FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Program unic » Steaua e singura echipă care face cantonament montan în pauza de campionat

Steliștii vor intra din nou pe mâna lui Neubert
Steliștii vor intra din nou pe mâna lui Neubert

Articol de - Publicat marti, 22 martie 2016 00:00

Campioana e singura care pleacă într-un cantonament la munte în perioada de întrerupere a campionatului. Reghecampf a ales așa și din cauza numeroșilor fotbaliști cu probleme de pregătire.

Steaua pleacă la Brașov, în vreme ce adversarele din play-off rămân în propriile baze de pregătire. Campioana a stabilit un plan diferit de cel al rivalelor din cauza situației speciale în care se află lotul lui Reghecampf. Antrenorul are sub comandă numeroși jucători cu probleme, reveniți după accidentări sau după perioade lungi fără meciuri.

Accidentați și nepregătiți

Laurențiu crede că un stagiu la munte constituie o oportunitate pentru a ameliora condiția fizică a fotbaliștilor afectați. Marica, Gebhart, Kharja și Bourceanu sunt oamenii al căror nivel a scăzut cel mai mult în ultimii doi ani din pricina diverselor probleme medicale.

Chipciu a parcurs și el doar "part-time" pregătirea din iarnă și are nevoie de timp și de antrenamente. Pe primii trei nici nu s-a bazat Reghecampf în ultimele meciuri, din momentul în care s-a convins că "pacienții" nu sunt capabili să joace meciuri oficiale.

Reghe a știut că au probleme

Gebhart și Kharja au dezamăgit atunci când au fost utilizați. Fiecare dintre ei e departe de nivelul din trecut, tocmai din pricina carențelor fizice. Iar Marica nu a mai prins nici măcar banca de când a revenit de la tratamentele "vraciului" Marijana Kovacevici.

Ciprian a lipsit mult înainte să semneze cu campioana și steliștii se tem că musculatura deja suprasolicitată a internaționalului român poate ceda din nou, într-o recidivă a afecțiunii de care a avut parte în timpul derby-ului cu Dinamo.

Când s-a întors, Reghecampf și-a asumat misiunea aceasta, de a resuscita jucători "chinuiți". Pe majoritatea celor cu probleme el i-a adus în pauza de iarnă.

Adversara stă acasă

Pandurii, următorul oponent al roș-albaștrilor în Liga 1, se va pregăti în perioada de pauză la stadionul din Târgu Jiu. Edward Iordănescu are un lot mai mic decât cel al Stelei și mai puțini jucători care să necesite "reparații".

Nici pauza competițională nu e atât de lungă încât să impună perfectarea unui cantonament. Pandurii-Steaua se va disputa miercurea viitoare, în deschiderea etapei intermediare.

5 zileva dura stagiul de la Brașov al Stelei. După luna petrecută astă-iarnă în Antalya, preparatorul fizic Neubert va avea din nou ocazia să lucreze intens cu jucătorii

Citește și:
FCSB și U Cluj se bat pe Stanciu, dar și Craiova a intrat în secret în cursă: „Ofertă de top!” + Replica lui Rotaru despre tratative
Superliga
FCSB și U Cluj se bat pe Stanciu, dar și Craiova a intrat în secret în cursă: „Ofertă de top!” + Replica lui Rotaru despre tratative
România, drum infernal spre EURO 2028 » Urnele pentru preliminarii în timp real + variantă de grupă grea și ușoară
Nationala
România, drum infernal spre EURO 2028 » Urnele pentru preliminarii în timp real + variantă de grupă grea și ușoară
Gheorghe Hagi a luat decizia: anunțul FRF
Nationala
Gheorghe Hagi a luat decizia: anunțul FRF
Fostul „decar” al naționalei dezvăluie: „Băiatul meu e la CFR. Fraților, ne batem joc de copiii noștri! Vă zic ce se întâmplă, e inadmisibil”
Superliga
Fostul „decar” al naționalei dezvăluie: „Băiatul meu e la CFR. Fraților, ne batem joc de copiii noștri! Vă zic ce se întâmplă, e inadmisibil”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fostul mare fotbalist spune de ce refuză căsătoria cu iubita mai tânără cu 38 de ani: „Ajung cinci!”

Începe demolarea! » Prim pas bifat pentru viitoarea arenă de 54 de milioane de euro


Comentarii (1)
ortega
ortega  •  22 Martie 2016, 10:07

Îi duce *** la Athos ... De pregătire n-au nevoie , Bricheta rezolvă amununtele meciurilor ...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează