Articol de GSP - Publicat luni, 27 august 2007 00:00
Jucatorii vor plati primii pentru pozitia din clasament, dar nici Falub nu sta linistit
Infringerea cu FC Vaslui a dus echipa pina pe ultimul loc, iar actionarii clubului clujean, care au investit 4 milioane de euro la "U", au lansat ieri semnalul ca rabdarea lor se apropie de sfirsit.
"Nu sintem deloc multumiti. Am asigurat toate conditiile echipei si staff-ului tehnic. Ne dorim insa continuitate si-i vom acorda credit antrenorului Adrian Falub, in care avem incredere. Dar nu vrem sa ne gindim ca echipa va retrograda. Conducerea executiva va stabili daca se impun amenzi", a declarat Radu Constantea, reprezentantul Oncos in Consiliul de Administratie.
Directorul general, Alin Banceu, n-a ramas in espectativa si-a anuntat ieri primele masuri. "Voi propune blocarea primelor pina la intrarea in obiectiv. Imi pare rau ca nu am luat mai devreme masuri. Sa nu ne cautam scuze, clasamentul nu ne iarta. Toti sintem vinovati, dar nu sintem lasi. Daca voi pierde increderea actionarilor sint dispus sa plec", a declarat Banceu. Pina vineri, lotul va fi intarit cu alti trei jucatori. Dupa aceea, lipsa rezultatelor il va viza direct pe tehnicianul Adrian Falub, salvat pina acum de rezultatul din vara, obtinerea promovarii dupa 8 ani.
Fl. Dumitru si Mitrovici in vizor
Mijlocasul Haciatrian, cu care negocierile sint avansate, este asteptat zilele acestea la Cluj. "Abia luni vine in tara", a explicat directorul general Alin Banceu. Alaturi de internationalul armean, pe lista "sepcilor rosii" se mai afla doi jucatori, fostul stelist Florentin Dumitru, care s-a aflat simbata la Cluj, si virful lui FC National, Sinisa Mitrovici. "Incercam sa intarim lotul pe ultimii metri. Ar fi pacat sa retrogradam", a declarat actionarul Radu Constantea.
Nemultumit
Portarul Martin Tudor, care a iesit gresit la golul lui P. Jovanovici din finalul jocului, s-a aratat nemultumit de jocul echipei sale. "Nu am construit, am iesit cu mingi lungi, pe virfuri. S-a jucat la intimplare. E criza. Acum va trebui neaparat sa batem la Mioveni, altfel e rau", a spus portarul. "S-a oprit mingea intr-o balta, asa am ajuns sa gresesc", a adaugat portarul. "Am facut erori. Nu stiu ce se intimpla, dar nu reusim sa cistigam. Nu e un blocaj, trebuie doar sa jucam din ce in ce mai bine", a completat atacantul Nemanja Jovanovici.
"Fara incredere"
Mijlocasul Gigel Coman a intrat in minutul 75, in locul lui Ghindaru. A fost unul dintre cei mai buni de la "U" pe final de joc, centrind la golul lui Suller, acesta din urma aflat la debutul in prima liga. "Primul meu meci pentru «U» n-a fost cu noroc. Eu zic ca echipa are valoare, dar si-a pierdut incredere. Multi dintre jucatori au fost coplesiti de contactul cu prima liga. Nu-mi pare rau ca am venit, sper sa ajut echipa", a declarat Coman. "A reusit o executie de exceptie la golul doi. Sper sa ne ajute sa ne salvam de la retrogradare", l-a laudat Falub.
Aparare slaba
Antrenorul Adrian Falub a criticat jocul echipei in aparare. "S-a jucat pe un teren impracticabil si am incasat goluri la fazele fixe. Vasluiul are executanti foarte buni si doar asa putea marca. Toata echipa s-a aparat prost. Dar rezultatul e nemeritat. Am intrat intr-o zona periculoasa, de unde cu greu vom reusi sa iesim. Trebuie sa muncim mai mult", a spus tehnicianul. "Clujul are o echipa buna, peste locul pe care-l ocupa in clasament", a spus, pe de alta parte, antrenorul Vasluiului, Dorinel Munteanu.
Hent la golul 1
FC Vaslui a marcat primul gol dintr-un hent evident. D. Munteanu a centrat de pe stinga, mingea a ajuns la Sabou, care a preluat in doi timpi, mai intii cu corpul, apoi cu ambele brate, inainte de-a trimite in plasa. Infractiunea a fost vizibila din toate unghiurile, mai putin de la 10 metri distanta, unde se afla centralul Berbecaru. Hentul putea fi vazut si de asistentul Popa, care n-a dat, insa, nici un semn c-ar fi observat infractiunea. "Posibil sa fi fost, dar nici pentru Cluj nu stiu daca a fost penalty", a declarat Dorinel Munteanu. Clujenii au acuzat virulent hentul, dar s-au ales doar cu un cartonas galben, incasat de Olah. "U" a egalat tot dupa o greseala a centralului, care a fluierat fault la intrarea corecta a lui Buhus la Goga.
Falub, aparat
Directorul executiv Alin Banceu l-a aparat pe tehnicianul Adrian Falub. "Trebuie sa discernem bine lucrurile. "Antrenorul nu poate fi judecat. A fost bun doar atunci cind a promovat? si anul trecut am pornit mai greu. Apoi ne-am revenit si am reusit sa cistigam detasat seria. Nu trebuie sa ne pierdem speranta dupa 5 etape", a spus Falub.