Articol de GSP - Publicat vineri, 07 septembrie 2007 00:00
Anul 1987. Poli intilneste Dinamo intr-un meci de campionat, iar echipa timisoreana se revolta impotriva sistemului si cistiga cu 2-1. Dupa fluierul de final, Jackie Ionescu, pe atunci antrenorul Politehnicii, dezvaluie ca omologul sau de la Dinamo, Mircea Lucescu, l-a amenintat ca Timisoara va retrograda pentru ca a fost obraznica. La finalul sezonului, Poli a ajuns in liga secunda.
Tehnicianul lui sahtior contraataca dupa 20 de ani: "Este o prostie imensa ce s-a spus atunci. Unii au incercat sa-si apere lipsa de rezultate si au dat vina pe mine. O prostie mai mare ca aia nu s-a mai spus de atunci. Eu eram un simplu antrenor, ce influenta puteam eu sa am ca sa retrogradez o echipa? Va spun sincer ca nu am luat niciodata in consideratie ce s-a spus atunci. Relatia mea cu Timisoara a fost una foarte buna pina i-a trecut unuia prin cap sa isi scuze incapacitatea de a obtine rezultate".
Inaintea partidei amicale de duminica, dintre Poli si sahtior, Mircea Lucescu pluseaza si spune ca a avut mereu o relatie buna cu Timisoara: "Opinia publica poate sa fie alimentata cu tot felul de prostii. Eu stiu insa ca am fost singurul care am venit sa joc impotriva lui Partizan Belgrad la Timisoara si am facut-o pentru Dembo. In plus, am adus nationala de fiecare data cind am avut ocazia. Am vrut sa o aduc si pentru meciul cu Irlanda, dar nu am fost lasat de Partid in acele vremuri".
Mircea Lucescu a trimis un mesaj pacifist Timisoarei inaintea meciului amical de duminica. In medalion, o fotografie document de la senzationala victorie a Politehnicii
Bilete in vinzare
Tichetele pentru partida cu sahtior Donetsk s-au pus in vinzare inca de ieri la Timisoara. Biletele vor avea urmatoarele preturi: 12 RON la peluze, 16 RON la tribuna I si II si 20 de RON la tribuna 0. Meciul va avea loc duminica, de la ora 19:00, si va fi transmis in direct de Sport.ro.
"Razvan se descurca"
Mircea Lucescu este convins ca fiul sau n-ar fi dezamagit in postura de antrenor al Politehnicii: "A fost un moment in care nu s-a mai realizat nimic. Sint convins ca Razvan si-ar fi facut treaba foarte bine la Timisoara, dar nu a mai ajuns acolo. Au fost presiuni mari la Rapid si a fost o cauza in plus pentru care el a ales Brasovul", a spus "Il Luce".
Pentru brazilieni
Antrenorul Sahtiorului a explicat ca a cautat aceste amicale in Romania in special pentru brazilienii pe care ii are in lot: "Jucam si la Iasi, si la Timisoara si am ales special doua orase diametral opuse. Sper ca vor fi multi suporteri in tribune. Acesta este un motiv pentru care am ales sa jucam cu Poli. Avem multe absente, dar si foarte multi brazilieni, care in cel mai scurt timp vor ajunge la echipa nationala. Fernandinho, Adriano, Brandao sint doar unii dintre ei", a incheiat Lucescu.
Meci incins
Pe finalul turul, in 1987, Poli a intilnit pe Dinamo intr-un meci care a umplut ca de obicei tribunele arenei Dan Paltinisanu. Scorul final a fost de 2-1, pentru timisoreni marcind Titi Varga si Ilcu, in timp ce pentru Dinamo a inscris Ion Varga, un fundas transferat de la Jiul Petrosani. In aceeasi partida, portarul timisorenilor, Ion Almasan, a salvat un penalty executat de Dorin Mateut.
Fanii au iertat
Unul dintre liderii "Commando Viola", Cristi Brincovan, a explicat ca suporterii nu il vor mai huidui pe Mircea Lucescu: "A trecut foarte mult timp de atunci. Poli nu mai este aceeasi, iar generatiile s-au schimbat. Nu cred ca Mircea Lucescu va fi huiduit si cred ca este un subiect care nici nu mai merita atita importanta".