Articol de Sergiu Alexandru - Publicat luni, 06 octombrie 2025 20:14 / Actualizat luni, 06 octombrie 2025 21:34
Ciprian Marica, acționar minoritar la Farul, a analizat prestația echipei constănțene din meciul cu Rapid, încheiat 3-1 pentru giuleșteni. Într-un dialog cu Gazeta Sporturilor, fostul atacant a lăudat cum a jucat echipa lui Ianis Zicu.
După meciul din Giulești, Ciprian Marica s-a declarat mulțumit de modul în care echipa lui a arătat, fiind conștient că diferența s-a făcut la mici detalii. În plus, acesta s-a arătat deranjat de derapajul lui Alex Dobre, care la finalul meciului a înjurat-o pe Dinamo alături de ultrașii rapidiști.
Ciprian Marica îl critică pe Alex Dobre după Rapid – Farul: „Deplasat!”
„Sunt mulțumit de meci. Direcția e bună. Chiar dacă am pierdut, nu am făcut deloc un meci rău. Șansa a fost de partea Rapidului. Acum, eu cred că linia e bună. Am avut mai multe cornere, mai multe șuturi, mai multe ocazii. Ne-am văzut învinși la final, dar jocul mi-a plăcut per total.
Sigur, sunt momente... Luăm gol la fiecare meci, sunt lucruri care ne neliniștesc. Nu am câștigat acasă cu Unirea Slobozia, cu Rapid nu am băgat mingea în poartă la 1-2 și dintr-o deviere s-a făcut 1-3... Dar ăsta e fotbalul. Sunt mici detalii. Cu Dinamo, puteam câștiga în a doua repriză.
În ceea ce o privește pe Rapid, m-a impresionat ca de fiecare dată atmosfera de pe Giulești. Suporterii sunt principalul atu al Rapidului. Jocul se poate îmbunătăți. Dar are jucători buni. Dacă până acum îl puneam în frunte pe Dobre, acum îl pun pe Petrila. Da, el e numărul 1”, a spus Ciprian Marica pentru Gazeta Sporturilor.
Apoi, a continuat și a vorbit despre Alex Dobre: „De când e căpitan, parcă... Am văzut și scandările lui după meci. Mi se pare ceva deplasat! Nu e bine”.
Am făcut ceea ce am simțit, suporterii sunt alături de mine, așa sunt și eu, mă bucur din suflet pentru susținerea pe care mi-o arată la fiecare meci. O să fiu alături de ei mereu.
Ne-a motivat faptul că puteam ajunge pe primul loc, asta am vorbit înainte să ieșim pe teren, să dăm maximum, să profităm de fiecare ocazie. Să încercăm să ne dominăm adversarul în fiecare moment al jocului și se pare că am reușit să facem asta pentru o repriză. În a doua am suferit, calitatea jocului a scăzut. Trebuie să reglăm acest lucru dacă vrem să ne menținem aici, sus.
Este important să poți să și suferi, dar pentru că suntem uniți de aceea am marcat golul 3 și am câștigat jocul din această seară. A devenit ca un obicei înainte de chemarea la echipa națională să termin cu un gol și mă bucur din suflet că am reușit să-mi ajut echipa și că suntem pe primul loc.
- Alex Dobre