FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

EXCLUSIV Victor Angelescu anunță la GSP Live un transfer iminent la Rapid: „Negociem cu doi jucători”

În stânga, Victor Angelescu
În stânga, Victor Angelescu

Articol de , - Publicat vineri, 14 august 2026 12:33 / Actualizat vineri, 14 august 2026 14:25

Victor Angelescu, președinte și acționar minoritar la Rapid, a prefațat la emisiunea GSP Live derby-ul cu Dinamo, programat sâmbătă seara, ora 21:30. Cu această ocazie, a anunțat transferul unui portar român.

După 4 etape din noul sezon, Rapid ocupă locul 3, cu 8 puncte acumulate până acum. Urmează un meci tare, în Giulești, cu una dintre rivalele locale, Dinamo.

La GSP Live, președintele-acționar minoritar de la Rapid, Victor Angelescu, a prefațat duelul:

„În derby-uri eu spun tot timpul că e 50-50, dar noi avem un plus clar, Giuleștiul, fanii. Să spunem că sunt șanse 51-49. Dar într-un astfel derby contează foarte mult cum intri în momentele respective.

Am revenit ca atmosferă la cum eram cam acum doi ani, atmosfera asta nu a mai fost de când era Bergodi. Contează foarte mult pentru jucători, pentru antrenori, pentru adversari. E diferență mare între cum s-au simțit aceste prime două meciuri de acasă și anumite meciuri din sezoanele trecute”.

Victor Angelescu, despre Filip Stojilkovic: „Sperăm să fi găsit atacantul pe care-l căutam”

Nou-venitul Filip Stojilkovic, atacant care a impresionat în prima apariție, la 0-0 cu UTA, ar putea începe derby-ul ca titular.

„Da, fizic este pregătit să joace titular. Era pregătit de când a venit, făcuse antrenamentul cu Pisa, jucase și în amicale. E pregătit din punct de vedere fizic, dar acum vedem ce va decide Daniel [Pancu] la ora meciului.

Sperăm să fi găsit atacantul pe care-l căutăm de vreo două sezoane încoace. Arată bine, e un atacant cu cifre, cu echipe foarte bune în CV. A arătat bine în cele 45 de minute, sperăm să o dovedească și în următoarele meciuri, să înscrie goluri și să ajute echipa”, a spus Angelescu despre vârful împrumutat de la Pisa.

Angelescu anunță transferul unui portar: „Negociem cu doi”

În cadrul emisiunii, oficialul din Giulești a anunțat transferul unui portar și iminenta venire a mijlocașului Chec Doumbia, care va fi împrumutat de la Genoa:

„Sperăm să rezolvăm și cu Doumbia săptămâna asta, să semnăm, dar și la el vor dura 2-3 săptămâni până vor ieși actele și va putea să joace.

Suntem în negocieri cu doi portari. Vom vedea, normal că ne trebuie al treilea portar și-l vom aduce. Nu vrem să se mai întâmple ce s-a întâmplat sezonul trecut. Până la finalul perioadei o să aducem și al treilea portar. Român, vrem român”.

Luăm în calcul să jucăm pe Arenă derby-urile cu Dinamo și FCSB. Cu Dinamo nu s-a putut, o să vedem în ce perioadă se va juca cu FCSB. Din păcate, la acest meci, cu Dinamo, nu s-a putut.

Arena a fost construită în primul rând pentru fotbal. Când ai o perioadă atât de lungă în care nu se pot juca meciuri nu mi se pare ceva normal. A fost construit cu principalul obiectiv de a găzdui meciuri de fotbal. Suntem norocoși că avem Giuleștiul și că nu trecem prin asemenea lucruri, dar pentru FCSB și Dinamo nu e plăcut. Am văzut că derby-ul lor se joacă în Cluj, nu ar trebui să se întâmple asemenea lucruri

- Victor Angelescu, la GSP Live

Citește și:
FCSB și U Cluj se bat pe Stanciu, dar și Craiova a intrat în secret în cursă: „Ofertă de top!” + Replica lui Rotaru despre tratative
Superliga
FCSB și U Cluj se bat pe Stanciu, dar și Craiova a intrat în secret în cursă: „Ofertă de top!” + Replica lui Rotaru despre tratative
România, drum infernal spre EURO 2028 » Urnele pentru preliminarii în timp real + variantă de grupă grea și ușoară
Nationala
România, drum infernal spre EURO 2028 » Urnele pentru preliminarii în timp real + variantă de grupă grea și ușoară
Gheorghe Hagi a luat decizia: anunțul FRF
Nationala
Gheorghe Hagi a luat decizia: anunțul FRF
Fostul „decar” al naționalei dezvăluie: „Băiatul meu e la CFR. Fraților, ne batem joc de copiii noștri! Vă zic ce se întâmplă, e inadmisibil”
Superliga
Fostul „decar” al naționalei dezvăluie: „Băiatul meu e la CFR. Fraților, ne batem joc de copiii noștri! Vă zic ce se întâmplă, e inadmisibil”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fostul mare fotbalist spune de ce refuză căsătoria cu iubita mai tânără cu 38 de ani: „Ajung cinci!”

Începe demolarea! » Prim pas bifat pentru viitoarea arenă de 54 de milioane de euro


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează