FOTBAL  »  Superliga  »  LPF

EXCLUSIV Primul nume din fotbalul românesc care vrea să-i ia locul lui Gino Iorgulescu la LPF: „Vin cu oameni capabili, am mai multe idei”

Justin Ștefan și Gino Iorgulescu, conducătorii Ligii profesioniste // foto: Ionuț Iordache (GSP.RO)
Justin Ștefan și Gino Iorgulescu, conducătorii Ligii profesioniste // foto: Ionuț Iordache (GSP.RO)

Articol de - Publicat miercuri, 24 septembrie 2025 13:07 / Actualizat miercuri, 24 septembrie 2025 14:02

Dani Coman, președintele celor de la FC Argeș, este primul nume din fotbalul românesc care și-a anunțat candidatura pentru postul de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, la alegerile din 2027. Anunțul a fost făcut în emisiunea lui Ioanițoaia, „Prietenii lui Ovidiu”, ediție care va fi difuzată integral astăzi, de la ora 16:00.

  • Nu se știe exact dacă Gino Iorgulescu, care are 3 mandate deja, poate candida oficial la alegerile din 2027, în condițiile în care Statutul subliniază că un președinte LPF nu poate avea mai mult de două mandate.

Pe 14 noiembrie 2013, Gino Iorgulescu câștiga, cu cântec și cu influența politicului, alegerile pentru preluarea mandatului de președinte al LPF, într-o bătălie cu Dumitru Dragomir. Gino Iorgulescu a rămas în fruntea LPF și după scrutinul din 2017, când l-a învins pe contracandidatul său, Sorin Drăgoi, scor 13-1.

În mai 2022, Gino Iorgulescu a fost ales cu unanimitate de voturi pentru al treilea lui mandat în fruntea Ligii Profesioniste de Fotbal. În acel moment, legalitatea mandatului a fost pusă sub semnul întrebării, dar Justin Ștefan, jurist de profesie, argumenta că prevederea de statut care limitează numărul mandatelor la două „a intrat în vigoare ulterior primului mandat, astfel că se numără de la acel moment”.

Votată inițial în 2014, prevederea de statut care limitează numărul mandatelor la două a intrat în vigoare abia în al doilea mandat al lui Gino Iorgulescu (2017-2022), astfel că oficialii Ligii consideră mandatul început în 2022 a fi, tehnic, primul deținut de Iorgulescu! Această interpretare a statutului îi permite actualului președinte LPF să candideze pentru încă un mandat - ultimul, teoretic - în 2027.

La noile alegeri, din 2027, Dani Coman, președintele celor de la FC Argeș, este primul nume din fotbalul românesc care și-a anunțat candidatura pentru postul de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal.

VIDEO. Dani Coman anunță oficial: „Vreau să candidez la Liga Profesionistă de Fotbal în 2027!”

Invitat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, Dani Coman a anunțat clar că va candida în 2027. „Eu întotdeauna mi-am propus în viață obiective mărețe, indiferent că a fost în sport sau în alte lucruri pe care le-am făcut”, a spus Coman.

Vreau să candidez la Liga Profesionistă de Fotbal, dar, în același timp, și de fiecare dată am spus-o, alegerile vor fi peste 2 ani, trebuie să îl respectăm pe actualul președinte. Nu vreau să discut absolut nimic despre ceea ce se întâmplă acolo, pentru că nu e normal. Nu ar fi corect față de domnul Gino Iorgulescu și față de oamenii pe care îi are în subordine. Și sunt oameni buni, capabili, la Ligă”, a mai punctat acesta în emisiunea GSP.ro.

Ce va fi peste 2 ani? Vom vedea! Lucrurile se schimbă de la o zi la alta. Nu putem anticipa ce va fi. Dacă voi fi convins 100% că am șanse să câștig, dacă sunt 100% convins că pot aduce un plus fotbalului, da, probabil voi candida!

Dani Coman, președinte FC Argeș

Primul nume din fotbalul românesc care vrea să-i ia locul lui Gino Iorgulescu la LPF: „Vin cu oameni capabili, am mai multe idei”
Gino Iorgulescu, președintele LPF

„Important este ca fotbalul românesc să se dezvolte!”

Întrebat pe cine va numi mâna dreaptă, omul de încredere, Dani Coman a răspuns precaut:

„Nu vreau să mă gândesc, pentru că și la LPF sunt foarte mulți băieți capabili. Ipotetic vorbind, dacă aș câștiga, este clar că ar rămâne foarte mulți de acolo! Dar mi-aș dori și eu să îmi aduc câțiva oameni capabili, câțiva oameni care să dezvolte fotbalul românesc”.

„Nu mi-am format o echipă. Este adevărat că am în cap ceva și un plan de dezvoltare, mai multe idei, dar încă nu le-am pus în practică. Important este ca fotbalul românesc să se dezvolte, să se găsească soluții de finanțare și sunt foarte multe lucruri de dezvoltat”, a încheiat Coman subiectul referitor la alegerile de la LPF.

Justin Ștefan, urmașul lui Gino?

Ia și Justin Ștefan în calcul să candideze la șefia LPF? Nu atât timp cât Gino Iorgulescu va dori să conducă Liga, susține secretarul general, într-o intervenție la GSP Live:

„Aici răspunsul e clar: cât timp Gino Iorgulescu va fi președintele LPF, sub nicio formă nu voi lua în considerare asta, nici dacă ar veni cineva să-mi spună «bagă-te, că ai șanse mai mari». Sub nicio formă! Ceea ce mă definește ca persoană este că nu am trădat niciodată și nu voi trăda nici dacă simt că ia barca apă. S-ar putea ca unii să zică: «Greșești. Când ia barca apă, trebuie să sari în alta». Niciodată, voi sta în barcă cu cel cu care am promis că voi rămâne. Dacă Gino Iorgulescu va spune că nu mai vrea să candideze, cu siguranță voi lua în calcul o candidatură”.

Citește și:
Gigi Becali, dialog tensionat cu Radu Naum, după Slobozia - FCSB: „Dacă vreți să vorbim pe tonul ăsta, vorbim până la capăt” » Ce l-a deranjat
Superliga
Gigi Becali, dialog tensionat cu Radu Naum, după Slobozia - FCSB: „Dacă vreți să vorbim pe tonul ăsta, vorbim până la capăt” » Ce l-a deranjat
Vedeta de la Antena 1 a „aprins” internetul: „Dacă nu aleargă precum Cisotti, lasă-l”
Superliga
Vedeta de la Antena 1 a „aprins” internetul: „Dacă nu aleargă precum Cisotti, lasă-l”
De ce nu a fost Octavian Popescu în lotul FCSB-ului în deplasarea cu Unirea Slobozia
Superliga
De ce nu a fost Octavian Popescu în lotul FCSB-ului în deplasarea cu Unirea Slobozia
Dinamo și-a prezentat al patrulea rând de echipamente: „Păstrează legătura cu trecutul glorios al clubului”
Superliga
Dinamo și-a prezentat al patrulea rând de echipamente: „Păstrează legătura cu trecutul glorios al clubului”
Fabrică străină în România. BMT mută producția FOTO
Profit.ro
Fabrică străină în România. BMT mută producția FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Florin Prunea „l-a tocat” pe antrenorul din Superliga: „Alo, ia vezi-ți tu puțin de treaba ta”

Tun financiar dat de Florin Tănase: „20 de milioane de euro, a vândut aproape tot”


Comentarii (9)
Brinzovenescu
Brinzovenescu  •  25 Septembrie 2025, 08:04

N-are nici o șansa!Șeful cooperativei(Omenia)-iși„pune”„oamenii”peste tot!

Dorinacio
Dorinacio  •  24 Septembrie 2025, 17:07

Sa conduci mai rau decât Iorgulescu e foarte greu . În alta ordine de idei tot CV ul lui Coman cred ca ne pregatim de un sistem mafiot up gradat .

tomcat777
tomcat777  •  24 Septembrie 2025, 16:06

Deci in 2033 de exemplu se mai face o modificare si mai poate sta Iorgulescu la LPF inca 2 mandate, deci inca 10 ani. Ei ar face si el 30 de ani la LPF daca traieste atat, ca doar e 10.000 de euro salariul (mic sustinea Iorgulescu); ma intreb daca in alta tara UE presedintele LPF de 12 ori salariul mediu

Vezi toate comentariile (9)
Comentează