FOTBAL  »  Superliga  »  ÎNCHISOARE

Probleme pentru Gigi Becali? Procurorii DNA au făcut noi audieri în cazul cărților scrie de patronul Stelei

Articol de GSP - Publicat luni, 11 iulie 2016 11:50

Gigi Becali ar putea avea de suferit, după ce procurorii DNA au deschis o anchetă în privinţa cărţilor scrise de acesta în închisoare, pentru a reduce din pedeapsă.

Astăzi, la sediul DNA a fost audiat Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza. Acesta a fost unul dintre cei care au coordonat una dintre cărţile lui Becali.

În cazul lui Becali, Inspecţia Judiciară susţine că patronul Stelei a avut timp extrem de scurt pentru elaborarea fiecărei lucrări, respectiv 10 zile pentru fiecare carte, potrivit Digi24.

Pedeaspa lui Becali a fost redusă cu 150 de zile, ca urmare a celor 5 cărţi scrise în închisoare.

Dosarul a fost deschis în luna ianuarie, iar în iunie a fost audiat şi Gigi Becali.

Concluziile Inspecţiei Judiciare în cazul lui Becali:

  • timpul extrem de scurt pentru elaborarea unei lucrări ştiinţifice
  • recomandările în privinţa elaborării lucrărilor au venit din partea unor personalităţi ale vieţii publice
  • formularea unei noi cereri, pentru elaborarea unei noi lucrări, înainte ca lucrarea pentru care i s-a aprobat cererea anterioară să fie finalizată
  • în niciun document al Administraţiei Penitenciarelor nu este indicat numărul de pagini al fiecărei lucrări publicate
  • lucrările nu pot fi accesate pe site-ul editurii unde au fost publicate.

Becali a fost condamnat în mai 2013, în trei dosare penale, la 3 ani şi 6 luni de închisoare, și a ieșit pe 3 aprilie 2015.

Pentru a scăpa de mai multe zile de închisoare, Gigi Becali a publicat cinci cărți:"Parlamentul Europei şi Parlamentul României", "Becali şi politica", "Becali şi Steaua", "Muntele Athos - patria ortodoxiei" şi "Iubirea milovistă mântuitoare".

Citește și:
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Media
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Superliga
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Campionate
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Campionate
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (4)
1502241916738818
Ion-Nelu Nistor  •  11 Iulie 2016, 18:05

Pune-ti bai, PUSCARIE gatarul ala de accidentati. Cat mai ai timp si da-te lovit.

mama.is.here
mama.is.here  •  11 Iulie 2016, 17:46

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

1745flo
1745flo  •  11 Iulie 2016, 16:47

Inapoi la parnaie cu acest hot mizerabil! Face de ras o tara intreaga, umileste un popor intreg!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează