti voi!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează