FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

VIDEO „N-are legătură cu religia, e ceva strategic” » Un fost apropiat al lui Charalambous îl caracterizează pe cipriot

Fost coleg cu Elias Charalambous (42 de ani) la FC Vaslui, Raul Costin (38 de ani) creionează portretul noului antrenor de la FCSB.
Fost coleg cu Elias Charalambous (42 de ani) la FC Vaslui, Raul Costin (38 de ani) creionează portretul noului antrenor de la FCSB.

Articol de - Publicat sambata, 01 aprilie 2023 07:10 / Actualizat sambata, 01 aprilie 2023 10:33

Fost coleg cu Elias Charalambous (42 de ani) la FC Vaslui, Raul Costin (38 de ani) creionează portretul noului antrenor de la FCSB.

- Te salut Raul! Cum ai primit vestea că Elias, fostul tău coleg, a fost instalat pe banca FCSB-ului? 
- Salut! Mă bucur că unii dintre foștii mei colegi au acceptat să o ia pe calea antrenoratului. Este foarte bine pentru el fiindcă a ajuns la un club de tradiție din România. Sper să demonstreze că poate fi un antrenor mare.

- Cum era Elias ca jucător al Vasluiului? 
- Purta părul lung. Era un bun stângaci. La prima impresie, nu mi-a plăcut ca stil de jucător, dar apoi a demonstrat că are calitate și experiență destul de mare.

- Dar ca om? 
- Era un tip haios și o prezență benefică pentru vestiarul nostru, chiar m-am simțit bine cât a fost cu noi în echipă.

Raul Costin despre Charalambous: „Îi va fi greu să-și pună ideile în practică”

- Ce glume obișnuia să facă? 
- În general, de vestiar. El ne spunea cuvinte în cipriotă, iar noi ne chinuiam să le reproducem. Era amuzant.

Portretul noului antrenor al FCSB făcut de un fost coechipier: „Religios, profesionist și muncitor”
FCSB
Portretul noului antrenor al FCSB făcut de un fost coechipier: „Religios, profesionist și muncitor”

- Ai vreo amintire cu el sau vreun episod mai comic? 
- Nu-mi aduc aminte. Totuși, pe teren era un tip vulcanic, care când nu-i ieșea ce voia se aprindea destul de repede. Asta din cauza pasiunii lui pentru fotbal.

- Crezi că această pasiune poate fi materializată și cu echipa? 
- Din păcate pentru el, în viziunea mea, îi va fi destul de dificil, fiindcă a ajuns la o echipă în care nu se știe cât va avea el de spus. Sub comanda lui Pintilii, clubul a avut rezultate bune, dar rămâne de văzut dacă Elias va fi doar de paravan.

Raul Costin despre numirea noului antrenor de la FCSB: „N-are legătură cu religia, a fost ceva strategic”

- Liviu Antal l-a descris ca o persoană religioasă. Crezi că acesta a fost un avantaj în ochii lui Gigi Becali? 
- Nu știu dacă domnul Becali a avut în minte acest lucru. Cred că a fost o mutare mai mult de strategie, pentru a acoperi postul cu probleme. Din ce-mi spui, îmi aduc aminte că purta o cruciuliță destul de mare la gât. Pentru mine, religia nu este un criteriu în fotbal.

- Cum consideri că va gestiona relația cu Gigi Becali? 
- Clar îi va fi greu. Asta pentru că patronul FCSB-ului este printre puținii oameni din fotbal care vine cu finanțări și își impune automat și punctul de vedere.

Chiar dacă în Cipru campionatul s-a dezvoltat foarte mult, rămân la concluzia că Liga 1 e mai bună. Am făcut un cantonament în Cipru, iar nivelul era mult mai jos. Vom vedea dacă ceea ce a făcut Elias în Cipru îl va ajuta și aici

- Raul Costin, fost coechipier a lui Elias Charalambous la FC Vaslui

Citește și alte știri despre FCSB:

În prima conferință la FCSB, Elias Charalambous a rostit două cuvinte în română: „Glumesc, îmi amintesc mai multe!” + Ce l-a surprins la întâlnirea cu jucătorii

Charalambous, știi unde ai revenit? » Liga 1 s-a transformat total: 7 schimbări majore în ultimii 10 ani

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
ortega
ortega  •  01 Aprilie 2023, 16:34

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează