FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA

Situația lui Romanchuk, înaintea meciului Universității Craiova din preliminariile Europa League

Oleksandr Romanchuk îi va lipsi Craiovei și la primul meci cu KuPS / Foto: Cristi Preda GSP
Oleksandr Romanchuk îi va lipsi Craiovei și la primul meci cu KuPS / Foto: Cristi Preda GSP

Articol de - Publicat sambata, 01 august 2026 17:34 / Actualizat sambata, 01 august 2026 17:56

Problemele persistă la Universitatea Craiova înaintea „dublei” cu KuPS Kuopio, din turul 3 preliminar al Europa League. Accidentat de două meciuri, fundașul Oleksandr Romanchuk (26 de ani) nu s-a recuperat încă și va rata prima manșă, care urmează să se dispute în Finlanda, joi, 6 august, de la ora 18:00.

Ucraineanul a suferit o ruptură musculară la antrenamente și a ratat precedentele două meciuri, în care Universitatea Craiova a încasat 7 goluri în total, 1-5 cu Dinamo și 2-2 cu Levski Sofia.

Oleksandr Romanchuk îi va lipsi Craiovei la manșa tur cu KuPS Kuopio

Problemele lui Oleksandr Romanchuk persistă, iar fundașul ucrainean va lipsi la meciul din etapa a treia a Superligii, unde Universitatea Craiova va primi vizita celor de la Petrolul Ploiești.

Potrivit fanatik.ro, șansele ca Romanchuk să joace joia viitoare în Finlanda contra celor de la KuPS Kuopio sunt infime, astfel că Filipe Coelho va trebui să improvizeze din nou în defensivă.

Situația lui Romanchuk, înaintea meciului Universității Craiova din preliminariile Europa League
Oleksandr Romanchuk a câștigat cu Universitatea Craiova, în 2025-2026, Cupa României și Superliga

Adus de la Kryvbas pentru 750.000 de euro vara trecută, Romanchuk a devenit o piersă importantă în garnitura de start a Craiovei.

În sezonul precedent, în care oltenii au cucerit eventul, Romanchuk a bifat 48 de apariții în toate competițiile, timp în care a marcat 6 goluri și a oferit două pase decisive.

Campioana en-titre a început bine noul sezon și în primul meci a cucerit Supercupa României, 5-3 la loviturile de departajare contra vicecampioanei U Cluj, după 1-1 în timpul regulamentar.

Meciul s-a disputat între „dubla” cu ML Vitebsk din primul tur preliminar al Ligii Campionilor, câștigată de olteni cu 5-1 la general, după 4-1 în turul disputat în deplasare.

Șirul victoriilor a fost continuat în prima etapă a campionatului, 4-0 cu UTA Arad, însă apoi a început declinul.

Universitatea Craiova a cedat în deplasarea cu Levski Sofia, scor 0-1, în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor, rezultat urmat de înfrângerea la scor cu Dinamo în campionat, scor 1-5, meci în care Filipe Coelho a efectuat foarte multe modificări în „primul 11”, în vederea returului cu Levski.

Pe „Ion Oblemenco”, Craiova s-a văzut condusă de formația bulgară cu 0-2 încă din minutul 16, însă a reușit să restabilească egalitatea până în minutul 48, insuficient însă pentru a întoarce soarta calificării.

Citește și:
Imagini șocante cu vedetele din UFC » Ambuscadă într-un hotel în timpul interviului: „Sunteți niște șerpi, nu bărbați”
Altele
Imagini șocante cu vedetele din UFC » Ambuscadă într-un hotel în timpul interviului: „Sunteți niște șerpi, nu bărbați”
„Să NU mai calce impostorul ăsta aici!” » Becali a dezvăluit ordinul pe care MM Stoica a încercat să i-l impună: „E grav!”
Superliga
„Să NU mai calce impostorul ăsta aici!” » Becali a dezvăluit ordinul pe care MM Stoica a încercat să i-l impună: „E grav!”
Gabi Balint, ipoteză-șoc după „revoluția” de la FCSB: „Reghecampf l-a dat în primire pe Mihai Stoica”
Superliga
Gabi Balint, ipoteză-șoc după „revoluția” de la FCSB: „Reghecampf l-a dat în primire pe Mihai Stoica”
Gigi Becali l-a retrogradat pe Mihai Stoica la FCSB: „Este fără precedent, dar nu mai sunt idiot! Dacă vrea să plece...”
Superliga
Gigi Becali l-a retrogradat pe Mihai Stoica la FCSB: „Este fără precedent, dar nu mai sunt idiot! Dacă vrea să plece...”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Campioana care a dormit doi ani în Gara de Nord merge la „Chefi la cuțite”: „M-am infectat cu HIV, arătam ca un bărbat și mă chema «Luci»”

Gigi Becali dezvăluie: „El e singurul român în fața căruia mă înclin! I-am zis: «Tu ești și mai bogat și ești și mai deștept»”


Comentarii (1)
CezarDobre44
CezarDobre44  •  01 August 2026, 18:03

Olek este un jucator bun ...dar Baleji e si mai bun ...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează