FOTBAL  »  Superliga  »  CLASAMENT

Nu s-a mai văzut de 25 de ani așa ceva în Superliga!

Rapid și Dinamo au lăsat-o în urmă pe FCSB. Foto: Imago Images
Rapid și Dinamo au lăsat-o în urmă pe FCSB. Foto: Imago Images

Articol de , - Publicat luni, 09 martie 2026 14:51 / Actualizat luni, 09 martie 2026 14:51

În actualul sezon competițional, odată ce campioana en-titre, FCSB, a ratat play-off-ul, se va bifa o altă bornă care nu a mai fost atinsă în primul eșalon de două decenii și jumătate: rivalele din Capitală, Dinamo și Rapid, amândouă să termine deasupra grupării roș-albastre la finele ediției.

FCSB se află la cel mai negru sezon din istoria recentă. A rămas în afara play-off-ului, a avut evoluții modeste în cupele europene și după ultima etapă din prima parte a campionatului a rămas și fără antrenor. De partea cealaltă, rivalele din București, Dinamo și Rapid, au avut un sezon bun până acum, sunt în play-off și în cărți pentru lupta la titlu.

Ambele vor termina deasupra campioanei en-titre în ierarhia Superligii, în mai, când se va trage linie. Ultima dată când se întâmpla un scenariu similar, cu Rapid și Dinamo peste FCSB, era sezonul 2001-2002. Practic, niciodată în așa-zisa „eră Becali”, care a început în 2003, nu s-a întâmplat ca amândouă rivalele să termine sezonul deasupra grupării roș-albastre.

Rapid și Dinamo, amândouă peste FCSB după 25 de ani

În ediția de campionat 2001-2002, Dinamo a cucerit titlul, terminând sezonul cu 60 de puncte. FC Național București a terminat a doua, cu 58 de puncte, în timp ce Rapid a completat podiumul, cu 50 de puncte.

Tot 50 de puncte a avut și formația roș-albastră, dar diferența s-a făcut la golaveraj, așa că giuleștenii au terminat înainte.

De atunci și până în prezent nu a mai existat niciun alt sezon în care atât Dinamo, cât și Rapid, să fie împreună deasupra celor de la FCSB.

Dinamo peste FCSB după 17 ani

Analizând în mod individual și în paralel sezoanele celor două mari rivale din Capitală, FCSB și Dinamo, din 2003 și până în prezent, lucrurile sunt clare: este doar pentru a patra oară când Dinamo va termina deasupra campioanei în exercițiu și prima dată în ultimele 17 ediții de campionat.

Ultima dată când Dinamo a fost deasupra celor de la FCSB în clasament, la finele unui sezon, se întâmpla în 2008-2009. În acea ediție, Dinamo s-a luptat pentru titlu cu Unirea Urziceni, pierzând trofeul în fața ialomițenilor.

De la sezonul 2003-2004, FCSB a câștigat șapte titluri, Dinamo, doar 2, iar raportul clasărilor pe podium este unul net favorabil roș-albaștrilor, 18-6. Ba mai mult, dacă FCSB a prins de 10 ori play-off-ul, roș-albii au evoluat de șase ori în play-out și o dată în liga secundă.

Rapid peste FCSB după un deceniu și jumătate

Ultima dată când formația giuleșteană a terminat peste FCSB în campionat se întâmpla în ediția 2010-2011. Oțelul era campioană, cu 70 de puncte, iar Rapidul termina prima în afara podiumului, cu 59 de puncte.

Formația roș-albastră o urma în clasament, pe locul 5, cu 57 de puncte. Acela a fost ultimul sezon cu Rapid peste FCSB, la echipa giuleșteană urmând perioade mai complicate și promovări succesive, din liga a patra, precum și ediții în care a evoluat în play-out.

Clasamentul din Superliga la zi

Citește și:
Gigi Becali se întâlnește luni cu antrenorul dorit: „Pe mine nu mă refuză”
Superliga
Gigi Becali se întâlnește luni cu antrenorul dorit: „Pe mine nu mă refuză”
Noul „Rolls-Royce chinezesc”, record de vânzări în doar 20 de ore de la lansare » Prețul este de 10 ori mai mic
Noutati auto
Noul „Rolls-Royce chinezesc”, record de vânzări în doar 20 de ore de la lansare » Prețul este de 10 ori mai mic
Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”
Stiri extrasport
Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”
Noul model Dacia se transformă total » Lansează încă un SUV care se va bate cu Renault și Peugeot: primele imagini
Noutati auto
Noul model Dacia se transformă total » Lansează încă un SUV care se va bate cu Renault și Peugeot: primele imagini
Schimbare pregătită la examenul auto pentru categoria B
Profit.ro
Schimbare pregătită la examenul auto pentru categoria B
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”

Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”


Comentarii (2)
Bancnota.de.100
Bancnota.de.100  •  09 Martie 2026, 19:38
Postat de 81mada pe 09 Martie 2026, 17:11

Eh la final o sa gasiti voi un clasament sa o puneti pe fcsb inaintea lor… aveti rabdare!

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

81mada
81mada  •  09 Martie 2026, 17:11

Eh la final o sa gasiti voi un clasament sa o puneti pe fcsb inaintea lor… aveti rabdare!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează