FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Dan Șucu cere demisia lui Gino Iorgulescu în scandalul „legii Becali”: „Președintele plătit regește se deplasează la palat pentru a pupa inelul!”

Dan Șucu și fiul lui, la Rapid - CFR Cluj/ foto: Ionuț Iordache (GSP)
Dan Șucu și fiul lui, la Rapid - CFR Cluj/ foto: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de - Publicat luni, 11 august 2025 11:05 / Actualizat luni, 11 august 2025 13:15

Dan Șucu, acționarul majoritar de la FC Rapid, a transmis un mesaj dur în contextul în care LPF și FRF au modificat, în regim de urgență, prevederea de regulament care-l împiedica pe Gigi Becali să-l reînregistreze pe Malcom Edjouma pe lista pentru campionat.

Șucu reclamă un presupus abuz al președintelui LPF, Gino Iorgulescu, despre care Becali susținea că „mi-a dat mesaj că încearcă să rezolve problema”, în aceeași zi în care avea să se întâmple asta. Acționarul majoritar al Rapidului îi cere DEMISIA numărului 1 din Liga Profesionistă de Fotbal!

Dan Șucu, comunicat incendiar în speța „legii Becali”: „Domnul Iorgulescu ar trebui să își prezinte demisia de onoare”

„Numai în fotbalul românesc poate exista un personaj care, după ce a plimbat valize cu bani prin țară pentru a mitui jucători, se autoproclamă drept deținătorul inteligenței absolute și al bunului-simț juridic. Evident, în logica acestuia, dacă nu îi accepți abuzurile, ești lipsit atât de inteligență, cât și de bun-simț juridic.

În realitate, abuzul comis de Liga Profesionistă de Fotbal, prin președintele Gino Iorgulescu, este evident. LPF este reprezentantul intereselor economice ale celor 16 cluburi din Superligă — un patronat. Angajații ligii, inclusiv președintele Iorgulescu, trebuie să respecte regulile mediului asociativ, să fie echidistanți și să acționeze în numele și cu acordul tuturor membrilor.

Faptul că un singur club a reușit să impună, peste noapte, o modificare de regulament în timpul competiției este un abuz extrem de grav. Iar faptul că președintele ligii — angajatul nostru, al tuturor cluburilor, plătit regește — se deplasează „la palat” pentru a „pupa inelul” este pur și simplu inacceptabil.

Nu, nu cred că domnul Becali va înceta vreodată să solicite favoruri pentru clubul pe care îl deține. Problema este că președintele LPF a decis să i le acorde fără nicio consultare cu ceilalți membri. Acest lucru creează un precedent periculos. Personal, consider că domnul Iorgulescu ar trebui să își prezinte demisia de onoare din funcția de președinte, având în vedere că încrederea în dânsul a celorlalte cluburi este iremediabil compromisă.

În încheiere, țin să urez mult succes celor trei cluburi românești încă angrenate în competițiile europene. Ele reprezintă, în acest moment, întreaga noastră ligă în Europa”, a transmis Rapid prin vocea acționarului majoritar.

Intervenția care i-a permis lui Gigi Becali să-l înregistreze pe Malcom Edjouma

Pe 8 august, Becali s-a arătat scandalizat, în direct la DigiSport, că nu-l poate reînscrie pe Malcom Edjouma pe lista pentru campionat (A).

Asta din cauza unei prevederi din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF), care spunea că „lista A va putea fi modificată până la terminarea perioadei de transfer de vară, prin completare/înlocuire, însă numai cu jucători care au fost legitimați la club după comunicarea listei inițiale”.

Asta însemna că FCSB trebuia să să încheie un contract nou cu Edjouma pentru a-l mai putea folosi în campionat până la următoarea perioadă de transferuri, cea din ianuarie! Adică să rezilieze actuala înțelegere și să parafeze, apoi înregistreze, una nouă.

În urma intervenției lui Becali, acea prevedere a fost modificată în regim de urgență, astfel: „Lista A va putea fi modificată până la terminarea perioadei de transfer de vară, prin completare/înlocuire”.

Dan Șucu cere demisia lui Gino Iorgulescu în scandalul „legii Becali”: „Președintele plătit regește se deplasează la palat pentru a pupa inelul!”
Modificarea ROAF care a creat polemică între patronii din Superligă // FOTO: FRF

Protest comun Rapid - Universitatea Craiova: „Am cerut suspendarea imediată”

Dan Șucu nu este singur în acest demers. Împotriva celor întâmplate s-a poziționat și Universitatea Craiova.

„Când schimbi regulile în timpul jocului, lovești în credibilitatea fotbalului. Când o faci pentru a avantaja pe cineva anume, lovești în fair-play.

Împreună cu cei de la Craiova, am cerut suspendarea imediată a aplicării acestei modificări și reluarea discuțiilor în mod transparent, cu toți participanții la masă.

Dacă nu se va întâmpla asta, vom merge până la capăt, folosind toate căile legale pentru a apăra corectitudinea campionatului”, a precizat duminică Victor Angelescu, acționar minoritar și președinte la Rapid.

Gigi Becali: „Nu s-a adăugat o regulă, s-a corectat o prevedere eronată”

Cum a răspuns Gigi Becali la opoziția celor două rivale? În dialog cu GSP.ro, Becali a invocat „inteligența și bunul-simț juridic”.

„Dacă nu ai inteligență, nu poți înțelege că nu e vorba despre schimbarea unei reguli în timpul campionatului, ci despre corectarea unei reguli greșite. Se îndreaptă o eroare, nu se introduce o regulă nouă și nu se modifică regulamentul, ci se corectează ceva existent.

O greșeală poate fi corectată oricând. Cum să nu fie o urgență reală? Din momentul în care o greșeală este cunoscută, ea devine o urgență de rectificat, dacă ai inteligență să înțelegi asta.

Eu am avut și le-am spus: «rectificați, corectați greșeala!». Nu s-a adăugat o regulă, regulamentul exista; s-a corectat o prevedere eronată”, a reacționat patronul FCSB pentru Gazeta Sporturilor.

Citește și:
Alimentul pe care Gică Hagi l-a eliminat din meniu: „De 5 ani”
Superliga
Alimentul pe care Gică Hagi l-a eliminat din meniu: „De 5 ani”
Starul din Superliga și-a cerut iubita în căsătorie la Miami: „Singura femeie lângă care mă văd trăind”
Superliga
Starul din Superliga și-a cerut iubita în căsătorie la Miami: „Singura femeie lângă care mă văd trăind”
Fostul atacant de la FCSB și-a găsit o nouă echipă » Unde va evolua
Campionate
Fostul atacant de la FCSB și-a găsit o nouă echipă » Unde va evolua
O fotografie de Revelion a transformat-o într-o „țintă” pe tenismena din Ucraina: „Nu joc la două capete!”
Tenis
O fotografie de Revelion a transformat-o într-o „țintă” pe tenismena din Ucraina: „Nu joc la două capete!”
BMW lansează un nou brand exclusivist FOTO
Profit.ro
BMW lansează un nou brand exclusivist FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Florin Răducioiu a apărut lângă o blondă în noaptea dintre ani! Cine e femeia de care e îndrăgostit fostul internațional

În timp ce Trump posta imagini cu Maduro, în Venezuela se făcea anunțul care poate duce la scenariul din 2003


Comentarii (48)
Barna
Barna  •  12 August 2025, 10:50
Postat de Eu333 pe 11 August 2025, 15:40

ia hai ca daca nu a fost judecat iliescu va fi judecat Sucu ! ba comunistule , securitstule .

Da, Șucu a adus și minerii!

Barna
Barna  •  12 August 2025, 10:46
Postat de liviuggg pe 11 August 2025, 13:59

corect dar ce ramane!

Un fotbal mult mai curat!

Cristyan71
Cristyan71  •  11 August 2025, 19:38
Postat de karpathin pe 11 August 2025, 16:58

Mai intersanta este lasitatea conducerii celorlalte cluburi. Au ales sa taca gandindu-se ca altfel vor avea de suferit. Cu toate acestea au inrosit conexiunile telefoanelor admitand ca este favorizata o echipa prin modificarea regulamentului. Fotbalul romanesc, prin institutiile sale si prin publicatiile sportive a ajuns la mana unui om: George Becali. Desi suntem jos de tot la nivel european, iar ehipa nationala este la cel mai de jos nivel, unii il privesc pe acest om ca pe salvatorul fotbalului romanesc.

Interesant este ca acest Dan "Mircea Crisan" Sucu a apelat la exact același subterfugiu cu jucatorul lui de la Rapid Jakub Hromada.......,atunci a fost bine pentru el și a tăcut mâlc,acum ca Becali a îndreptat o greșeală de regulament,instinctul șuculețului de fost turnator a scos pe gura toate inepțiile..... Asa ca mai ușor cu manipulările......

Vezi toate comentariile (48)
Comentează