FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID - SABAH

Rapid - Sabah 1-2 » Cu Djokovic titular și Dan Șucu în tribune, giuleștenii au pierdut al doilea amical al iernii

Rapid - Sabah Baku +24   FOTO
Rapid - Sabah Baku

Articol de , - Publicat marti, 09 ianuarie 2024 18:51 / Actualizat marti, 09 ianuarie 2024 19:00

Rapid a pierdut al doilea meci amical din cantonamentul invernal, 1-2 cu Sabah Baku, locul 8 în prima ligă din Azerbaidjan.

  • GSP are 4 reporteri în Antalya: Eduard Apostol, Remus Dinu, Cristian Preda și Ionuț Iordache sunt prezenți pe toată durata cantonamentelor echipelor din Superliga.

Cu nou-venitul Damjan Djokovic pe teren din primul minut și cu patronul Dan Șucu la meci, Rapid a lăsat de dorit în partida de pregătire disputată astăzi în Antalya.

Elevii lui Bergodi au prestat un joc gri, fără condimente, de parcă nici nu ar fi fost șeful în tribună.

Christopher Braun / Rapid - Sabah Baku
Cristiano Bergodi / Rapid - Sabah Baku
Albion Rrahmani / Rapid - Sabah Baku
Alex Ioniță / Rapid - Sabah Baku
Albion Rrahmani / Rapid - Sabah Baku
+20 FOTO

Rapid - Sabah Baku 1-2 în Antalya

Albion Rrahmani, care și-a consemnat revenirea pe teren la precedentul amical, 3-3 cu Sakaryaspor, a fost titular astăzi, dar a jucat doar o jumătate de oră. Bergodi nu a dorit să-l forțeze pe kosovar, abia revenit după 4 luni de pauză. Albion a fost o umbră pe teren contra azerilor, după ce fusese MVP-ul partidei cu Sakaryaspor.

Azerii au deschis scorul chiar la ultima fază din prima repriză, finalizare simplă a lui Jesse Sekidika din fața porții după ce Ishak Belfodil, ex-Lyon și Inter, l-a ridiculizat pe Paul Iacob.

Primul gol al lui Borisav Burmaz la Rapid

Cu garnitura modificată, Rapid a jucat foarte static în startul reprizei secunde. Elevii lui Bergodi nu au reușit să-și creeze nicio ocazie de poartă, fie ea si decentă, nu periculoasă. Dan Șucu urmărea zgribulit din tribună, gânditor, lângă Daniel Niculae.

În partea a doua au jucat și „săgețile” aduse în această iarnă, Burmaz, Krasniqi și Hasani, dar eficacitatea a fost zero.

Egalarea a venit în minutul 62, de la punctul cu var. După o centrare la sacrificiu a lui Borza, un apărător de la Sabah a comis un henț de cascadorii râsului. Borisav Burmaz a confiscat mingea și a transformat penalty-ul. Sârbul a înscris cu o execuție simplă, fără nicio speranță pentru portarul advers.

Rapid a căzut din nou după golul secund al azerilor, o execuție superbă a lui Anatoliy Nuriyev în minutul 69, și nu a reușit să-și impună deloc jocul ofensiv. Partida a fost fragmentată, giuleștenii lipsiți de idei și de vlagă.

Final 2-1 pentru Sabah, iar Cristiano Bergodi are mult de lucru înaintea reluării sezonului.

FINAL » Rapid - Sabah 1-2

  • Au marcat: Burmaz '62 / Sekidika '45+1; Nuriyev '69
  • Ora 18:49 - Final de meci, 2-1 pentru Sabah Baku. 
  • min. 81: Kevin Soni avea opțiunea de a centra în fața porții, dar a preferat un șut. Portarul azerilor a respins. 
  • min. 77: Pănoiu intră în locul lui Albu.
  • GOL SABAH, min. 69, 1-2: Anatoliy Nuriyev a înscris un gol superb, l-a întors pe Săpunaru și a șutat imparabil, la colțul lung, în vinclu!
  • GOL RAPID, min. 62, 1-1: după o centrare la sacrificiu a lui Borza, un apărător de la Sabah face un henț de cascadorii râsului. Borisav Burmaz confiscă mingea și transformă penalty-ul. Sârbul a înscris cu o execuție simplă, fără nicio speranță pentru portarul advers. I-a revenit și glasul lui Bergodi, mai vocal cu echipa lui.
  • min. 60: Rapid joacă foarte static în startul reprizei secunde. Elevii lui Bergodi nu reușesc să-și creeze nicio ocazie de poartă, fie ea si decentă, nu periculoasă. Dan Șucu este zgribulit în tribună, gânditor, lângă Daniel Niculae. În partea a doua joacă "săgețile" aduse în această iarnă, Burmaz, Krasniqi și Hasani, dar eficacitatea este zero până acum.
  • Rapid în repriza a doua: Moldovan - Onea, Săpunaru, Dr. Grigore, Borza - Oaidă, Albu - Hasani, Cîrjan, Krasniqi - Burmaz
  • Ora 18:03 - A început repriza secundă. 
  • PAUZĂ, faza golului a fost ultima din prima parte. 
  • GOL SABAH, min. 45+1, 0-1: Ishak Belfodil îl driblează pe Paul Iacob în careul Rapidului și centrează în fața porții, de unde Jesse Sekidika înscrie.
  • min 45: Rapid atacă în ultimele minute ale reprizei, dar nu reușește să pună în primejdie poarta azerilor. 
  • min. 34: acțiune promițătoare a lui Cîrjan, dar șutul îi este deviat în corner. 
  • min. 31: două schimbări la Rapid, au ieșit Rrahmani și Alexandru Ioniță II, au intrat Burmaz și Cătălin Cîrjan. 
  • min. 26: indicațiile lui Bergodi au avut efect, Djokovic iese la joc și se implică în construcție. 
  • min. 24: în continuare fără gol marcat. Cristiano Bergodi, antrenorul lui Rapid, îi cere nou-venitului Damjan Djokovic să se implice mai mult în joc, să ceară balonul. 
  • min. 12: Djokovic pierde mingea în propriul careu, dar adversarii ratează, șut peste poartă.
  • min. 10: fără mari ocazii în primele 10 minute din meci. Jocul este animat, fotbaliștii se mișcă mult. 
  • min. 6: Papeau șutează din afara careului, dar un adversar blochează. 

Echipa de start Rapid: Drăghia - Onea, Cristea, Iacob, Braun - Kait, Djokovic - Funsho, Ioniță II, Papeau - Rrahmani

UPDATE ORA 14:56: Din cauza vremii nefavorabile, meciul a fost amânat cu o oră. Partida se joacă începând cu ora 17 

La meci este așteptat și patronul Dan Șucu, care s-a deplasat special pentru a-și vedea jucătorii la treabă.

Echipa antrenată de Cristiano Bergodi va disputa astăzi al doilea amical al iernii, împotriva azerilor de la Sabah, vicecampioana Azerbaidjanului. Partida se va juca în Complexul Mardan, din Antalya.

În primul, giuleștenii au remizat cu Sakaryaspor (locul 4 în a doua ligă a Turciei), scor 3-3. A fost meciul de debut pentru 3 dintre cei 4 fotbaliști sosiți la Rapid în această fereastră de transferuri (Ermal Krasniqi, Borisav Burmaz și Florent Hasani). 

Lotul Rapidului în cantonamentul din Turcia

  • Portari: Horațiu Moldovan, Virgil Drăghia, Bogdan Ungureanu
  • Fundași: Cristian Săpunaru, Paul Iacob, Dragoș Grigore, Iulian Cristea, Andrei Borza, Christopher Braun, Răzvan Onea, Robert Bădescu
  • Mijlocași: Alexandru Albu, Răzvan Oaidă, Mattias Käit, Xian Emmers, Claudiu Petrila, Jayson Papeau, Funsho Bamgboye, Cătălin Cîrjan, Alexandru Ioniță II, Omar El Sawy, Ștefan Pănoiu, Florent Hasani, Ermal Krasniqi, Damjan Djokovic
  • Atacanți: Albion Rrahmani, Borisav Bumaz, Kevin Soni, Alexandru Stan

VIDEO Alex Albu: „Dacă luăm campionatul, se închide Bucureștiul! Nu mai trece nimeni”

Citește și:

Gazzetta dello Sport îl dădea pe Radu Drăgușin la Bayern: „Tranzacția e aproape încheiată”
TRANSFER
Gazzetta dello Sport îl dădea pe Radu Drăgușin la Bayern: „Tranzacția e aproape încheiată”
Mai păcălește Becali pe cineva în acest mercato? Două decenii cu jucători vânduți pe milioane de euro, dar care s-au transformat în țepe și rezerve de lux!
FCSB
Mai păcălește Becali pe cineva în acest mercato? Două decenii cu jucători vânduți pe milioane de euro, dar care s-au transformat în țepe și rezerve de lux!

A luat parte la un moment istoric în fotbalul românesc, acum lucrează pe TIR în Germania: „Patronii sunt foarte faini! Mai stau un an și mă întorc acasă”

„Traduceri avem?” » Cum se comportă „Hagi” Luțu la cursurile de director sportiv: „E disperat!”


Comentarii (5)
nefertem
nefertem  •  10 Ianuarie 2024, 21:09
Postat de unurtr pe 10 Ianuarie 2024, 14:39

Eu când spuneam asta, săreau apostolii lui Daniel Niculae mai ceva ca babele de la biserică de parcă mă luam de un sfânt că doar Niculae l-a forțat pe Bergodi să fie antrenor

Eu am zis ca-i doar vina jucatorilor pana la meciul cu U Cluj, celebrul 2-3 de la 2-0. U Cluj da 9 din 10 goluri cu aceeasi schema: pasa in spatele fundasilor sa scape unul de-ai lor singur cu portarul. E imposibil sa nu remarci asta daca vezi cateva meciuri de-ale lor. Cu Rapid le-a iesit in meciul ala de 6 ori.

unurtr
unurtr  •  10 Ianuarie 2024, 14:39
Postat de nefertem pe 10 Ianuarie 2024, 07:36

Bergodi daca-l pui la Manchester City ajunge sa-i duca la mijlocul clasamentului. Si aceleasi platitudini, baieti giocato bene, dedicati, io no simt presiune

Eu când spuneam asta, săreau apostolii lui Daniel Niculae mai ceva ca babele de la biserică de parcă mă luam de un sfânt că doar Niculae l-a forțat pe Bergodi să fie antrenor

nefertem
nefertem  •  10 Ianuarie 2024, 07:36

Bergodi daca-l pui la Manchester City ajunge sa-i duca la mijlocul clasamentului. Si aceleasi platitudini, baieti giocato bene, dedicati, io no simt presiune

Vezi toate comentariile (5)
Comentează