FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Ce se întâmplă la Rapid - FC Argeș, meci cu porțile închise: „Copii, Giuleștiul vă cheamă!”

Rapid - Universitatea Craiova / FOTO Ionuț Iordache (GSP)
Rapid - Universitatea Craiova / FOTO Ionuț Iordache (GSP)

Articol de - Publicat marti, 07 aprilie 2026 19:17 / Actualizat marti, 07 aprilie 2026 19:28

Partida Rapid - FC Argeș, din etapa #4 a play-off-ului Superligii, programată pe 13 aprilie, de la ora 18:30, se va juca fără spectatori, în urma unei decizii a Comisiei de Disciplină FRF. Clubul gazdă a anunțat pe paginile de socializare că pe stadion vor avea voie copiii sub 14, însoțiți, la tribuna a doua a stadionului Giulești.

De asemenea, clubul Rapid a transmis cum se va putea face accesul în Giulești: nu sunt comercializate bilete, deci clubul a cerut ca cei care doresc să vină la partidă să completeze un formular.

Comunicatul celor de la Rapid: „Copii, Giuleștiul vă cheamă la meciul cu FC Argeș!”

„Copii, Giuleștiul vă cheamă la meciul cu FC Argeș!

Vrei să vii la meci? Completează cu atenție toate câmpurile din formular, iar noi vom reveni cu mai multe informații pe email sau telefonic.

Ca urmare a deciziei Comisiei de Disciplină a FRF, partida dintre Rapid și FC Argeș, din etapa a patra a play-off-ului, programată luni, 13 aprilie, de la ora 18:30, se va juca fără spectatori.

Vestea bună este că Giuleștiul va putea vibra prin vocea celor mai mici Rapidiști și vom putea sărbători împreună a doua zi de Paște.

Copiii cu vârsta de până la 14 ani vor avea acces la tribuna a doua pentru a purta Rapidul spre victoria care ne va face Paștele și mai fericit! Accesul copiilor și al însoțitorilor este gratuit!

Regula de acces este: un adult, bărbat sau femeie, la minim 5 și maxim 10 copii. Pentru claritate, dacă un grup mai mare de 10 copii dar de maximum 20 de copii dorește accesul în stadion, atunci grupul respectiv va fi însoțit de 2 (doi) adulți”, a transmis clubul din Giulești pe Facebook.

  • Într-o situație similară s-a aflat Rapid și în sezonul trecut la un meci cu Universitatea Craiova. Atunci, Giuleștiul a fost „invadat” de copii, dar rezultatul nu a fost bun pentru giuleșteni: 2-1 pentru Universitatea Craiova.

Rapid este pe locul 3 în acest moment în play-off-ul Superligii, cu 31 de puncte acumulate. FC Argeș este pe poziția #5, la doar două puncte în spatele giuleștenilor.

Clasamentul în play-off-ul Superligii

Citește și:
I-a luat apa » Imaginile serii în Europa: meci suspendat!
Campionate
I-a luat apa » Imaginile serii în Europa: meci suspendat!
Soții Șucu și-au inaugurat cafeneaua, rapidiștii au venit cu iubitele la eveniment » Ce au pus în meniu
Superliga
Soții Șucu și-au inaugurat cafeneaua, rapidiștii au venit cu iubitele la eveniment » Ce au pus în meniu
Comunicat oficial al lui Marius Șumudică, pe contul lui CFR Cluj: „Prin acest mesaj, doresc să închei”
Superliga
Comunicat oficial al lui Marius Șumudică, pe contul lui CFR Cluj: „Prin acest mesaj, doresc să închei”
Cine-l mai recunoaște pe fostul atacant din Superliga, ajuns la 38 de ani? Apariție-surpriză în Giulești
Europa League
Cine-l mai recunoaște pe fostul atacant din Superliga, ajuns la 38 de ani? Apariție-surpriză în Giulești
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”

Cristian Tudor Popescu, analiză amplă după US Open: „În interiorul ei, Sabalenka este o mârlancă!” » Îl compătimește pe Djokovic și mizează pe Zverev: „Iată un jucător care n-a beneficiat de ajutor de sus”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează